Exponatul lunii la Muzeul Judeţean de Istorie Şi Arheologie: Lada de breaslă a tâmplarilor şi lăcătuşilor

Oraşul Baia Mare a jucat un rol important ca centru economic în Evul mediu. În legătură cu dezvoltarea mineritului în zona oraşului Baia Mare a fost impulsionată dezvoltarea meseriilor şi organizarea meseriaşilor în bresle. Printre acestea s-a numărat şi breasla tâmplarilor şi lăcătuşilor, atestată documentar printre cele douăzeci şi trei de bresle care au existat de-a lungul timpului în Baia Mare.

Primul regulament care se păstrează cu privire la breasla lăcătuşilor datează din anul 1572, dar fără îndoială breasla a existat încă din secolul al XV-lea. Ca şi alţi meşteşugari, lăcătuşii aveau drept de monopol asupra acestei meserii pe teritoriul oraşului. Străinii veniţi din altă parte nu puteau să exercite această meserie până ce nu deveneau cetăţeni ai oraşului şi membri ai breslei.

Ucenicii, după două săptămâni de probă, în prezenţa a doi meşteri, încheiau un contract pe trei ani, fiind obligaţi să-l asculte şi să-l slujească cu credinţă pe meşter. În caz contrar, se desfiinţa contractul de ucenicie. Plângerile se dezbăteau în faţa breslei. Dacă ucenicul îşi părăsea meşterul fără o cauză întemeiată, era închis în casa de detenţiune. După ce expira şi termenul de calfă, cel care dorea să devină meşter trebuia să achite o taxă de un florin. După terminarea lucrării practice, mai depunea 17 florini, din care 12 erau destinaţi mesei meşterilor.

Examenul practic consta din trei lucrări, una din tinichea, una din cositor şi alta dintr-un material mai fin. Într-o săptămână, lucrarea din tinichea trebuia să fie gata şi consta dintr-o uşă şi un lacăt, în miniatură. Lucrarea din cositor consta din scăriţe de şea şi o pereche de zăbele, iar lucrarea dintr-un material mai fin consta dintr-un târnăcop frumos scobit şi o securice. Meşterul care-l supraveghea şi care cerceta periodic lucrarea nu avea voie să-l ajute, să-l îndrume sau să-i dea informaţii, sub ameninţarea amendării cu doi florini. Breasla tâmplarilor şi dulgherilor a funcţionat până în anul 1872, an în care, prin lege, breslele au fost desfiinţate şi au fost înfiinţate asociaţiile industriale.

Lada breslei tâmplarilor şi lăcătuşilor a fost utilizată pentru păstrarea obiectelor de valoare ale breslei (privilegiile regale, actele de corespondenţă, cărţile de călătorie, banii, sigiliul şi registrele). Lada este confecţionată din lemn de esenţă tare, furniruit, de culoare maro deschis, este ornamentată cu intarsii şi are o formă paralelipipedică cu capacul tronconic, ornamentat cu linii paralele pe marginile părţii inferioare. În partea superioară a capacului se află situată o casetă şi sistemul de închidere. În interiorul lăzii se află trei sertare, destinate păstrării celor mai valoroase obiecte ale breslei, printre acestea numărându-se şi sigiliul. 

Decoraţia din partea frontală a lăzii este împărţită în trei registre. În registrul central sunt plasate două cercuri concentrice, reprezentând o cunună de lauri, iar în cele două registre laterale sunt redate uneltele specifice tâmplarilor şi lăcătuşilor (echerul, compasul şi rindeaua, respectiv două chei încrucişate şi un ciocan). Acelaşi ornament se păstrează şi pe spatele lăzii. Dispunerea echerului şi compasului face o evidentă trimitere la ritualul francmasonic de gradul al II-lea. Pe cele două laturi se află două mânere din fier forjat. Lada de breaslă datează din secolul al XVIII-lea.

Interesant este şi tiparul sigiliului, datat 1807, aparţinând breslei tâmplarilor şi lăcătuşilor, meşteşuguri care jucau un rol de prim rang în viaţa economică a oraşului. Discul tiparului este din argint şi a fost ataşat la un mâner de aramă; are formă circulară, cu diametrul de 34 mm şi o grosime de 2 mm. În câmpul sigiliului, pe două scuturi baroc, sunt redate însemnele celor două bresle: pentru lăcătuşi două chei încrucişate, întretăiate la mijloc de un ciocan, iar pentru tâmplari, o rindea, un echer şi un compas (simboluri care apar şi pe lada de breaslă), iar deasupra, o coroană heraldică cu cinci raze.