„Eseuri despre sinucidere”, un nou volum semnat de Nicolae Iuga

Volumul este structurat în opt capitole. Primul dintre acestea, „Filosofia despre sinucidere ca manifestare a libertăţii absolute” cuprinde opiniile legate de suicid a unor filosofi celebri, Hegesias din Cyrene, David Hume, Friedrich Nietzsche, şi a unor scriitori la fel de celebri, Jean-Paul Sartre şi F.M. Dostoievski. Cel de-al doilea capitol este dedicat comportamentului sinucigaş al lui Socrate (cum a luat naştere procesul lui Socrate, sfidarea tribunalului şi rigorismul etic absolute care duce la sinucidere).

Urmează capitolul intitulat „Interdicţii religioase privind sinuciderea”, care tratează sinuciderea în mentalitatea diferitelor civilizaţii, Islamul şi teroriştii sinucigaşi, religia şi bisericile creştine despre sinucidere şi întrebarea ce înseamnă „înfricoşătoarea” Judecată de Apoi.

În cel de-al patrulea capitol sunt anali­zate cauzele psihologice ale sinuciderii (despre disperare, dragoste şi ură la Fromm şi Freud şi falsa socializare şi depresia), iar în cel de-al cincilea cauzele sociale (sinuciderea din egoism, sinuciderea din altruism, sinuciderea din anomie, problema nebuniei care nu poate explica totul în materie de sinucidere şi cauzele sociale ale sinuciderii).

Un scurt capitol este rezervat unor sinu­cigaşi celebri (Piotr Ilici Ceaikovski, Cleopatra, Serghei A. Esenin, N.V. Gogol, Ernst Hemingway, Franz Kafka, Jack London, Vladimir Maiakovski, Veronica Micle, Ale­xan­dru Odobescu, Cesare Pavese, Edgar Allan Poe, Ur­muz, Virginia Woolf şi Stefan Zweig). Cel de-al şaptelea capitol analizează câteva sinucideri celebre  din literatură, despre faptul că literatura  de ficţiune este mai adevărată decât Istoria, despre suferinţele tânărului Werther, madame Bovary şi Anna Karenina.

În fine, cel de-al optulea capitol şi ultimul al acestui volum este intitulat „Jonathan Swift şi Constantin Noica despre moarte ca binefacere” şi vor­beşte despre nemuritorii lui Swift, despre basmul românesc, despre tine­reţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte repovestit de către filosoful Constantin Noica şi, finalmente, pune şi o întrebare „Cum este posibilă o antro­pologie a morţii?”, la care se străduieşte zadarnic să găsească şi un răspuns. 

Nici o condamnare, nici o aprobare


„Sinuciderea, chiar dacă este un fapt marginal al vieţii, provoacă de fiecare dată un puternic impact emoţional, psihologic şi social. Învăţăturile religioase precum şi principiile de deontologie medicală dezaprobă mai mult sau mai puţin ferm acest fapt, în numele unor argumente de ordin creaţionist. Pe de altă parte însă, în dezbaterile de bioetică câştigă tot mai mult teren ideea dreptului persoanei umane de a muri cu demnitate şi fără suferinţă, ideea acceptării eutanasiei, în numele unor argumente raţionaliste. La polul opus faţă de învăţăturile religioase se află reflecţiile filosofice, care justifică sinuciderea ca manifestare a libertăţii omului de a decide el însuşi cu privire la propria sa viaţă. În eseul de faţă noi vom prezenta alternativ cele două seturi de argumente contradictorii.
Cititorul nu va găsi în această carte nici condamnarea sinuciderii cu argument religioase, dar nici aprobarea ei cu argumente filozofice. Cartea de faţă nu este o colecţie de predici găunoase împotriva sinuciderii, o sermonizare care sună fals, o edificare ratată şi o retorică goală de conţinut. Pe de altă parte, cititorul nu va găsi aici apologia sinuciderii, chiar dacă argumentele unor filosofi prezintă exaltat acest ultim gest funest al omului ca pe o formă de manifestare supremă a libertăţii fiinţei umane.”

Nicolae Iuga