Fereastra închisorii / Bum-Bum

Aceasta pare să fie filosofia urbană a unui mare oraş care nu mi-a plăcut niciodată.
În ciuda faptului că mi-am trăit viaţa de student la Cluj-Napoca, întotdeauna am preţuit infinit mai mult Sibiul. Chiar Braşovul sau alte burguri mai mici, dar autentice.
Nu neapărat fiindcă Sibiul este oraşul meu na­tal şi are ogive gotice şi împrejurimi evident mai fascinante, ci fiindcă la Cluj-Napo­ca aveam impresia persistentă a unei arogan­ţe şi false întâietăţi sociale de prost gust.
Acest soi de cosmopolitism, în care se agre­gă ipocrizia şi pretenţia superiorităţii, este viu şi astăzi prin urbea cea superdez­voltată.
În pofida unui spirit civic admirabil, generat probabil de inteligenţa şi atmosfera univer­sitară, acolo există o administraţie locală cel puţin ciudată.
Cel mai bun exemplu este acel festival cara­ghios care se desfăşoară în fiecare an şi a cărui denumire şi mod de manifestare este aproape de nepovestit.
Deşi face un zgomot distrugător pentru o minte normală şi a devenit o deşănţare urba­nă fără limite, administraţia oraşului este sedată în mod interesat de putoarea fonică şi comportamentală a acestui aşa zis festival.
Deşi nenumăraţi cetăţeni clujeni, de la profesori universitari până la oamenii cei mai simpli, au reclamat pe bună dreptate că li se încalcă flagrant drepturi elementare ca ur­mare a acestei isterii colective, organizată barbar în mijlocul oraşului, primăria le oferă răspunsuri halucinante.
Precum o vulpe hulpavă şi turbată de foame, invocă că festivalul aduce încasări la bugetul oraşului.
Cu alte cuvinte, domnul profesor de drept care conduce oraşul şi care în trecut a tăiat cinic salariile a milioane de români nu înţe­lege că bugetul unui oraş nu poate fi pus niciodată deasupra drepturilor fundamentale şi individuale ale cetăţenilor săi.
Este atât de gravă şi pestilenţială această abor­dare încât ar trebui sancţionată pe toate fronturile juridice: civil, administrativ şi chiar penal.
Cum poţi să-i spui unui clujean cu stimulator cardiac că nu te interesează sănătatea şi viaţa lui fiindcă dezmăţul care îi invadează casa sau salonul de spital aduce bani la bugetul oraşului?!
Sau unui om care preţuieşte liniştea şi normalitatea că trebuie să suporte vibraţii seismice în propria casă fiindcă primăria consi­deră că un DJ şi o mulţime exaltată, inclusiv de substanţe stricătoare de minte, sunt mai importante decât proprii cetăţeni?! Mai mult, după invocarea zeului ban, primă­ria le spune clujenilor revoltaţi pe bună dreptate, că o să notifice graţios organizatorul festivalului cu privire la nemulţumirile oameni­lor.
Aici e deja vorba de dispreţ deşănţat, de pre­zumţia că oamenii sunt atât de retardaţi încât vor crede că organizatorul festivalului va da muzica încet de tot data viitoare, iar primarul va asculta la căşti bubuielile preferate.
O asemenea atitudine faţă de proprii cetăţeni nu poate exista decât acolo unde fărădelegea şi aroganţa se iubesc nestingherit şi bolnav peste voinţa suverană a oamenilor din cetate.
Din nefericire, cetatea se numeşte tocmai Cluj-Napoca, acolo unde tupeul administrativ a devenit o virtute, iar banul este stăpânul care descalecă unde vrea muşchiul său, inclusiv în sufletul şi casa oamenilor.