Fereastra închisorii / Bradul de Crăciun

Ne-am obişnuit să invocăm tradiţia când vine Crăciunul şi să ne apucăm să tăiem fără rost brazii din pădure. Doar pentru a satisface o vanitate ciocoiască, aceea de a avea un brad viu în casă, dacă se poate argintiu sau cu lumânări. Dar bradul este de fapt mort, înmormântat vremelnic cu globuri şi beteală şi prohodit în casa celui care l-a ucis la el acasă, în pădure. Ori în casa celui care l-a cumpărat, încurajând astfel acest obicei care nu este nici măcar creştin.

Nimeni nu spune că trebuie să renunţăm complet la bradul de Crăciun din casa noastră. Însă brazii din pădure trebuie lăsaţi acolo, unde au crescut tainic vreme de mulţi ani. Prin ierni aspre, cu zăpadă şi ger, ori aducând răcoare şi miros proaspăt pe timpul încins al verii. Oamenii se pot bucura şi în jurul unui brad artificial, fiindcă bucuria adevărată vine din interior şi nu trebuie sacrificată o creştere dumnezeiască de ani buni pentru două săptămâni de veselie pământească. După care bradul este aruncat la gunoi în loc să-şi continue creşterea către cer, acolo în codrul ce i-a fost şi mamă şi tată.

De aceea omul care este întors doar spre orizontul lui meschin nu înţelege de ce bradul trebuie protejat în mediul său natural. Fiindcă de acolo, din pădure ori din plaiurile alpine, brăduţul trimite omului oxigen şi răcoare şi îi bucură privirea cu frumuseţea sa. Dar omul vine la el cu securea, hulpav şi îndobitocit de clişeul că-i musai să aibă un brad natural între zidurile sale. Iar bradul nu poate striga, nu se poate apăra tocmai de agresorul căruia îi dăruieşte atât de mult bine. Câteodată, chiar dacă nu-l doboară, tâmpii ce ajung degeaba în pădure ţin să-l rănească, scrijelindu-şi numele pe scoarţa lor. Din nou bradul tace şi rabdă.

Socotesc că a tăia un brad din pădure doar pentru a celebra profan Crăciunul este o prostie. Mi-ar place să cred că cei care sărbătoresc Naşterea Mântuitorului se gândesc la faptul că Hristos nu a vorbit despre brazii din vremea naşterii sale, ci mai degrabă de felul în care trebuie să avem grijă de moştenirea Tatălui Ceresc.