Familia Regală a României la Baia Mare

După Marea Unire din anul 1918, dificultățile prin care treceau provinciile istorice, ca urmare a instalării unei noi administrații românești și trecerea de la o mentalitate ,,regională” la una ,,națională”, generau tensiuni și reacții nedorite, fapt pentru care vin, în Transilvania, respectiv în Maramureș, din vechiul Regat, români dornici de afirmare pe plan profesional, de la dascăli și medici, la avocați și notari publici. Se ridica, astfel, în marile orașe ale județului,   problema conturării unui reper comun și identificarea unui loc special, spre care să se îndrepte toți românii,  pentru a putea fi împreună, împreună între ei dar și împreună cu Bunul Dumnezeu, fără de care știau atât de bine că nu vor reuși să coaguleze o comunitate solidă, după principiul enunțat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos: Fără Mine nu puteți face nimic (Ioan XV, 5). Acest loc nu putea fi altul decât biserica. Așa s-a născut ideea înființării unei Parohii Ortodoxe Române la Baia Mare. Credincioșii români ortodocși din acest oraș s-au adunat atunci în jurul personalității providențiale a catehetului, dascălului, preotului și, mai apoi, a protopopului, de curând sosit din  Parohia Plopiș, Alexiu Latiș.

Priceperea, harul și destoinicia acestui om remarcabil au dus la concretizarea planurilor pe care Bunul Dumnezeu le avea cu aceste binecuvântate locuri, acesta ajungând, pe rând, preot, protopop, consilier administrativ la vremea reînființării Episcopiei Române Ortodoxe a Maramureșului, iar, în anul 1940, vicar și chiar locțiitor de episcop al aceleiași episcopii. De activitatea și implicarea lui se leagă nu numai soarta viitoarei Parohii Ortodoxe Române a Băii Mari ci și soarta viitorului Protopopiat Ortodox Român și soarta bunilor și evlavioșilor români, credincioși ortodocși, trăitori și viețuitori, de pe întreg cuprinsul lui.
În viața fiecărui om există o ,,chemare”, dar în viața Părintelui Alexiu Latiș a existat o ,,întreită chemare”, aceea de a înființa, la 18 septembrie 1921, prima Parohie Ortodoxă Română din Baia Mare, apoi de a întemeia, începând cu 1 octombrie 1924, Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare și, mai apoi, acela de a reînființa, din 23 iulie 1937, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului. În felul în care a răspuns acestei ,,întreite chemări”, Părintele Alexiu Latiș ne-a învățat cum se face, cu adevărat, istorie.
Pentru românii veniți din Regat și pentru a-și vizita poporul de curând eliberat, au poposit în orașul de la poalele Gutâiului și de pe cursul râului Săsar, chiar Majes­tățile lor, Regele Ferdinand I și Regina Maria, vizitele regale contribuind și ele la imaginea și calitatea vieții de ansamblu a acestei urbe. Aceste vizite aveau ca scop, pe de altă parte, afirmarea suveranității României și semnalul puternic că nu va fi cedat nimic din ce s-a redobândit cu atâtea jertfe. După vizita de la Carei, Regina Maria nota în jurnal: ,,Chiar și ungurii au venit să mulțumească regelui pentru că au fost salvați de bolșevici de către armata română. Ciudat, într-adevăr, să fii eliberator  chiar al inami­cului. Curioase timpuri trăim!”1  Între anii 1919 și 1933, Familia Regală a României a vizitat orașul Baia Mare de patru ori.

Prima vizită a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, a avut loc la 26 mai 1919. Au ajuns la Baia Mare ca urmare a organizării unui turneu regal, cu trenul, pornind de la București, pe 22 mai, cu un lung și obositor traseu: Predeal, Brașov, Oradea, Bekéscaba, Carei, Baia Mare, Jibou, Dej, Bistrița, Gherla, Cluj, Turda, Câmpeni, Țebea, Abrud, Alba Iulia, Blaj, Copșa Mică, Sibiu, Săliște și Făgăraș. Venind dinspre Carei, suveranii României Mari au fost întâmpinați în gara orașului Baia Mare, de către generalii Moșoiu și Olteanu, Alexandru Racoți (primul prefect al județului Satu Mare), primarul orașului, Victor Maniu, de către alte personalități ale orașului și, bineînțeles, de mulțimea adunată să-și vadă  înfăptuitorii marelui vis al unirii.

