„Familia română”, sărbătorită acasă

Teodor Ardelean este redactorul șef al revistei și cel care duce mai departe acest proiect cultural important. Poate părea ciudat să realizezi o revistă cu și despre cei care realizează revista, dar Tedi este un manager desăvârșit și știe să-i prețuiască pe cei care lucrează la realizarea „Familiei române”.„Am ajuns la această variantă de a ne dedica un număr, nouă, cercului de redactori și colaboratori ai revistei Familia română din rațiuni de coridor propriu de comportament cultural. Altfel spus, în decursul timpului, parcurgând materiale sosite de la mulți colaboratori, am constatat că în ciuda ideii de unitate pentru fiecare număr, există elemente care ne distanțau pe unii de alții. În consecință, am dorit o întâlnire a redactorilor, a colaboratorilor, sau chiar, lărgind puțin sfera, a celor care am dori să fie colaboratori. Întâlnirea a fost în luna noiembrie, în Baia Mare. Acest număr reflectă, în bună măsură, „întâmplările”, derularea programului cu ocazia acestei reuniuni. În noul număr al revistei se găsește o descriere destul de fidelă și de amănunțită a elementelor de program, dar și ramificări, trimiteri către instituțiile pe care persoanele invitate și care au răspuns invitației, le reprezintă, instituții care funcționează în aria administrativă națională sau altele. Instituții întemeiate de oameni cu alese și nobile preocupări intelectuale și culturale. Zic așa, fac această dihotomie pentru că trebuie să accentuăm această dimensiune a lucrurilor. Preocuparea statului pentru cultură e reală! Există într-o inerție pozitivă a lucrurilor teatre, muzee, biblioteci și alte instituții de cultură, inclusiv reviste de cultură. Dar există și indivizi, performeri, personalități care în decursul timpului au instituționalizat insular, sau au agregat în jurul lor alte persoane cu preocupări similare și au întemeiat astfel de entități cultural-spirituale care au o foarte mare valoare pentru mersul sufletului românesc în marea lucrare a Lui. Cu deosebire pe aceștia i-am ochit în decursul timpului și i-am atras înspre noi. Oameni care și-au transformat destinele lor, viețile lor, în adevărate exerciții de jertfă, făcând un veritabil misionariat și apostolat național.Am avut bucuria să avem aici câțiva oaspeți din despărțământul Năsăud al Astrei, o zonă care a dat, greu de numărat câți, foarte mulți academicieni, alături de Săliștea Sibiului, în care se păstrează o tradiție eminamente culturală ce întrece în dimensiuni, oricum am măsura lucrurile, orice fel de activitate oficială, a instituțiilor care păstoresc aria culturală. Domnul profesor Ioan Seni, care a predat o viață la Colegiul Național „George Coșbuc”, care a avut generații și generații de învățăcei, a venit însoțit de alți oameni de cultură din zonă. La rândul meu, am avut și eu privilegiu, de mai multe ori, dar cu deosebire la ultima lor adunare generală a Astrei, să fiu acolo. Și ne-am împărtășit, iată aici, el cu noi și noi cu el și cu ei și cu alții, din alte vetre de spiritualitate românească ceea ce i-a dat un aer de frumusețe maiestuoasă și sublimă, întâlnirii. Probabil, cuvintele par, celor care le citesc, înfrumusețate, dar dimpotrivă, eu spun că e greu să găsești cuvinte pe măsură, cât de frumoasă și de superbă a fost această întâlnire. Cât de plăcute au fost clipele de mărturisire, ce important este să te găsești în comunicare și din comunicare să reușești să treci pragul, chiar greu de trecut spre comuniune. Au fost zile de comunicări și de comuniuni, cu comunicări științifice care vor cădea ușor în prăpastia ce-i amenință pe cercetători de a prezenta lucruri stereotipe sau sterpe, sau greoaie. Aici fac o paranteză. Sesiunile de comunicări științifice sunt false. E foarte multă falsitate, e foarte mult teren sec, nu se vede sufletul în lucrare, se văd invidiile între oameni, la sesiunile de comunicări științifice. Am fost la multe și am văzut acest lucru. Și închid paranteza!În schimb, m-am bucurat de reușită cu acest experiment, al reuniunii Familiei române. Ne-am bucurat cu toții de a putea fi împreună cei ce gândim la fel. Cei care vedem necesară o implicare a fiecăruia după puterile lui în a ne constitui pe mai departe, încercând, în grupări care încearcă să transfere cât se poate de mult spre sfera aceasta, cărturărească”, a spus Ardelean.

 

„Lumea noastră românească are nevoie de educatori buni, educatoare, că majoritatea sunt femei, de învățători, de învățătoare ,că majoritatea sunt femei, de dascăli buni, cum erau pe vremuri dascălii de țară. Lumea are nevoie să știe că în cele mai crunte vremuri pentru neamul românesc, acești intelectuali care au simțit de unde le vin rădăcinile lor și tentațiile veneau din rădăcini, au creat instituții, organizații, entități, în ciuda ostilității celui mai îngrozitor regim de asuprire și oripilare națională prin care a trecut partea acesta, a noastră, de lume, Transilvania, în timpul dualismului. Când ordinea constituțională era aproape impenetrabilă, când numele era maghiarizat, când opera nu putea fi cantonată decât în exerciții de cercetare ale, să zicem, științei și ale exponenților de felul acesta. Cu toate acestea, acești oameni au reușit exercițiul de mobilitate, de elasticitate socială și culturală, de a împăca această minimală ordine constituțională cu marele mandat al misiunii lor naționale. Aici este rolul Astrei, aici este rolul marilor cărturari care au excelat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea” - Teodor Ardelean