Eroul de la poalele Codrului

 

Alături de celelalte zone istorice româneşti, Maramureşul şi-a dat propria jertfă, semnificativă în rezistenţa anticomunistă. Zeci de vieţi curmate şi distruse prin care s-a spălat onoarea şi demnitatea acestui Neam. Oameni care au pus mai presus de sine dragostea de Dumnezeu, de Ţară şi de libertate şi care şi-au probat ideologia prin fapte şi prin jertfa supremă. Vasile Blidar, “haiducul” de la poalele Codrului, cum a rămas în mentalul colectiv, este unul dintre ei. Blidaru n-a fost însă un simplu fugar, ci un luptător pentru dreptate şi libertate, un om care a reuşit să ţină piept şi să învingă, timp de un deceniu cel mai cumplit şi bine organizat sistem represiv: Securitatea. Un om care n-a putut fi prins decât mort şi care n-a fost niciodată învins. Povestea lui e demnă de manualele de istorie şi de cărţile despre legende populare deopotrivă. Dar, mai ales, este un exemplu pentru tânăra generaţie. Exemplu de curaj şi tărie.

Cu adevărat frate cu românul, Blidaru nu a cunoscut confortul unui acoperiş şi a unui pat cald vreme de un deceniu. Inteligenţa sa ieşită din comun şi simţul practic l-au făcut însă un adversar de temut al Securităţii, care a pus pe urma lui “armate” întregi de ofiţeri şi informatori. Potrivit cărţii lui Ştefan Bellu, “Pădurea răzvrătită”, Vasile Blidaru a fost un ţăran din Odeşti, comuna Băseşti, născut în 1911. Încă de tânăr s-a ocupat cu confecţionatul butoaielor din doage şi a altor lucrări în lemn. În armată s-a dovedit a fi un bun ţintaş, îndemânare de care se va folosi mai târziu. După război, s-a înscris în Frontul Plugarilor, formaţiune politică patronată de Petru Groza. Iar în 1947 s-a angajat contabil la cooperativa sătească. Aci a cunoscut-o şi pe viitoarea sa soţie, Floare Neamţ, care era vânzătoare. Într-un interviu acordat de aceasta muzeografului Gheorghe Robescu, Floare Neamţ povesteşte cum a intrat Blidaru în conflict cu comuniştii: “Problemele cu autorităţile au apărut după război şi după venirea comuniştilor la putere. El a continuat să se ocupe de cooperativă şi de aici i se trag lui şi mie toate necazurile. În 1949, gestionar la cooperativă era Gât Vasile. Din comitetul de conducere mai făceau parte Chiriguţ Petre, Sigheti Vasile, un alt Vasile Blidaru, care însă nu era rudenie cu noi, Deac Ioan, Conea Vasile, toţi erau comunişti. După cum ştiţi, în acele vremuri era mare lipsă de tot felul de mărfuri. Cei înşiraţi mai sus au profitat de aceste lipsuri, vânzând la suprapreţ mărfuri sau repartizându-le cu prioritate, în funcţie de interese. Soţul meu s-a opus şi de aici a început calvarul. Cei şase l-au pârât pe Vasile Blidaru că ar fi un element periculos”. De aici până la arestare nu a fost decât un pas. La 16 august 1949, la ora 3 noaptea, securiştii le-au bătut la uşă. A deschis soţia. L-au percheziţionat şi l-au arestat. Tot în acea noapte a fost arestat Ciprian Gavriş, fiul preotului Vasile Gavriş, fost delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, Mihai Rogoz şi cei doi fii ai săi. Toţi, legaţi la mâini, au pornit pe jos spre Huta, un cătun. Pe drum, Vasile Blidaru şi-a rupt legăturile de la mâini şi a fugit. Pe toţi cei care l-au pârât, Blidaru i-a ameninţat cu moartea, dar de ucis, l-a ucis pe unul singur: Vasile Sigheti, cu care s-a întâlnit în timp ce mergea spre târg. I-a cerut să se oprească, dar el a sărit din căruţă şi a fugit. A tras după el şi l-a ucis. Pe Vasile Gâţ l-a împuşcat în picior, cu “tizul său”, Vasile Blidaru a avut două confruntări, dar acesta a scăpat de fiecare dată cu viaţă. Deac s-a ales cu o bătaie, iar Conea a murit de spaimă: se temea că vine Blidaru după el. De fapt, dacă vroia, Blidaru i-ar fi putut ucide pe toţi. Dar el nu căuta răzbunarea, ci dreptatea. A folosit arma numai atunci când era nevoit să o facă.