Presa vremii a descris momentul sosirii cu trenul și a consemnat luările de cuvânt pline de entuziasm și de bucurie. Unele inter­venții sunt demne de a fi reproduse și aduse în atenție.
Dr. Victor Maniu, primarul ora­șului, și-a îndreptat mesajul de bun venit către rege: ,,Maiestatea voastră Regală! Vechiul oraș al Băii-Mari, unde străbunii noștri români au ajuns să lucreze la minele de aur, azi saltă de bucurie, că poate să-și prezinte omagiile sale de supunere și loialitate la picioarele dezrobitorului urmașilor de azi ai acelor români. Maiestate! În numele acestui oraș pe care am onoarea a-l reprezenta cer mila și îndurarea Maiestății Voastre,  rugându-vă, ca să ne luați sub părinteasca și prea înțeleapta oblăduire a Maiestății Voastre Regale, jurând din parte-ne fidelitate și supunere eternă față de primul Rege al Tuturor Românilor. Vă mulțumim cu inimi tremurînde de o adâncă emoțiune că v-ați îndurat a descăleca și în străvechiul nostru oraș românesc și vă rog ca să vă îndurați grațios a primi supunerii noastre pâinea și sarea”.
Doamna Maria Barbul, care făcea parte din elita societății băimărene, adresându-se Reginei Maria, ros­tește următoarele: ,,Suntem fericite, Maiestatea Voastră, când vă putem saluta în ținuturile noastre. Mari jertfe ați adus în decursul războiului, ca o mamă dulce ați alinat durerile ostașilor  noștri. Tot poporul român a fost încântat când ați călătorit în apusul Europei. Ați captivat toate inimile și ați pus în admirație toată lumea. Maiestate! Mult ați conferit la crearea și consolidarea României Mari. Cu litere de aur vor fi eternizate aceste fapte în istoria neamului românesc. Fala străbună iarăși învie în fiecare piept de român.”

Ziarul băimărean ,,Renașterea” din iunie 1919, titra pe prima pagină: ,,Ținuta Maiestății Sale, cu deosebire a  Reginei a fost atât de amabilă și democratică, încât, ca o adiere placută de zefir, într-un moment a câștigat inimile tuturor. E un lucru nemaipomenit și vor rămâne etern neșterse cuvintele Maiestății Sale Regina adresate damelor: Veniți dragile mele dame cu care încă n-am putut da mâna. Și apoi chiar poporul de rând le-a întins mâna sufulcându-și mâneca, ca așa cât mai mulți să poată săruta sacra sa mâna, care a lucrat atât de mult pentru dezrobirea neamului românesc. Din sute și sute de guri auzeam vorbele: Putem muri acum liniștiți c-am văzut pe scumpa noastră Regină! Pe scumpul nostru Rege român!”

Din suita de atunci au făcut parte Iuliu Maniu, președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei și generalul Prezan. Scopul vizitei, printre altele, a fost evaluarea situației generate de pericolul reprezentat de trupele ungare, conduse de Bela Kun și organizarea unei operațiuni de rezistență în caz de necesitate. Cu acea ocazie Regele Ferdinand l-a decorat pe generalul Marcel Olteanu cu ordinul militar de război Coroana României, în gradul de Comandor și cu panglica Virtutea Militară, pentru modul exemplar în care și-a condus Detașamentul din zona Mara­mureșului istoric.

