Fereastra închisorii. Au venit americanii!

Marea iluzie a luptătorilor din rezistenţa anticomunistă, din munţi sau închisori, a fost că vin americanii.
Anii '50 ai secolului trecut au fost marcaţi profund de speranţa desantării trupelor salvatoare de peste ocean.
În zadar au privit, cu jind, anti­comuniştii spre cerul apusului.
Lumina a venit doar de la răsărit şi a fost una otrăvită.
Chiar criminală.
Totuşi americanii au venit.
Târziu de tot, dar au venit.
Inclusiv prin Pfizer.
Aşa că m-am dus până la Borşa să mă întâlnesc cu americanul.
Pe strada Floare de Colţ.
Intenţionat, pentru lumea magne­tică de acolo.
Aparte şi neasemuită.
Adică să-mi iau prima doză.
A fost scurt şi bine.
Nicio reacţie adversă.
Compatibilitate pură.
Doar că munţii care înconjoară Borşa mi s-au părut fabuloşi.
Și copleşitori.
I-am privit îndelung şi i-am respirat şi înainte şi după ce am fost ino­culat.
Borşenii nu m-au dezamăgit nici de data asta.
Deşi aveau peste 60 de ani, majoritatea dintre ei nu au stat la rând, au făcut scandal şi s-au răţoit la poliţiştii care asigurau ordinea.
Eu chiar împlinisem 19 ani de temniţă grea în ziua respectivă.
Am stat liniştit în spate, uitându-mă la albul şi înaltul Pietrosului Rodnei. Şi mă gândeam că dacă sare cineva calul reacţia va fi în tradiţia locului.
Că doar aşa te faci înţeles şi rămâi întreg.
Nu a fost cazul.
Revin la rapel.
În rapel.
Ca un vânător de munte.