La scurt timp după arestarea lui a fost arestată şi soţia, împreună cu cei 3 copii. Avea acasă trei copilaşi mici: Gheorghe, de un an şi ceva, Valer avea patru ani, iar Maria 7-8 ani. Între timp comuniştii le-au demolat casa şi le-au luat toate bunurile.

 

Între timp, Blidaru s-a retras în Codru. Sporadic, se mai întâlnea cu Traian Rogoz, Soponaru şi alţi dizidenţi din zonă, dar modul său de viaţă şi de luptă cu regimul terorii este unic.

Datorită inteligenţei sclipitoare şi cunoştinţelor dobândite pe front, îşi confecţiona singur până şi armele. Se spune că a fost şi armurier în armata regală, aşa că, sătenii din zonă sunt singuri că până şi gloanţele şi grenadele cu care se apăra erau confecţionate de mâna lui. Mai mult, şi-a confecţionat buncăre, dotate cu pat, sobă şi horn, dar, zice-se că fumul nu ieşea prin pământ, ci era dirijat prin nişte scorburi, în aşa fel încât securiştii să nu-l poată descoperi. Cu hrana nu avea probleme. Vâna şi, mai mult, oamenii din zonă îl ajutau cu făină de mămăligă şi brânză.

 

Prin 1951, Blidaru a reuşit să fugă în Italia. La Triest a urmat o şcoală de spionaj pentru culegerea de informaţii şi se spune că s-ar fi întors cu arme, hărţi, binoclu şi alte „dotări moderne”. Din Italia ar fi trimis familiei diferite pachete şi fotografii, dar toate au fost „interceptate” de securitate. Deşi putea rămâne în Italia, s-a întors în ţară ca „să-i chinuie un pic pe securişti”. După ce au aflat de revenirea sa în codri, securiştii s-au încrâncenat şi mai tare să-l prindă, pentru a afla cine şi cum l-a instruit în Italia.

În toamna anului 1956, soţia sa l-a întâlnit, înarmat, la târg, în Ariniş. Se întorsese din Italia. În acelaşi interviu acordat în anii 1990 povesteşte că: “mergeam pe jos cu fata mea la târg, la Ariniş. Mi-a ieşit în faţă dintr-o pădurice. Era îmbrăcat într-o salopetă de culoare închisă şi avea asupra lui mai multe arme de foc. Am stat o vreme de vorbă, i-a dat câteva sfaturi părinteşti fetei, cea mai mare dintre copiii, apoi a plecat. Cu băiatul cel mic s-a întâlnit când acesta era cu vitele pe câmp, dar nu i-a spus cine e. Ne-am mai întâlnit în anul 1958 de Paşte. A fost ultima întâlnire. A venit acasă a doua zi de Paşte, în aceeaşi salopetă închisă la culoare şi înarmat. Am stat cu toţii la masă şi am vorbit vreo 2 ore. Apoi a plecat. Pe mine m-a trimis cu o scrisoare la postul de miliţie, prin care îşi anunţa prezenţa în sat”. A plecat liniştit, pe uliţă, dând bineţe. Oamenii se întrebau dacă nu cumva au venit americanii din moment ce Blidaru se plimbă liber.

