• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 17 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 9 Martie , 2009

Fara violenta!

Violenta in sport, ca fenomen social, este un subiect din ce in ce mai abordat, in special in presa, dar a ajuns o problema atat de mare, incat apare in dezbaterile institutiilor sportive sau politice, europene ori internationale, ca un subiect de foarte mare importanta. De la celebra interzicere a echipelor englezesti in competitiile internationale, pentru 6 ani, in perioada optzecista, la personaje celebre ca Tweety, suporterul stelist care a atacat un cameraman TVR in urma cu 2 ani, violenta in sport nu iarta nicio tara, nu evita nicio echipa. La sfarsitul anilor ’80, in Anglia, violenta suporterilor diferitelor echipe de fotbal luase o asmenea amploare, incat s-au luat masuri la nivel national pentru limitarea fenomenului. Organizatorii americani ai campionatului mondial de fotbal din 1994 au declarat ca au rasuflat usurati ca tari ca Anglia, Iran sau Irak nu s-au calificat la Campionatul Mondial, pentru ca nu erau siguri ca ar fi reusit sa controleze eficient fanii acestor echipe. Istoria moderna este plina de evenimente tragice, provocate de fani, din prea multa dragoste pentru o echipa sau pentru un sportiv. Dragoste prost inteleasa, evident, dar nu pot fi uitate momentele in care, in 1993, un fan al lui Steffi Graf a injunghiat-o pe Monica Seles in timpul sfertului de finala al turneului de la Hamburg, disputat intre cele doua jucatoare sau moartea a 13 suporteri africani, intr-un meci contand pentru calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din 2002, dintre Africa de Sud si Zimbabwe. Istoria ultimilor 30-40 de ani este presarata cu astfel de evenimente, tari ca Germania, Anglia sau Italia contabilizand nenumarate probleme provocate de fani. Paulin Giurgi este un maramuresean din Glod scolit la Sighet, Cluj, Braila si, ulterior, la Universitatea Friedensau din regiunea Magdeburg. Paulin a absolvit sectia de Management in Stiinte Sociale si Sanatate, sectie care, la momentul in care el incepuse facultatea, era unica in Europa. Lucrarea sa de diploma, „Gewalt bei Sportereignissen: Fußball und Hooliganismus, der Hooligan im Manna”, a abordat tocmai subiectul violentei fanilor in sport si a fost atat de apreciata de specialisti, incat a fost publicata imediat de Editura Tectum, in vara anului trecut. Lucrarea este o literatura obligatorie pentru toti cei interesati. Din pacate, deocamdata, nu este publicata decat in limba germana, astfel ca numarul celor care o pot citi nu este foarte mare. Totusi, Paulin spune ca vanzarile merg bine, mai ales in urma recenziilor extrem de favorabile ale criticilor. In lucrarea sa, Paulin merge la radacina pornirilor violente ale fanilor si analizeaza huliganismul intr-un mod extrem de original. Astfel, el crede ca huliganismul este un fenomen greu de controlat, in special, pentru ca el dezvolta trasaturi fanatico-religioase, un fan fiind pregatit oricand sa treaca prin foc pentru echipa sa, fara sa stea prea mult pe ganduri. De asemenea, una din concluziile sale este faptul ca huliganismul poate fi si un efect secundar al societatii moderne. Daca, in trecut, se credea ca huliganii provin din paturile sociale defavorizate, in prezent, aceasta bariera a disparut, astfel ca, printre huligani, pot fi gasiti membri ai societatii care sunt plini de succes in viata profesionala, stresul si efortul pe care il depun pentru a avea succes gasind o supapa de eliberare in manifestarile huliganice. George GINGUTA

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.