A doua vizită  a  avut loc între 20-22 iulie, anul 1923, când Regele Ferdinand I, Regina Maria, principele Carol (viitorul rege, Carol al II-lea), principesa Elena (soția principelui Carol), principele Nicolae și Elisabeta, ex-regina Greciei, au venit cu patru automobile dinspre Sighet, poposind, pentru o scurtă perioadă de timp, în Baia Mare. Familia regală a fost atunci însoțită de inspectorii generali de siguranță, Bianu și Cămărășescu.
În cadrul acestei vizite, Regele Ferdinand I a făcut primul popas la Vișeu de Sus, apoi la Petrova, la Moisei, după care, coborând pe Valea Izei, au înnoptat la Sighet. A doua zi au mers să admire masivul  Pietrosu, aproape de Borșa. La întoarcere au urcat pe râul Vaser, au coborât din automobil și au făcut o inspecție, călare, pe aliniamentul de frontieră. La amiază, revenind la automobil, Regele Ferdinand și Bianu observă în râu păstrăvi și se hotărăsc să pescuiască, folosindu-se de undița pregătită în portbagaj. În timp ce pescuiau liniștiți, coboară din susul râului un cioban pe nume Tomoioagă, care le dă binețe: Unde pleci bădie? l-a întrebat regele Ferdinand. Apăi, domnule, mă duc la Ghișeie3”, să-mi ieu paclă. Nu ai dumnita puțână, până ajung acolo? a întrebat Tomoioagă. Dar ce-i aceia ,,paclă”? a întrebat Majestatea Sa. Apăi, cum să zîc pă înțăles, di-acela die dohănit4  cu țâgară ori cu tipă5, a mormăit Tomoioagă. Regele a înțeles că este vorba de tutun și, văzând cum arată acest om, a scos niște bani pe care i-a dat ciobanului spunându-i: Poftește banii aceștia, pentru paclă, și să-mi aduci și mie un pachet. Nu uita să cumperi și foiță, sau cumpără țigări dacă sunt! Tomoioagă a luat banii și a spus: Apăi, domnule, foițele îs scumpe, da noi dohânim cu gazetă! De la suveran, Tomoioagă a coborât către niște țapinari ce se odihneau în apropiere și a început să le strige: Mă Vasă, Grig, Pătru, mă, voi nu dați bani să vă cumpăr orice din Ghișeie, dați, mă, că și jâdu cela cu barbă din sus mi-o dat să-i cumpăr paclă! Regele, auzind ce le spune, a întors capul către țapinari și a zâmbit, înțelegând că este confundat întrucât purta barbișon. Când Tomoioagă a ajuns lângă ei, aceștia l-au apostrofat: Mă clătitule, ce tăt vorovești? Tu știi cine-i acela? Îi rejele României, Ferdinand! Când a aflat Tomoioagă cine este ,,jidul cu barbă” a înlemnit de spaimă. Nu a mai spus nici un cuvânt, și-a luat clopul în mână și a coborât în fugă către Vișeu. Peste două ceasuri, ciobanul se afla în fața regelui dând binețe și rugându-se de iertare: Tie rog Măria-Ta, iartă-mă! Die undie să ghisăz6 io că rejele vine pă Vasăr? I-a întins regelui pacla. Acesta i-a dăruit lui Tomoioagă atât pachetul de paclă cât și restul de bani. Ciobanul a mulțumit, a salutat cuviincios și, aplecându-și capul în pământ, a plecat în susul râului tot întorcându-și privirea către cel de care s-a despărțit.7
Pe Valea Vaserului, renumitul tren oprește și azi în stația Făina,  acolo unde, cândva, era o moară de cereale și unde Regele Ferdinand deținea un castel, mai mult casă de vănătoare, unde se retrăgea ostenit, după partidele lungi și istovitoare de practicare a unui ,,vechi și nobil sport”, cum obișnuia să-i spună. Cu ocazia organizării unei partide de vânătoare, Regele Ferdinand avea să facă o vizită la Sighetu Marmației la 30 septembrie 1921, când a fost primit de prefectul Județului Maramureș, dr. Vasile Meșter, subprefectul Victor Ho­dor, primarul dr. Alexandru Moldovan, precum și de către autoritățile civile, religioase, și militare.8
Azi încă poate fi zărită, la Făina, o capelă romano-catolică, ridicată la anul 1900, închinată Sfintei Elisabeta (1207-1231), principesă a Ungariei și ducesă de Turingia, fiica regelui al II-lea al Ungariei, prin grija împărătesei Elisabeta (1837-1898) și unde, la intrare, ești întâmpinat de portretul prințesei Sissi.

