Curs valutar
Euro
4.5680 RON
Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc
1.4823 RON
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa
G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac
Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu Botiș pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2.
Luni , 21 August , 2006
Fata in fata cu denuntul penal
Ilegalii constructori ai supermarketului Billa continua sa sfideze autoritatile locale si legea. Dupa ce au contestat amenzile primite de la Primarie, pentru vicii de forma, viceprimarul Istvan Ludescher le-a aplicat o noua amenda, de 200 milioane lei vechi si le-a impus sistarea lucrarilor sau intrarea in legalitate. Dar constructorii lucreaza mai departe, fara nici o jena. Ludescher a declarat ca, in aceasta situatie, va face denunt penal.
Construit intr-un ritm alert, supermarketul Billa continua sa se ridice in ilegalitate. In primavara acestui an, afaceristul Mircea Suteu si Gheorghe Zoicas, alias „demolition man”, au „ras” Restaurantul Festinger fara autorizatie de demolare, apoi au fost amendati cu cate 50 milioane lei, dar nu au platit nici pana azi. Suteu, proprietarul restaurantului, nu a intrat nici acum in legalitate, pentru ca nu a reusit sa prezinte Primariei actele necesare obtinerii acelei autorizatii de demolare. Practic, in Cartea Funciara, acel teren a figurat inainte si figureaza si acum fara constructii, desi Restaurantul Festinger a functionat acolo cateva zeci de ani. Acum doua luni, antreprenorul general, SC Seracom Bucuresti, s-a apucat de treaba fara a avea autorizatia de organizare de santier emisa de Primaria Baia Mare. Mai mult, a indus in eroare autoritatile locale, motivand faptul ca lucrarile initiale vizau doar devierea de retele subterane pentru utilitati. Cel putin asa au declarat Traian Florea, directorul tehnic al Primariei, si Virag Arpad, inspectorul sef al Inspectoratului de Stat in Constructii. Dupa cateva saptamani de „deviere de retele”, constructorii au fost verificati de Corpul de Control al Primariei care a stabilit ca deja se finalizase... fundatia. Or, asa cum a declarat Traian Florea, lucrarile efective nu puteau incepe fara ca Primaria sa emita autorizatia pentru organizare de santier. Aceasta stabileste perimetrul pe care se poate intinde santierul, asigurarea conditiilor pentru muncitori (prin utilitati), amplasarea baracilor, programul de lucru, amplasarea unei rampe pentru spalarea rotilor masinilor. Numai ca, pentru unii, acestea nu sunt necesare.
Mesterul Zoicas
De mai bine de o luna, in zona a inceput scandalul. Locuitorii din blocurile invecinate nu se pot odihni din cauza zgomotului mare facut de utilajele lui Gheorghe Zoicas, subantreprenorul lucrarii. Din 15 iunie, firma sa, SC AZ Com, lucreaza non stop (avand ca termen de predare al lucrarii data de 7 noiembrie 2006). Vecinii sunt nemultumiti de faptul ca Zoicas lucreaza noaptea, pana in jurul orei 12. Cei mai multi nu se pot odihni din aceasta cauza. In plus, in zona s-a spart si o conducta de apa, iar apa balteste fara ca cineva sa se sinchiseasca sa repare conducta. Zoicas spune ca e conducta Vital si ca el nu are treaba cu ea. Ciudata coincidenta. Conducta s-a spart tocmai acum, dupa ce Zoicas a deviat retelele subterane. Ne vine greu sa credem ca intre lucrarea sa si spargerea conductei nu exista nici o legatura. Pe de alta parte, masinile lui Zoicas ies in strada George Cosbuc cu rotile pline de noroi, iar acesta este imprastiat pe asfalt. Desi constructorului i s-a impus sa monteze o rampa la iesirea din santier, pentru spalarea rotilor masinilor, Zoicas continua sa sfideze autoritatile locale si degradeaza zilnic asfaltul strazii.
“Le fac denunt penal!”
L-am intrebat pe viceprimarul Istvan Ludescher care este motivul pentru care Billa continua sa se ridice fara a fi in legalitate. „Stiti ca am dat doua amenzi de 50 milioane lei vechi. Una lui Suteu, alta lui Zoicas. Nu au platit, ci au contestat in instanta, iar aceasta le-a dat dreptate, pentru ca procesul-verbal de constatare avea vicii de forma. Noi nu am contestat hotararea instantei, ci am zis ca vom intocmi unul nou, de data aceasta cu date complete. Astfel ca, in 4 august am incheiat un proces-verbal si am aplicat constructorului o amenda de 200 milioane lei, interzicand totodata continuarea lucrarilor in aceste conditii, deoarece ei nu au autorizatie pentru organizare de santier. Le-am impus sa nu iasa cu rotile murdare pe strada si sa nu tulbure linistea vecinilor. Sa lucreze doar pana la 10 seara, nu si noaptea. Aceasta organizare de santier nu e un act formal. Se stabileste cat se intinde acest santier. Ei au imprejmuit acolo cat au vrut si au ocupat domeniul public. Pentru asta trebuie sa plateasca. Dar de atunci nu s-a intamplat nimic. Nu au platit amenda si nici nu au sistat lucrarile. Continua in acelasi mod. In aceste conditii, ma vad nevoit sa fac denunt penal pentru faptul ca nu au oprit lucrarile. A fost la mine cineva sa ceara clementa pentru cei de la Billa. Le-am zis ca nu are ce sa-mi spuna. Sa se conformeze, si gata. Daca vor, bine, daca nu, le fac denunt penal. Dar oricum, amenda de 200 milioane ramane, desi in cursul acestei saptamani au depus o contestatie referitoare la aceasta amenda, care va fi inaintata compartimentului juridic al Primariei si, mai departe, in instanta”, a declarat Ludescher. Dupa cum s-a vazut pana acum, pe constructor il doare in cot de lege si de autoritati si, probabil, va continua in acelasi stil. Asteptam cu interes desfasurarea evenimentelor.
Revolta vecinilor
Marius Damian, unul dintre cei care locuiesc intr-un bloc din vecinatatea santierului lui Zoicas, e nemultumit de modul in care sunt executate lucrarile. „Au taiat o gramada de copaci si o sa mai taie. Curge apa, e mizerie, au stricat drumul, nu pot sa intru cu masina acolo. Lucreaza sub orice critica. Si lucreaza inclusiv noaptea, pana in jur de ora 12. Le-am facut scandal o data, ca mi-au luat apa. Si au spart un drum de beton spre blocul 20. Era acolo un parc cu tuia, frumos amenajat de cei de la biserica. Acum l-au distrus. Eu am si copil mic. Nu se poate odihni din cauza galagiei. Toata lumea e nemultumita de constructia grotesca de acolo, care e lipita de gardul bisericii. In spatele bisericii era o rampa, unde se arunca toata zapada iarna. Cu aia ce se face? Plus ca au spart o conducta si curge apa pe acolo. Le-am spus. Ce reactie sa aiba? Ca o sa faca, or sa rezolve, or sa dreaga”.
Ciprian DRAGOS
ciprian@gazetademaramures.ro
Nicolae TEREMTUS
ciprian@gazetademaramures.ro
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.