Fata Padurii si alte legende maramuresene

Aproape ca nu exista saptamana in care maramuresenii sa nu sarbatoreasca, sa nu cinsteasca ceva. Sarbatorile religioase sunt tinute cu sfintenie, dar pe langa acestea sunt o multime de obiceiuri care s-au „impletit” pe cele dintai, respectate cu aceeasi sfintenie. Zilele cu prilej, sau Zile manioase sunt sarbatori cu data fixa care trebuie tinute cu sfintenie. Toate aceste zile cu prilej, sunt pentru tunete si fulgere si traznete, adica sa nu-ti trazneasca claia cu fan, animalele. Sunt multe istorioare despre ce au patit oamenii care au indraznit sa lucreze in aceste zile. Un specialist al acestor obiceiuri maramuresene este profesoara din Desesti, Parasca Fat. Culegator de folclor autentic, profesoara ne-a explicat semnificatia acestor zile speciale. „Sunt sarbatori babesti, biserica nu le tine. Aceasta inseamna ca stramosii nostri stiau foarte multe despre fenomenele atmosferice. Acuma, vedeti, suntem bombardati de tot felul de stiri. Gauri in stratul de ozon, radiatii solare, se dau sfaturi ca atunci cand ploua sa nu fugi, sa nu faci miscari iuti ca atragi fulgerul. Ei! Aceste lucruri erau stiute, poate chiar mai bine ca noi. Sunt cateva munci interzise in unele perioade. De exemplu facutul fanului, intorsul fanului, tot ce tine de fan, seceratul si culesul canepii, ca era in si canepa pe vremuri. Mai sunt in primavara <40 de Sfinti>, si mai este Sfantul Andrei, toate zile cu prilej. Si acum maramuresenii tin aceste zile. Pe aici nu au fost CAP-uri, sa fie oamenii manati cu joarda la munca. Aici au tinut ce sarbatori au considerat ei. Se spune ca unul a lucrat in ziua de Pantelimon, la fan. In timp ce termina o claie, s-a innorat si a traznit tocmai claia pe care o terminase. Omul a inceput sa se roage si intr-adevar, celelalte clai nu au ars. In acele zile sunt facute doar munci pe langa casa, fara sa te expui la soare. In concluzie, stramosii nostri considerau aceasta saptamana foarte importanta. Perioada cu soarele cel mai puternic si multe fenomene atmosferice. Stiau ei multe, din care noi mai culegem cate ceva” a povestit cu har, Fat. Fata Padurii O alta legenda maramureseana, pe care profesoara a cules-o in peste o suta de variante, se refera la Fata Padurii. Fat considera ca face un fel de arheologie culturala. Nu isi permite sa traga concluzii ascultand o singura sursa. Merge la sezatori, asculta si vorbeste cu oamenii. La inceput unele din legende i se par o joaca in cuvinte. Dupa ce materialul se aduna si poate sa sintetizeze cele aflate, lucrurile par altfel. Sunt limpezi, reprezinta credinta acestor oameni si de ce nu, poate adevarul. „Legenda cu Fata Padurii este foarte frumoasa. Fata Padurii este o zeita, o divinitate a muntilor, a padurilor, a campiilor, a florilor de leac, a fantanilor cu apa minerala, cu apa tamaduitoare, nu? Este zeita anumitor locuri in care nu trebuie sa umble nimeni. Stapaneste piscurile inalte, rocile speciale. Apoi stapaneste furtunile, grindina de vara, stapaneste cerul. Actioneaza, de obicei in paduri. Prefera anumiti copaci: stejarul si bradul. Se leaga de ciobani. Oierii care duc oile in munti ii poarta un deosebit respect. Cat timp stau acolo, cei neinsurati nu au voie sa aduca femei la stana. Nici macar sa se gandeasca la vreo iubita. Altfel vine Fata Padurii. Si ii poarta si le face rau. Ii loveste de stanci sau le boli, ca epilepsia, sau pareze, boli nervoase. Astfel de legende se gasesc in toata tara. Dar acolo se vorbeste de Muma padurii, cea urata. In Maramures, ea este frumoasa, frumoasa si rea”, ne-a povestit Fat. Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro