Fereastra închisorii / Big Brother, libertatea şi păcatul de dreapta

Teologia patristică ne învaţă un lucru mai puţin ştiut, tocmai fiindcă e subtil şi paradoxal. Anume, că la fel de periculoase precum păcatele clasice (să le spunem de stânga) sunt şi păcatele de dreapta. Se întâmplă atunci când vrei să excelezi peste măsură în virtute, dincolo de echilibrele fireşti ale fiinţei îndumnezeite, fără discernământul limitelor şi puterilor tale interioare. Asta înseamnă că urci foarte înalt şi repede spre cer, dar în mod superficial şi strâmb, iar căderea ce vine e pe măsură.

Părintele Ilie Cleopa spunea că ispitirea din dreapta e şi fapta bună făcută cu scop rău.

Cu această cheie propun să deschidem şi problema retenţiei datelor şi falsul ei acoperământ: drepturile şi libertăţile omului. O spune un om pentru care garanţiile acestea fundamentale ale fiinţei umane sunt sfinte. Şi sunt sfinte nu pentru faptul că aşa îmi impune nu ştiu ce lege naţională sau convenţie internaţională, ci fiindcă fac parte din condiţia umană şi din tezaurul dumnezeiesc al acesteia. Şi fac slujire zilnică, la închisoare, pentru toate acestea. Iar străbunii mei au dat jertfă de libertate, avut şi chiar viaţă pentru aceste valori. Deci sunt mai îndrituit să vorbesc decât alţii, care au îngenuncheat în faţa dictaturii şi neumanităţii

 Dar văd că silogismele juridice perfecte au devenit mai importante decât însuşi viaţa. Drepturile călăilor mai rafinate decât cele ale victimelor ori potenţialelor victime. O lege, care de altfel era concepută într-o paradigmă normativă sfioasă, a unei minime retenţii de date în vederea documentării corupţiei şi în special a prezervării vieţii şi libertăţii oamenilor şi copiilor lor, este blocată. În tandem cu lipsa de decizie fermă privind criminalitatea uriaşă generată de folosirea incontrolabilă a cartelelor preplătite, ne aflăm în faţa unui fortificaţii sociale, în care anonimatul şi aşa zisa viaţă privată sunt prioritare dreptului nostru la o existenţă curată şi normală.

Oamenii nu gândesc limpede şi normal până nu li se întâmplă lor vreo nenorocire personală. Până atunci şi-au cerut osândă, cu tot soiul de argumente frumoase dar moarte, iar apoi vor dreptate. Trăim într-o societate postmodernă în care facilităţile tehnologice au luat-o bezmetic înaintea controlului şi ponderării, cu voia noastră şi folosite adesea împotriva noastră. Viaţa, liniştea şi bucuria nu le mai primeşti după ce vreun dement ţi le-a şters într-o clipă, folosindu-se de telefon şi calculator. Fiindcă nu suntem în stare să facem legi aspre şi inteligente în acelaşi timp, descurajante pentru cei îndrăciţi. Mai mult, unii vor să lăsăm în uitare şi urmele informaţionale ale nelegiuirii.

Corupţii se bucură de un soi de blândeţe socială, sinteză a neputinţelor balcanice şi a lipsei generale de angajament interior împotriva celor care ar da mită şi pentru mântuirea sufletului. Acatistul prezumţiei de nevinovăţie e singura rugăciune pe care o ştiu marii trişori ai legii şi moralei. Justiţia e urcată zilnic pe cruce de tot felul de indivizi dubioşi care clamează, culmea, tocmai libertatea de exprimare ca temei pentru tot soiul de trivialităţi mediatice, cu miză individuală dar efect brutal general: pierderea încrederii. Nu mai vedem limite, seriozitate, bună-credinţă. Ce să mai vorbim de dreapta măsură şi de responsabilitate. Potenţiala încălcare a drepturilor şi libertăţilor mele este justificată pervers prin apărarea libertăţilor şi drepturilor altora.

Auzim mereu vaiete ipocrite, dar atât de toxice, cum că nu dorim să fim supravegheaţi de nimeni. Dacă s-ar putea şi Bunul Dumnezeu ar fi obligat să-şi întoarcă privirea de la oameni, să nu le deranjeze intimitatea şi pudoarea. Ori duhoarea, cea izvorâtă din fuga de asumare a păcatelor şi căderilor.

Dacă continuăm aşa s-ar putea ca într-o bună zi, dacă nu s-a întâmplat cumva, diavolul să ne intre nestingherit în casă, la o discuţie despre drepturile şi libertăţile sale asupra noastră. Şi despre prezumţia lui de nevinovăţie. Iar pe Hristos să îl trimitem din nou pe cruce, să le recâştige pe cele pierdute ale noastre.