Europa, club exclusivist

De la bun inceput, europenii au primit cu dispret asa-numita “diplomatie transformationala” anuntata de presedintele american George W. Bush. Pentru ei, haosul din Irak demonstreaza, o data in plus, esecul unei politici bazate pe forta. In loc sa adopte o politica de invadare, Europa occidentala a apelat la politica extinderii, oferind perspectiva aderarii la Uniunea Europeana (UE) pentru a contribui la transformarea tarilor din Europa Centrala si de Est in democratii de piata stabile, continuand astfel un proces care a ajutat Spania, Grecia si Portugalia sa devina membre prospere ale clubului european, comenteaza Ivo Daalder (important membru al Institutului Brookings) si James Goldgeier (profesor de stiinte politice in cadrul Universitatii George Washington), semnatarii unui articol din cotidianul american The Washington Post, citat de Rompres. Prognoza stabilitatii Criza din Europa, izbucnita in ultimele saptamani, mai intai prin respingerea Constitutiei europene de Franta si Olanda, apoi prin esecul unui acord privind bugetul UE pe 2007-2013, in cadrul summit-ului UE din iunie, au pus o frana continuarii procesului extinderii. Consecintele inchiderii frontierelor europene nu vor fi temporare si nici limitate la spatiul european. Natiuni care au sperat sa adere si nu sa infrunte un viitor marcat de declin economic, autoritarism, instabilitate si poate chiar de violente. Cat despre modelul european de transformare, acesta isi va pierde atractivitatea in anume parti ale lumii, care au vazut in succesul Europei un exemplu de urmat. In ultimii 15 ani, numeroase tari est-europene si-au reformat economiile, si-au liberalizat sistemele politice si au luat masuri de combatere a coruptiei, cu scopul de a intruni criteriile de aderare la UE, statut ce le va aduce pacea si prosperitatea de care vecinele lor din Vest se bucura de atat timp. Aceasta speranta ar putea fi compromisa pentru toate tarile candidate, cu exceptia Romaniei si Bulgariei, tari in curs de aderare, cu care negocierile sunt suficient de avansate pentru a le permite sa adere la structurile europene in 2007. Turcia va trebui insa sa se mai gandeasca daca inceperea formala a negocierilor cu UE, programata in 3 octombrie 2005, va fi primul si cel mai sigur pas pe drumul ei catre aderarea cu drepturi depline. Tarile balcanice (Croatia, Macedonia si Bosnia-Hertegovina) vor trebui sa-si ajusteze sperantele ca anii de razboi pot fi lasati definitiv in urma prin aderarea lor la UE. Iar Ucraina va trebui sa se mai gandeasca daca Revolutia Portocalie din decembrie 2004 chiar a marcat inceputul unei orientari euro-atlantice dupa ani de coruptie endemica si regim autoritar. Pentru toate aceste tari, actuala criza a Europei nu ar fi putut izbucni intr-un moment mai nepotrivit. Tensiunea in privinta viitorului curs al reformei UE se va declansa si la nivelul lor, oprind daca nu chiar inversand progresele obtinute pana acum. Intreaga periferie a Europei va fi cu mult mai instabila, cu consecinte pentru insasi stabilitatea din interiorul UE. Semnul de „miopie” Rezistenta tot mai pronuntata fata de extinderea UE este un semn de miopie din partea europenilor. Acestia nu ar trebui decat sa-si aminteasca ce au insemnat pentru Europa extinderile anterioare, intr-un interval de doar 15 ani. Un continent care a fost teatrul de lupta a doua conflagratii mondiale si al Razboiului Rece s-a transformat, prin proiectul european, intr-o entitate omogena, pasnica si prospera. Niciodata pana la proiectul european nu s-a mai reusit un asemenea progres politic si economic realizat in comun de atat de multe natiuni, diverse cultural, intr-o perioada atat de scurta, precum tarile aflate aproape o jumatate de secol dincolo de Cortina de Fier. Toate aceste castiguri sunt acum puse in pericol. Sa luam exemplul Balcanilor. Desi violentele din anii `90 au ramas in urma, situatia de aici ramane fragila. Deocamdata, spectrul urat al nationalismului este tinut sub control in Bosnia, Croatia, Macedonia sau Serbia-Muntenegru, tari foste membre ale federatiei iugoslave, care s-au angajat sa deruleze reformele cerute de UE pentru a putea incepe negocierile de aderare. Din momentul in care portile UE s-ar inchide, consensul politic actual asigurat de dorinta de a adera la UE la un moment dat va fi compromis cand liderii diverselor grupari politice isi vor relua vechile reflexe politico-ideologice. Situatia din provincia sarba Kosovo ramane in mod special volatila, singura solutie viabila pe termen lung pentru Kosovo si Serbia fiind aderarea, la un moment dat, la UE. Miza refuza riscurile Turcia ridica o provocare imediata. Desi electoratul din Franta si Olanda a lasat clar sa se inteleaga ca nu doreste ca Turcia sa adere la Uniune, intrebarea este daca UE chiar isi permite sa nu mearga pe drumul care ar duce la aderarea primului stat preponderent musulman la structurile sale. Sa ne gandim care ar fi pierderile. Nevoiti sa satisfaca cerintele UE, liderii de la Ankara au adoptat deja reforme radicale. In plan politic, Turcia a abolit pedeapsa cu moartea, a permis o mai mare libertate de exprimare si a introdus controlul civil asupra bugetelor militare. In plan economic, Ankara a diminuat considerabil subventiile de stat. De asemenea, a luat masuri de reconciliere cu minoritatea kurda si cu Grecia vecina, cu care relatiile sunt mai bune ca niciodata. Toate aceste progrese ar putea fi pierdute daca Europa nu lasa deschisa posibilitatea aderarii Turciei. In mod similar, fara perspectiva aderarii, noii lideri ai Ucrainei s-ar putea sa nu se dovedeasca suficient de angajati sau de puternici pentru a elimina coruptia si a reforma serviciile de securitate. Sunt provocari dure, dar pe care vecinii Ucrainei au fost decisi sa le depaseasca din momentul in care si-au dat seama ca acesta este pretul pe care trebuie sa-l plateasca pentru aderarea la UE. Daca Ucraina nu va obtine un semnal clar ca viitorul ei este legat de cel european, sperantele nutrite la Revolutia Portocalie se vor narui. Miza este asadar prea mare ca UE sa accepte asemenea riscuri. Iar Washingtonul trebuie sa-si ajute prietenii europeni sa dezvolte politici adecvate, capabile sa le minimalizeze. Politica de extindere a NATO ar putea fi relansata pentru a ameliora temerile Ucrainei, Serbiei si Bosniei, de pilda. UE va trebui totodata sa creeze noi tipuri de acorduri cu aceste tari, care sa nu starneasca opozitia europenilor, asa cum se intampla cand se vorbeste de aderarea cu drepturi depline. Daca portile UE nu sunt tinute deschise, instabilitatea care continua sa bantuie periferia Europei va ajunge sa afecteze si inima Europei si tot ce s-a realizat. Consecintele ar fi dramatice nu doar pentru Europa, ci si pentru SUA, care au nevoie de un partener puternic pentru a rezolva provocarile ridicate de regiuni precum Africa de Nord, Orientul Mijlociu sau Eurasia. The Washington Post