Salvaţi de zarurile destinului

Destinul lucrează prin amănunte. Din cauza unor întorsături ciudate ale sorţii, cel puţin 8 oameni cu funcţii importante au fost salvaţi în mod miraculos de explozia de la Sighet. Fiecare, în mod normal, ar fi trebuit să se afle acolo, dar pe fiecare destinul i-a reţinut cu mizilicuri. Fracţiuni de secundă, minute.  

Primarul Eugenia Godja, viceprimarul Ovidiu Nemeş, prim-adjunctul inspectorului şef ISU, şeful ISU Sighet, avocaţi, poliţişti, pompieri, funcţionari ai primăriei. Toţi ar fi putut completa, Doamne-fereşte, lista răniţilor din cea de-a doua explozie de la Sighetu Marmaţiei. În mod normal, toţi s-ar fi aflat în încăperea în care a avut loc catastrofa. Dar, pentru toţi, a intervenit destinul. Printr-o întorsătură de situaţie, un calculator defect, o vizită neaşteptată, un gest cu mâna, au fost reţinuţi câteva secunde, câteva minute. Suficient pentru a fi salvaţi. Coincidenţă? Nu, destin.

Poate un calculator blocat să salveze vieţi? Poate. Echipa de la I.S.U care, după îmbarcarea răniţilor din prima explozie sigheteană a pornit spre locul deflagraţiei, a fost întârziată şi salvată de o banală defecţiune de computer. Lt. Col. Ioan Daniel Mureşan, împuternicit prim-adjunct al inspectorului şef povesteşte: „eu, Cornel Băbuţ şi maiorul Sorin Popescu, care este împuternicit şef serviciu prevenirea incendiilor, trebuia să fim în echipa de cercetare. Datorită faptului că pe la ora 3 domnul Arafat a dispus ca victimele să fie transportate la Bucureşti cu aeronava, am zis că stăm întâi să gestionăm acea problemă şi pe urmă să mergem la Sighet. Am rămas pe Aeroport până au plecat victimele şi abia apoi am pornit toţi trei încolo. Am întârziat 15 minute că am aşteptat să plece aeronava. Pe la 7.30 – 8 ne-am propus să pornim spre Sighet. Ştiind că e cercetare, nu ne-am gândit că-i grabă. După întoarcerea de la Aeroport a trebuit să oprim la Inspectorat să se descarce pozele făcute acolo. Dar s-a blocat calculatorul şi am pierdut câteva minute până s-au resetat toate”. Echipa era în Vadu Izei, aproape de intrarea în municipiu, când s-a produs a doua explozie. Minutele de întârziere au fost salvatoare. Lt.

Col. Mureşan povesteşte că: „Pe linia aceea dreaptă din Vadu Izei am primit telefon că a avut loc cea de-a doua explozie. Prima dată n-am vrut să cred. M-a sunat dispecerul şi mi-a spus, iar eu l-am întrebat dacă e sigur, şi dacă nu-i un apel întârziat din noapte. Mi-a spus că sunt victime doi poliţişti. Am încercat să-l sun pe colegul meu de la Sighet, pe Dacian, care ştiam că-i la faţa locului. Din moment ce mi s-a spus că sunt victime doi poliţişti, mi-am spus că Dacian nu e printre ei, de aceea l-am sunat să văd ce s-a întâmplat. Prima dată a sunat ocupat, iar a doua oară a sunat, dar n-a răspuns nimeni. Niciun minut nu m-am gândit că putea fi implicat. Dar apoi am realizat că fiind şi el în uniformă, puţină lume în momente de astea de stres îşi dă seama care-i poliţist şi care-i pompier. Atunci mi-am dat seama că s-ar putea să fie implicat şi Dacian şi celălalt coleg aflat la faţa locului. Care de fapt mă aşteptau să vin şi eu acolo. Ar fi trebuit să facem echipa completă şi să mergem să cercetăm. Vă daţi seama cum mă simt eu când mă gândesc că trebuia să fim acolo, dar s-a blocat calculatorul cu pozele de la Aeroport. Cineva, acolo sus, ne iubeşte!”

