Evanghelia si problema sociala

Senzatia anilor ’60 a fost convertirea spectaculoasa la credinta catolica a unui evreu, de convingere marxista, din Franta. Este vorba despre Andree Frossard. In mod neasteptat, acest om a trait o teofanie, adica manifestarea lui Dumnezeu, dupa care a scris o carte cu acest titlu: „Dumnezeu exista, eu L-am intalnit”. Viata de dincolo exista! – spune unul mai mare decat Frossard. Ne spune acest lucru Isus Cristos, prin parabola duminicii de azi. Isus a lasat saduceilor (adica rationalistilor din acel timp) sa inteleaga ca moartea nu este o chestiune de filozofie si nici sfarsitul existentei. Isus spune ca moartea este sfarsitul vietii pamantesti dupa care vine rasplata si o alta viata unde se egalizeaza totul, de unde nu exista intoarcere, cand nu mai poti repara nimic. Multi oameni din zilele noastre cred in metapsihoza, adica in reincarnare, prin care omul este rupt de Dumnezeu in timpul acestei vieti, mai viseaza o posibilitate de a incepe totul de la capat. Cristos ne avertizeaza ca aici pe pamant ni s-a dat unica posibilitate de a cuceri raiul. Alta sansa nu mai exista. Unde cade copacul taiat, acolo va ramane trunchiul pentru ca acesta nu se mai poate ridica. Cea mai sfasietoare propozitie a parabolei este aceea a bogatului disperat: „Parinte Abraham, trimite-l pe Lazar acasa, caci am cinci frati, sa le atraga atentia sa nu ajunga si ei in acest loc de chin…” Din pacate, aceasta va fi soarta acelora care nu pun viata pamanteasca in slujba mantuirii. Acest om bogat a ajuns in iad nu numai pentru ca era bogat, ci pentru ca nu s-a slujit de bogatiile sale pentru a-si face prieteni in cer, ci doar pentru a-si face dusmani, nu pentru a-i ajuta pe cei saraci, ci pentru a-i insulta. Invatatura Crucii lui Cristos Parabola de azi este o avertizare mai ampla si este adresata nu numai catorva bogati imbuibati si egoisti, care se imbogatesc prin furt, prin exploatarea altora, din droguri si baruri de noapte… Parabola este o avertizare catre cei care manipuleaza comoara acestei lumi. Putini oameni bogati si milioane de saraci: acesta este bilantul ingrozitor al lumii de azi. Acest bilant ingrozitor pericliteaza veridicitatea crestinismului adus de Cristos. Ce am facut cu iubirea adusa de Cristos? Ce am facut cu porunca iubirii fata de aproapele, cu fraternitatea crestina, cu dreptul la viata in mod egal? Ce am facut? Le-am ignorat! Si marxismul a profitat de aceasta ignoranta. Multi au crezut ca vom fi egali, dar, prin excluderea lui Dumnezeu din societate, saracia creata de marxisti il facea pe om dusmanul lui Dumnezeu. Daca oamenii ar fi tinut cont de porunca iubirii fata de aproapele, monstrul marxismului nu ar fi existat niciodata. H. Bultmann scrie: „cu mare usurinta unii spun: crestinismul nostru ignora programul de transformare al lumii si nu are nicio propunere de prezentat pentru reforma conditiilor politice si sociale”. Probabil ca parintele Joso isi pregatise deja predica pentru duminica cand a spus, luand in mana crucea lui Isus: nu politicienii atei si crestinii pagani vor rezolva problemele lumii de azi, ci numai invatatura crucii lui Cristos… Cu alte cuvinte, rautatea nu vine din lumea creata de Dumnezeu, ci vine din rautatea pacatului originar si a pacatelor personale. Cristos nu atesta si nici nu contesta nicio forma sociala. El nu este nici comunist, nici capitalist, nici liberal, nici sovinist. Invatatura Evangheliei critica aceasta lume in numele UNUIA (Isus Cristos) care poate invinge lumea de pacat, fiind El insasi fara pacat. In problema sociala, Cristos nu se opreste la critica radicala – cum a facut Marx si fac politicienii de azi – ci o depaseste printr-un imperativ radical: Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti! Acest imperativ este lucrul cel mai scandalos pentru egoisti dar, in acelasi timp, este unica reteta, unica rezolvare a problemelor sociale. Lumea de azi are probleme cu Cristos fiindca are probleme cu iubirea. Cine nu poate iubi nu poate nici crede pentru ca in toata Evanghelia nu intalnim nici cea mai mica referire la indiferenta fata de semenii nostri. Dumnezeu nu astepta de la bogatul din parabola sa-si imparta averea cu altii, ci ii reproseaza faptul ca nici macar firimiturile care au cazut de la masa nu i le-a dat lui Lazar. Cristos spune ca nu exista situatie care sa nu poata fi rezolvata prin dragoste fata de aproapele tau. Impotriva nedreptatii se poate si noi trebuie sa luptam. „Isus s-a luptat si a iubit!” „Iubeste si fa ceea ce vrei” – zice A. Harnac. Exclusa este numai violenta, adica distrugerea raului prin rau. Acest principiu al dragostei fata de aproape ramane ineficace in rezolvarea problemelor societatii daca comunitatea crestina, lumea crestina nu si-l insuseste. De ce era atat de admirata comunitatea primitiva a primilor crestini? Pentru ca se iubeau reciproc, nu simtea niciunul dintre ei lipsa iubirii, erau cu totii o inima si un suflet. (Faptele apostolilor). Cand va fi iarasi comunitatea crestina?.. Biserica Crestina?... Crestinismul dinamic? Cand? Atunci cand lumea pagana va spune despre noi cu oarecare invidie: Iata-i cum se iubesc! Cand vor spune acest lucru, atunci Evanghelia va parea convingatoare si credibila, chiar si din punct de vedere politic si social. Parabola de azi se incheie cu acea instiintare adresata celor cinci frati ai bogatului ramasi acasa, care nu stiu nimic despre soarta nefasta in care se afla fratele lor dupa ce a murit. Intr-un oarecare sens, chiar noi suntem acei frati. Noua ne-a fost trimis Acel ce a inviat din morti, Isus in persoana, care a venit inapoi din lumea cealalta, din lumea pe care atatia necredinciosi pretind sa o vada. Oamenii spun: nu se stie ce este dupa moarte. Vom vedea? Da, in mod sigur vom vedea, un lucru insa va fi prea tarziu: sa mai reparam ceva din greselile facute. La fel zice si parabola: intre lumea de aici si lumea cealalta este o prapastie foarte mare, ce impiedica orice speculatie. Isus Cristos s-a intors din aceasta lume. El a venit, nu sa ne osandeasca, ci pentru a ne da taria de a urma intru totul invatatura sa.