Fereastra închisorii / Arsenie Boca… dincolo de oameni

Nimeni nu se mai îndoieşte de sfinţenia Părintelui Arsenie Boca. Fascinaţia şi misticismul autentic pe care le-a dăruit inimilor credincioşilor nu au precedent. Pictura sa, parcă venită din altă lume, dumnezeiască şi pătrunzătoare, ne vorbeşte clar despre harurile, despre talanţii extraordinari cu care a fost înzestrat Părintele.

Dacă ţi se întâmplă să plângi necontenit două ore, de la intrarea până la ieşirea din mânăstire şi să-ţi developezi în adâncul sufletului filmul adevărat al propriei vieţi, se datorează puterii Părintelui.

Însă ce se vede în zilele noastre la Prislop şi pe ecranele televiziunilor poate fi foarte periculos. Acolo unde e sfinţenia mai curată, vine şi vicleanul cu sminteala cea mai calificată. Chiar îngrozitoare. Fiindcă există pericolul, urmare a isteriei comerciale şi slăbiciunii minţilor oamenilor, ca Dumnezeu să fie înlocuit cu un om. Părintele, adesea foarte direct în exprimarea sa către semeni, în mod cert, e nemulţumit. Nu doreşte ca cineva să-i îmbrăţişeze afectat crucea de pe mormânt, ci vrea lepădare de păcate. Nu este încântat nici de flori ori pelerinaje superficiale, ci vrea rugăciune către Dumnezeu şi fapte bune. Nici minuni vorbite, nici scorneli smintite. Nici tot felul de mărturisitori dubioşi ce se perindă pe la televiziuni, nici filme, nici poze.

Cred că nu-şi mai doreşte nici măcar canonizarea oficială, de la o biserică neputincioasă, în a da slava cuvenită martirilor din închisorile comuniste, mulţumindu-se pe deplin cu recunoaşterea dumnezeirii sale din partea oamenilor.

Părintele Arsenie Boca doreşte să ne întoarcem la Hristos. La Maica Domnului. Nu la el, ci prin el.

Astfel încât, atenţie la pasul către Rai! Să nu fie spre prăpastie. Adică spre Iad.

Fiindcă Părintele Arsenie Boca e atât de înalt, pe măsură e dorirea de cădere a noastră din partea celui viclean.