A treia vizită regală a avut loc în 4 iunie 1924, când principele Carol al II-lea a venit cu ocazia unui concurs de automobile. Ultima vizită, desfășurată în ziua de 24 august 1929, a fost a principesei Ileana, care a aterizat cu aeroplanul în apropierea orașului, pe pășunea de lângă Lăpușel.9
De orașul Baia Mare se leagă și istoria coroanei purtată de Regina Maria la momentul solemn al încoronării de la Alba Iulia. ,,Starul” implicat în această chestiune a fost senatorul Alexiu Pocol, care a donat 3,6 kg de aur, provenit din minele sale, cu dedicație specială pentru Regina Maria, făcând cunoscută dorința și intenția sa, prin intermediul prim-ministrului de mai târziu, Octavian Goga.
Președintele Comisiei Încoronării, generalul Coandă, transmite atunci un mesaj lui Alexiu Pocol, prin care îi comunică acestuia că: Majestatea Sa Regina exprimă domnului senator Alexiu Pocol mul­țu­mirile sale pentru sentimentele leale și delicate pentru Augusta Sa persoană și pline de devotament pentru Tron și Țară. Ulterior Regina Maria l-a primit într-o audiență pe Alexiu Pocol pentru a-i mulțumi personal pentru această donație. Ionel Brătianu a exprimat atunci, plin de admirație, cuvintele: Măi Pocol, dacă toți ardelenii ar fi ca tine!. Momentul afirmării în fața familiei regale a făcut ca Alexiu Pocol să devină, pe plan local, un fel de erou iar presa vremii să elogieze gestul său excentric.10
Cei care trec prin Piața Cetății din Baia Mare pot descoperi și azi parfumul de epocă al vremurilor de altădată, pot simți vibrația a ceea ce numim spiritul locului și pot reconstitui atmosfera interbelică cu seratele, evenimentele și întâlnirile unei elite  rafinate, organizate la teatru, cinematograful orășenesc, berărie, casinou, cofetărie sau Restaurantul și Hotelul „Ștefan” sau, plimbându-se pe aleile Parcului Municipal „Regina Maria”, își pot aduce aminte de anii în care orașul era stațiune climaterică, prin calitatea apelor și izvoarelor, prin aerul benefic generat de pădurile de conifere și de livezile de castani și prin cerul senin cu albastrul său specific surprins în peisajele artiștilor de la Colonia pictorilor, sosiți aici din ,,cele cinci națiuni”: România, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia și Rusia.
Maramureșul a avut parte de o vizită regală și în iunie 1939, când Regele Mihai, însoțit de profesorul Dimitrie Gusti, ajunge în Borșa, fiind întâmpinați de celebrul primar Gavril Mihali Ștrifundă. Abia la 2 martie 1997, împreună cu Regina Ana, la bordul mașinii personale, conduse chiar de Rege, vor cunoaște Maramureșul dintr-o altă perspectivă, vizitând orașul Sighetu Marmației, „Cimitirul vesel” de la Săpânța, poposind la Giulești, Rozavlea, Călinești, Cavnic, Baia Mare și la Mănăstirea Rohia. În urma vizitelor făcute în Maramureș, Regele Mihai a înțeles că și noi, românii, avem ,,Elveția” noastră, la fel de frumoasă, dacă nu chiar mai frumoasă decât orice altă țară din Europa.
În semn de prețuire față de cele două personalități marcante și față de rolul avut în realizarea și menținerea unității de credință, limbă, neam și glie, Consiliul Local al Municipiului Baia Mare a votat modificarea nomenclatorului stradal, prin schimbarea denumirii din Bulevardul București în Bulevardul Regele Mihai I și din Strada Grănicerilor în Bulevardul Regele Ferdinand , începând cu 3 decembrie 2021, când, în Sala ,,Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Ansamblul Catedralei Episcopale ,,Sfânta Treime” din Baia Mare, unde a avut loc ședința solemnă, Preasfințitul Iustin, Episcopul Ortodox al Maramureșului și Sătmarului și-a exprimat, în cuvinte, bucuria de a trăi ceasul ,,unui gest reparatoriu, care devine un gest de supremă modernitate, pentru că modernitatea înseamnă aducerea istoriei și a tradiției în actualitate.”

Pr. Dorel Michiș ( fragment din ,,Monografia Protopopiatului Ortodox Român din Baia Mare”, în curs de apariție)

NOTE

1 Maria, Regina României, Însemnări zilnice (decembrie 1918 - decembrie 1919), Vol. I, Editura Albatros, București, 2005, pp. 188-189.
2  Dr. Laurențiu Batin, Regele Ferdinand, Maramureșul și prima vizită canonică a episcopului ortodox Nicolae Ivan în acest județ, în ,,Acta Musei Maramorosiensis”, Anuarul Muzeului Maramureșan din Sighetu Marmației, XI, 2015, p.60;  apud ,,Monitorul oficial”, Nr. 42, 11 iunie, 1919, p. 2415.
3 Vișeu
4 de fumat (reg.)
5  pipă
6  să visez
7  Aurel Vaida, Întâmplări cu un rege pe Vaser, în ,,Maramureș, vatră de istorie milenară”, III, Editura Dragoș-Vodă, Cluj-Napoca, 1997, pp. 478-479.
8 Dr. Laurențiu Batin, op.cit, p. 62.
9 Krizsan P. Pal, Oglinda orașului Baia Mare, Tipografia Minerva, Baia Mare/Nagybánya, 1933.
10 Robert Tokolyi, ,,Tartuffe-ul milionar” sau povestea lui Alexiu Pocol de Lozna Mare, între legendă și adevăr, mărire și decădere, rev. P(RO)EZIA, Nr. 7, 2021.