După vreo lună, Blidaru a fost împuşcat. În 1958, de Rusalii, Blidaru se afla la Rogoz Florica, soţia fostului său camarad de haiducie, Rogoz Traian, aflat atunci la închisoare. Când a vrut să plece, cam pe la 11 noaptea, a văzut cum se lansează rachete luminoase. A încercat să se refugieze în casă, dar femeia încuiase uşa în urma lui. A aruncat cu grenade, încercând să scape fugind, dar a fost secerat de arme automate. Soţia sa nu ştie nici astăzi ce s-a întâmplat cu corpul său neînsufleţit. Mai mult, nici certificat de deces nu există. Iar prigoana familiei a continuat. Floarea Neamţ a fost din nou arestată şi condamnată la 10 ani închisoare. A fost eliberată după patru ani, în urma amnistiei din 1964. După Revoluţie s-a îmbolnăvit şi, în 1997, s-a stins, la aproape 80 de ani. A plecat însă împăcată şi mai ales demnă. Nici fii lui Blidaru nu au scăpat de persecuţia securităţii. Cel mai mult a avut de suferit Valer. Maria Chiş, fiica cea mare a luptătorului spune că: „Fratele meu a fost pedepsit de 7 ori pentru că a fost copilul lui Blidaru. Cineva l-a pârât că el seamănă cel mai bine cu tătuca. Şi de aceea tot pe el au stat cu ochii: prima dată, puşcăria cu bunica, a doua oară, cu mama, a treia oară a fost exmatriculat de la şcoală.

A patra oară a fost când a dat examen la liceul de la Satu Mare. Atunci i s-a spus că a reuşit, dar nu sunt locuri. Ne-au trimis la Partid. Am vorbit la Partid şi ne-au trimis înapoi la Liceu. Când am ajuns înapoi, mi-au spus că nu se poate, dar dacă se întoarce peste un an sau doi, n-o să mai trebuiască cereri. Pe urmă s-a dus la Bucureşti. A vrut să dea la facultate şi când au venit aici să se intereseze cine-i, au nimerit tot securişti, aşa că nu l-au primit. Asta a fost a 5-a pedeapsă.

După liceu a făcut ceva Şcoală Tehnică şi a reuşit să găsească de lucru la Comitetul Central, unde lucra la întreţinere: uşi, geamuri etc. S-a aflat în sat că Valer lucrează la CC şi a venit cineva să-i ceară mamei adresa să-l cheme în armată. Şi când colo a trimis o hârtie la Bucureşti că tata era fugar şi l-au dat afară. Asta a fost a şasea pedeapsă. A şaptea oară: când a ajuns în armată, s-a spus că-i a Blidarului. I-au dat ce era mai greu. Mi-a scris o scrisoare codată. M-a învăţat un alfabet din numere: a era 1, b era 2, până la 9 erau litere din alfabet. Şi acolo era: „măicuţă aşa mi-e de greu, ca-n iad”. Mama a dat slujbe, a ţinut post, şi după 6 săptămâni o venit acasă, permisie”. După Revoluţie însă, Valer Blidar a devenit un om de afaceri prosper şi respectat şi a primit titlul de cetăţean de onoare a comunei natale. 

 

Vasile Blidaru în legendele localnicilor

În mai multe sate din Ţara Codrului, bătrânii povestesc şi în zilele noastre despre isprăvile lui Vasile Blidaru. Este de presupus că numele său va fi avut un impact deosebit asupra locuitorilor zonei de vreme ce s-au înfiripat pe seama sa numeroase legende. Se spune că Blidaru umbla travestit alături de poliţişti, fără ca acestora să le treacă prin minte cu cine au de-a face (şi care cam tremurau când primeau ordine să-l captureze). Chiar în maşina cu care călătorea împreună cu poliţiştii, el ar fi lăsat în mai multe rânduri câte un bileţel cu inscripţia “Aţi călătorit cu Blidaru”.