Expozitie de icoane maramuresene

Obiectele de cult aflate azi in patrimoniul Muzeului Judetean de Etnografie si Arta Populara de la Baia Mare au fost depistate si achizitionate din momentul infiintarii Sectiei de Etnografie in cadrul Muzeului Regional Maramures. Aproximativ 75% din actuala colectie a fost adusa in muzeu intre anii 1970-1989, perioada in care practic aceasta activitate era interzisa. Timp de multi ani ele nu au putut fi expuse. In 1992 obiectele de cult si-au ocupat locul de onoare in cadrul expozitiei permanente. In 2003 acestea au fost din nou exilate in depozit. Colectia de obiecte de cult a Muzeului Judetean de Etnografie si Arta Populara este formata in cea mai mare parte din icoane pe lemn, icoane pe sticla, obiecte folosite in cadrul obiceiurilor populare legate de ciclul vietii sau de anotimpuri etc. Un loc cu totul aparte il ocupa, prin valoare, importanta si frumusete, colectia de pecetare a preotului Mircea Antal si icoanele pe sticla si lemn. In viata si spiritualitatea crestina, icoana, indiferent ca ne referim la cea pastrata in casa omului sau la cea aflata intr-un lacas de cult, a avut un rol cu totul aparte. Veacuri de-a randul icoana a fost cartea pentru taran. Ea a fost cea care l-a invatat povestea Bibliei si a tuturor sfintilor. Cand privea si vorbea cu chipul dintr-o icoana, el era convins ca vorbeste direct cu acea persoana. Prin icoana se simtea mai aproape de Dumnezeu, incerca sa fie mai bun, sa imite in viata comportamentul sfintilor, sa-i ia ca protectori pentru el si cei dragi lui. De aceea, in casa taranului se gaseau multe icoane a caror datorie era sa pazeasca casa si pe locuitorii ei de cat mai multe rele. Icoanele pe lemn Maramuresul, pe tot cuprinsul sau, detine si conserva un bogat patrimoniu artistic. Frescele si icoanele realizate de-a lungul timpului aici au valoare artistica de necontestat, dar in acelasi timp sunt surse documentare pentru istoria acestor locuri, atunci cand inscriptiile lor vorbesc de donatori si biserici disparute. In Maramures, icoanele pe lemn au avut o istorie si o viata palpitanta. Inca din secolul al XIV-lea, Biserica a avut aici un rol deosebit. Protectia familiilor voievodale i-au asigurat autonomia astfel incat, la 1391, Manastirea Peri a fost ridicata la rangul de stavropighie a Parohiei din Constantinopol. Cercetatorii sunt de acord ca inca din acea perioada bisericile din aceste tinuturi, cu siguranta, erau impodobite cu icoane pictate. Descoperirile arheologice confirma existenta picturii murale la ctitoriile din piatra din Giulesti si la biserica Bogdanestilor din Cuhea. Documentele vremii vorbesc despre numarul bisericilor de lemn care cu siguranta vor fi fost impodobite cu pictura murala si icoane. Icoanele si frescele pastrate in aceasta zona confirma faptul ca pana in secolul al XVI-lea, pictura avea un puternic caracter traditional bizantin. Incet apar mesteri locali ce produc „opere de autentica valoare si originalitate”. In Maramures, s-au dezvoltat adevarate scoli de pictura cum este cea de la Manastirea Moisei din secolul al XVII-lea. Pe langa acestea activau in zona si artisti anonimi. Mesterii de aici lucreaza si in tinuturile vecine: Lapus, Nasaud, Valea Somesului. In secolul al XVIII-lea, numarul pictorilor creste. Traditia bizantina e pastrata in iconografia locala si este reprezentata de Al. Ponehalschi si Radu Munteanu. Sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea aduce aici influente baroce, un exemplu fiind lucrarile lui Toader Hodor. Alti muralisti si iconari cunoscuti in Maramures si pe care ii enumeram aici sunt Mihai Zugravul, Ioan Plohod, Nicolae Cepschin, Gheorghe Visovan. Icoanele pe sticla Tehnica pictarii icoanelor pe sticla a aparut si s-a dezvoltat ca mestesug specializat in centre din Transilvania, fiind un import din regiunea estica a Europei Centrale, unde era raspandita in: Boemia, Padurea Bavareza, Silezia, Moravia, Slovacia, Galitia. Transilvania este teritoriul cel mai sud-estic al Europei in care icoana pe sticla s-a raspandit. Momentul declansator pentru dezvoltarea mestesugului icoanelor pe sticla a luat caracter de legenda, fiind legat de miracolul intamplat la Nicula in 15 februarie 1694 (sau 1699) cand Icoana Maicii Domnului cu Iisus in brate a lacrimat. Pelerinajele organizate aici au adus si negustori ambulanti care gaseau piata de desfacere pentru produsele lor, printre care se numarau si icoanele pe sticla. Taranii din Nicula au deprins repede mestesugul, materialele folosite pentru realizarea acestora fiind accesibile. In 2-3 decenii intreg satul a inceput sa practice mestesugul si astfel icoanele lor s-au raspandit in toata Transilvania. Au aparut foarte repede noi centre de iconari, devenite in timp foarte cunoscute si lucrarile mesterilor de aici apreciate in mod deosebit. Muzeul nostru detine icoane pe sticla din centre importante ale Transilvaniei: Nicula, Iernuteni, Laz, Tara Oltului, Scheii Brasovului, Tara Fagarasului, Maramures. Din pacate, mesterii iconari in rare cazuri isi semnau lucrarile, pentru ca ei se considerau doar simpli mesteri, neavand constiinta valorii creatiilor lor. De remarcat, pentru spatiul romanesc transilvan, ca desi venite din Occident, influenta catolica se simte doar in nordul Transilvaniei pe unde tehnica icoanelor pe sticla a patruns. In celelalte centre predomina iconografia bizantina. Asa cum istoria icoanei in biserica crestina a fost zbuciumata, la fel si icoana pe sticla taraneasca a fost blamata de unii, pentru ca „se aduce necinste adevaratelor chipuri ale sfintilor”, apreciate de altii. George Calinescu spunea: „Icoanele pe glaja sunt foarte multe de o rara frumusete artistica, muzeele si oamenii de gust le strang cu grija, istoricii de arta le studiaza”. Daca in trecut taranii le iubeau si cu greu s-ar fi despartit de ele, chiar daca multi le dispretuiau si incercau sa-i determine sa renunte la ele, secolul XX, mai ales in a doua parte a sa, aduce o modificare majora a perceptiei in ce priveste icoana. Taranii incep sa le dispretuiasca, indreptandu-si atentia asupra unor icoane de un gust discutabil, intelectualii si artistii incep sa descopere frumusetea si valoarea acestora. Acestia din urma au fost si cei care au adunat, in colectii private sau muzeale, aceste minuni, iar azi noi ne putem bucura de ele. Ar mai fi de adaugat un fapt deloc lipsit de importanta: am realizat aceasta expozitie cu sprijinul noii conduceri a muzeului. A fost o placere sa realizam aceasta expozitie cu piese exceptionale si, in sfarsit, atmosfera din cadrul institutiei a devenit una propice pentru activitati de acest gen. Janeta CIOCAN