Fantezia politica a stangii europene

Cei care au sperat ca dupa caderea Zidului Berlinului fantezia politica a stangii, eliberata de dogmatismul marxist, va prelua puterea, au fost profund dezamagiti. Daca partidele politice europene continua sa se comporte precum cei care traiesc din renta, nu este sigur ca tarile europene vor continua sa fie state moderne, ale bunastarii si evoluate. „Sunt revoltat de totala absenta a analizarii situatiei Europei in lume si de absenta noilor idei care sa exploreze domeniul politic dincolo de nivelul national si international”, afirma sociologul german Ulrich Beck, profesor la Universitatea din Munchen si la London School of Economics, semnatarul articolului publicat de ziarul italian La Repubblica, citat de Rompres. Unde este stanga? Ea tace. Ce spun sindicatele? Sunt mute. Ce propun intelectualii? Elita lor nu raspunde. Sa se inteleaga bine: daca ceva se poate culege cu ambele maini, acestea sunt contradictiile arborelui cunoasterii „corecte”. Legat de toate problemele lumii - de la protejarea mediului, trecand prin interconexiunile economice si miscarile migratorii si pana la chestiunile garantarii regionale si globale a pacii - gandirea nationala si-a pierdut competenta politica. Tot ceea ce impulsioneaza nationalismul in Europa - somajul in masa, fluxurile refugiatilor, razboaiele, terorismul - are un caracter in mod ironic international. Si atunci, “what’s left”? Ca multe alte lucruri, si faptul de a fi de stanga stangii este intr-un fel fragmentat, pluralizat. Daca, pe de o parte, se poate face o distinctie intre „protectionist” si „deschis lumii”, iar pe de alta parte, intre „national” si „transnational”, se pot deosebi patru tipuri de „stanga”: stanga protectionista, stanga neoliberala („a treia cale”), stanga-fortareata si stanga cosmopolita. Stanga protectionista Impotriva acestei economii politice a insecuritatii se mobilizeaza si se bate stanga protectionista. Filtrul ei magic, antidotul ei este refuzul colectiv al realitatii. Acesti propovaduitori reemergenti ai unui protectionism al statului social, drag stangii nationale, nu vor, pur si simplu, sa ia act de criza sistemelor sociale si de tip neconjunctural. Fara indoiala ca este vorba de o constatare amara. Dar a-ti cufunda capul in nisip in fata noii situatii economice si politice mondiale nu a fost niciodata de stanga. Si nu este de folos nimanui - dimpotriva - acutizeaza problemele tuturor. Este pe cale sa se sfarseasca o epoca initiata cu legile sociale ale lui Bismarck si care ultima din Europa a suscitat iluzia de a putea realiza marea sarcina de a garanta majoritatii persoanelor o viata in libertate si securitate. Aceasta solutionare a „problemei sociale” a devenit acum, la randul ei, o problema sociala. Cei care, in fata schimbarilor previzibile din structura pe varsta a populatiei, a volumului descrescand de locuri de munca retribuite in capitalismul digital, a tot mai marii cereri de locuri de munca retribuite, declara de neatins cantitatea si nivelul prestatiilor de „welfare”, pun in pericol ansamblul. Stanga neoliberala Stanga neoliberala accepta si ia in serios provocarea globalizarii, care este refuzata preventiv de stanga national-protectionista. Aici se cauta o noua legatura intre statul national si piata mondiala, care a fost exprimata in special de „New Labour”, sub forma programului politic al celei de-a „treia cai”. Stanga neoliberala isi dobandeste profilul chiar in opozitia fata de stanga protectionista. Pe de o parte, ea vrea sa asigure acces la „noile realitati” intr-o politica reformatoare de stanga. Pe de alta parte, insa, aceasta stanga - care sub acest aspect nu se deosebeste prea mult de stanga protectionista - ramane legata de gandirea-container si de conceptia asupra politicii nationale. Cei care vor sa schimbe ceva plecand de la aceste premize nediscutate trebuie sa fie in mod necesar „nedrepti”, sa redimensioneze aspiratiile, sa respinga pretentiile, sa incurajeze initiativa autonoma, sa se bata si sa se angajeze pentru o alta logica, o alta morala a politicii sociale. Pentru aceasta „necesitate patriotica” de a trebui sa fie nedrepti, reformatorii neoliberali ai statului social pot cere in mod justificat intelegere si aprobare. Stanga-fortareata Stanga-fortareata (dificil de deosebit de o dreapta-fortareata) isi arata coltii in ridicarea de granite impotriva strainilor. Uniunea Europeana apara frontierele nationale cu mijloace europene. Statele mai puternice din punct de vedere economic urmaresc o politica inspirata dintr-o dubla morala a economiei de piata, avand in vedere ca cer respectarea principiilor pietei libere pentru toate celelalte tari, in timp ce isi protejeaza pietele interne de „agresiunile straine”. Iar acest lucru nu este valabil numai pentru concurenta economica, ci mai ales pentru imigratie. In loc sa se vada intr-o politica tintita a imigratiei un avantaj strategic pentru Europa care imbatraneste in mod dramatic, se evalueaza ca intreg imigratia in mod negativ si i se raspunde prin edificarea „fortaretei Europa” - cu marele consens al tuturor partidelor si guvernelor europene. Stanga cosmopolita Stanga cosmopolita este, in opinia multora, o stanga idealista fara aparat de partid, fara sansa de a ajunge la putere. Totusi, subzista o afinitate selectiva ascunsa intre chestiunea puterii si chestiunea dreptatii. Poate ca se poate spune de-a dreptul ca problema dreptatii a devenit in mod substantial o chestiune de putere - acest lucru este valabil in tabloul national dar si in relatia, in acelasi timp locala si mondiala, dintre culturi si religii. A renunta la utopie inseamna a renunta la putere. Absenta declarata a utopiei este un cec in alb pentru autorenuntarea politcii la politica. Numai cei care reusesc sa entuziasmeze obtin consens si putere. Redescoperirea chestiunii dreptatii este la urma urmelor mai realista decat asa-numitul realism al pragmaticilor lipsiti de mari viziuni. Ea presupune insa o alta conceptie asupra politicii, altfel spus o conceptie non-nationala. Intrebarea-cheie, cu alte cuvinte cum se pot frana politic riscurile de neinfranat ale unor capitaluri raspandite in intreaga lume, se pune tuturor guvernelor si tuturor partidelor politice. La Repubblica