O altă echipă, a primăriei, în frunte cu primarul Eugenia Godja şi viceprimarul Ovidiu Nemeş trebuia să se afle la faţa locului. Pentru orice mizilicuri, primarul, viceprimarul, purtătorul de cuvânt Dan Pralea se deplasau în teren. În acea zi n-a fost aşa. Primarul Eugenia Godja a aflat târziu de explozie, de la televizor, pentru că nimeni nu a înştiinţat autorităţile locale. Dan Pralea se afla în Cluj. Iar viceprimarul Ovidiu Nemeş a plecat la aeroport, să-şi ia sora: „Cineva, acolo sus, mă iubeşte! Eu am avut noroc că m-am dus după sora mea la Aeroport. Ea a sosit sâmbătă seara, dar pentru că a ajuns la o oră târzie, a hotărât să rămână până a doua zi, pentru că era cu copil mic. Şi atunci am stat până duminică dimineaţă. Dacă nu era asta, cu siguranţă aş fi fost şi eu acolo în momentul exploziei”. De departe însă, cea mai uluitoare poveste este cea a avocatului Toader Şuştic, care se afla lângă clădire, a vrut să intre cu ceilalţi, dar a fost reţinut o secundă: „M-a iubit Dumnezeu că s-a întâmplat să nu intru şi eu când s-a produs explozia. Eu am fost şi noaptea acolo, după prima explozie. Poliţia m-a chemat să deschid să verifice dacă nu sunt acumulări de gaz la mine în birou. Au constatat că nu e gaz. A doua zi pe la 9.30 Poliţia m-a chemat din nou. Am deschis, au verificat şi nu erau scurgeri de gaz în biroul meu. Aşa că au continuat verificările la celelalte birouri. Între timp a ajuns şi domnul Sas cu cheia să se facă verificări şi la el. Domnul Sas a deschis şi era grupul acela de poliţişti, pompieri şi lucrători la gaz. Toţi s-au pregătit să intre şi m-am alăturat şi eu grupului. Dar în ultimul moment   m-am răzgândit. Asta pentru că o doamnă, care era prin preajmă, vorbea la telefon şi mi-a făcut semn să aştept un pic pentru că vroia să-mi spună ceva. În acel moment m-am gândit că pot să aştept să vorbesc cu ea, pentru că n-am eu ce căuta în altă parte decât în biroul meu. Dacă nu-mi făcea semnul acela, cred că intram. Niciun moment nu m-am gândit că poate fi o explozie atâta timp cât specialiştii erau acolo cu detector în mână”.

Şuştic a făcut câţiva paşi, spre biroul lui, aşteptând să vorbească cu doamna. Atunci s-a produs explozia: „am simţit un suflu înfundat. Atunci am realizat că ceva nu-i bine. Şi apoi am auzit explozia. Eu spun că au fost două explozii la a doua deflagraţie. Nici nu ştiu cum să le spun. Parcă suflul acela venea spre mine şi am luat-o la fugă. Am fugit vreo 20 de metri până în colţul clădirii unde-i Administraţia Financiară. Când m-am întors am văzut dezastrul. Ieşeau oameni arşi. Unul era în chiloţi cu zdrenţe pe el. Cred că ardeau. Se tăvăleau pe jos. În momentul exploziei s-a spart un geam înspre Şincai, unul înspre Coposu. Eu am văzut ce s-a întâmplat pe Coposu. Habar n-am dacă i-a proiectat pe geam sau au ieşit prin curte. Când m-am întors am văzut acea imagine de coşmar. Am ajuns la domnul Sas şi i-am spus „cu ce să te ajut Ghiţă?”. Eram atât de şocat şi de pierdut că nu am ştiut ce ajutor să le dau. M-am gândit să-mi dau jos haina să o pun pe ei, dar am realizat că după ce o pun poate vine jos cu tot cu carnea lor. A fost înfiorător. Am sunat la 112, dar mi s-a spus că au fost anunţaţi deja. Nişte scene incredibile. Îi cunoşteam pe toţi care au intrat, dar când au ieşit nu l-am mai cunoscut decât pe domnul Sas. Erau fără păr, arşi... Eu şi acum văd scenele acelea, şi mă trezesc noaptea cu ele în cap”.

Şuştic spune că unul din martori i-a relatat o scenă incredibilă: şeful Berg Sistem Gaz, înmormântat săptămâna trecută, s-ar fi urcat la volanul maşinii de serviciu, ca să meargă la urgenţă: „era şocat şi dezorientat. Se pare că s-a dus la maşina de serviciu şi a urcat la volan să meargă la Urgenţă. Între timp au ajuns ambulanţele şi cei de acolo l-au determinat să se lase dus cu ambulanţa la Spital. Da, este vorba de cel care a murit”.

Un poliţist care a intrat împreună cu grupul, Oros, a scăpat la fel de miraculos. S-a desprins o bucată de perete care l-a lovit în genunchi şi l-a aruncat în stradă. Dacă intra în cameră, şi el suferea arsuri, aşa, nici măcar nu a fost la spital. Concluzia? „În episoade de astea îţi dai seama de destin. Sigur există destin!”.