Eroii rezistentei anticomuniste / Sase decenii de la infiintarea odioasei Securitati

Folosind un “nume de botez” care desemneaza confortul si siguranta, in urma cu sase decenii, comunistii au nasit cel mai crunt instrument, care a folosit terorarea pana la banalizare: Securitatea. Conform decretului de infiintare, rolul Securitatii era apararea “cuceririlor demo¬cratiei” si a “vointei poporului” impotriva dusmanilor din tara si din afara. Astfel, noua Republica Populara s-a autocertificat ca stat politienesc, aservit total sovieticilor, pentru ca, la conducerea “Securitatii Poporului” au fost promovati consilieri sovietici si cadre N.K.V.D. F olosind o arma invincibila – frica, si un mecanism care a ridicat tortura si raul la rang de banalizare, Securitatea a fost cel mai crunt instrument represiv creat de regimul comunist. Primul “certificat de nastere” al Securitatii a fost hotararea Secretariatului CC al PMR din 10 iulie 1948, care stabilea ca Directia Generala a Securitatii Poporului sa se organizeze „pe baze militare, introducandu-se principii militare”, fara a se da publicitatii „schema de organizare, principiile, bugetul si personalul”, iar la punctul 6 se arata ca Secretariatul „va da toata atentia nevoilor de cadre a DGSP, trimitand numai elemente verificate, ca in timpul cel mai scurt sa se poata acoperi intreg efectivul, conform schemei de organizare”. Teohari primea sarcina ca “in timpul cel mai scurt sa aplice in viata hotararile de mai sus, astfel ca DGSP sa poata indeplini toate sarcinile ce-i stau in fata”. Cadrele noii institutii aparute in urma reorganizarii Directiei Generale a Sigu¬ran¬tei Statului primeau prin Decretul 221 puteri speciale. La articolele 4–6 se ara¬ta ca „ofiterii de Securitate sunt singurii competenti a instrumenta in infractiunile ce primejduiesc regimul democratic si se¬curitatea poporului”, care se extindea „in cadrul competentei lor materiale pe tot intregul tarii. Acelasi caracter ocult se pastra si in privinta stabilirii bugetului noii institutii, care astfel iesea in intregime din sfera oricarui controlul public sau al altor autoritati ale statului: „Prin derogare de la dispozitiunile legii contabilitatii publice, bugetul Directiunii Generale a Securitatii Poporului va fi publicat numai prin suma sa globala, fara detaliere de posturi, in bugetul Ministerului Afacerilor Interne. Angajarea, efectuarea, justificarea si verificarea cheltuie¬lilor din bugetul DGSP se face prin derogare de la legea contabilitatii publice, conform dispozitiunilor din legea fondului pentru cheltuieli in interese superioare de stat” . In 7 februarie 1949, Prezidiul Marii Adu¬nari Nationale emite un decret privind infiintarea, retroactiva, din 23 ianuarie, a Trupelor de Securitate, ca parte integranta a Ministerului Afacerilor Interne. Securitatea sociala La infiintare, Securitatea a fost prevazuta ca o “institutie cu o compozitie puternic sociala”. Cei mai multi dintre angajati trebuiau sa provina din randul muncitorilor, aproape o treime din randul functionarilor, restul din categoria taranilor. Numai 2% puteau fi intelectuali. Prevazuta initial cu mai putin de 5000 de posturi, din care erau ocupate cam 3.500, organigrama securitatii a crescut in trei ani de aproape 5 ori, ajungand la peste 15.000 de posturi. Conducerea “odioasei” Functia de director al Securitatii i-a fost incredintata lui Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko, ucrainean de origine), iar adjuncti au fost numiti alti doi agenti sovietici Alexandru Nicolschi (Boris Gronberg) si Vladimir Mazuru. In randurile Securitatii au fost incadrati tineri activisti de partid, oportunisti, muncitori, oameni de-ai lui Nicolski, cu “origini sanatoase” si pregatiti sa se supuna partidului si ordinelor riguroase.