EROII REZISTENTEI ANTICOMUNISTE / Rezistenta prin muzica

* Inca din anii studenþiei am simþit presiunea ce se exercita asupra profesorului meu, Sigismund Toduþa, doctor in muzicologie la Roma, deci „spion al Vaticanului”, ºi cumnat al episcopului Suciu, mort in inchisoare la Sighet. ªicanele de tot felul se reflectau, firesc, ºi asupra studenþilor sai, inclusiv prin articolele in presa: formalism, orientare pro-occidentala, ba chiar reproºul ilar, in ce ma priveºte, ca sunt influenþat de…Bartok! Aceasta era atmosfera anilor ’50, cand la Bucureºti, grupul lui Matei Socor reuºise sa-l alunge din Conservator pe Mihail Jora, cumnatul lui Grigore Gafencu. In aceeaºi perioada, Pascal Bentoiu ºi ªtefan Zorzor, ai caror taþi au murit in inchisoare, au muncit 3 ani in mina, la „detaºamentele de munca”, iar Mircea Istrate a fost exmatriculat de la Conservatorul din Cluj, pe motive fanteziste, de catre rectorul Max Eisicovici. Dupa terminarea studiilor, am debutat, in 6 aprilie 1958, la Filarmonica din Cluj, cu ciclul „Cetini negre”, pe versuri de Lucian Blaga. Articolul lui Ilie Balea de la revista „Tribuna” a fost scos din ºpalt, iar autorul a fost dat ca exemplu negativ timp de doi ani in toate ºedinþele, ramanand timp de 10 ani preparator. Prin 1962, criticul american, Nicolas Slonimski, ascultand lucrarea mea „Simfonia Brevis”, a decelat influenþa lui Varese ºi absenþa realismului socializat. Rezultatul: ºase luni interdicþie de radio ºi presa ºi admonestari la biroul lui Leonte Rautu ºi Popescu-Dumnezeu, acesta din urma chemandu-ma personal la o discuþie. Intre timp, evident, la Uniunea Compozitorilor, situaþia mea nu era prea roza, mai ales ca incepusem sa scriu lucrari atonale sau seriale, contrare, evident, orientarilor oficiale. Preºedintele Ion Dumitrescu, care a avut imense merite in reorganizarea Uniunii Compozitorilor ºi in reabilitarea lui Mihail Jora, avea o antipatie pronunþata pentru „papistaºul” Toduþa ºi, prin ricoºeu, asupra elevilor sai, astfel ca, timp de 7 ani, nu am beneficiat de nicio achiziþie, deºi aveam multe lucrari cantate sau editate. Grupul de compozitori de avangarda din Bucureºti, cu care am crescut impreuna, era orientat spre o muzica europeana, occidentala, total opusa „realismului socialist” ºi calapoadelor sovietice – ªtefan Niculescu, Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Anatol Vieru, Dan Constantinescu, Raþiu, Marbe, Doru Popovici, Hrisanide, iata cateva nume ale unei generaþii extraordinare. Am studiat impreuna ºi am crescut impreuna, iar prin anii ’67-’68 am reuºit sa intram intr-o oarecare circulaþie internaþionala: Editura „Salabert”, cursurile de la Darmstadt etc. Am avut privilegiul de a trai in paralel cu o generaþie de poeþi care ne-au inspirat nu puþine pagini. Am scris mai multe lucrari pe versuri de Ana Blandiana, Nichita Stanescu, Cezar Baltag, cu care am avut ºi privilegiate relaþii personale. Astfel, frontul comun muzica-poezie a funcþionat ca un front al primatului esteticului ºi a dat naºtere, cu certitudine, la creaþii de prima importanþa in cultura romaneasca a acelor ani. Extraordinara solidaritate ºi prietenie care a cimentat grupul nostru de compozitori romani este un exemplu pentru generaþiile actuale, care, din pacate, sunt caracterizate printr-o lipsa de unitate ºi o mentalitate „fiecare pentru sine”. Cu Ansamblul „Ars Nova”, infiinþat in 1968, am dat multe concerte in care muzica romana, contemporana ºi straina se exprima liber, in þara ºi in strainatate, cand ni se permitea ieºirea. Am interpretat sute de lucrari ale colegilor mei, apoi lucrari de Boulez, Stockhausen, Xenakis, Nono sau Berio, americani ºi, uneori, fara aprobari, romani din diaspora. Daca un instrumentist ramanea in strainatate, urmau tunete ºi fulgere de la toate „organele”, precum ºi pauze de ani la plecarile in strainatate. In 1970, festivalul Tineretului de la Bayreuth a programat opera mea de camera „Secretul lui Don Giovanni”. Deºi afiºele erau deja pe toþi pereþii, Securitatea i-a gasit un nod in papura tocmai lui „Don Giovanni”, care avea niscaiva rude in R.F.G. Mi s-a sugerat, cu o saptamana inaintea plecarii, sa caut un alt interpret…Astfel, o acþiune care ar fi putut avea un ecou important, inclusiv un proiect de editare a operei la o prestigioasa editura din Berlin, a fost stopat. Concertele pe care le-am þinut la Biblioteca Americana din Bucureºti s-au lasat de fiecare data cu…cantec, deºi aveau toate aprobarile necesare. In ultimul dintre ele, invitaþiile au fost facute uitate la Uniunea Compozitorilor, iar formaþia admonestata. Cu toate acestea, am reuºit sa formam un public pentru muzica contemporana. ªi in zilele noastre, la concertele similare din Bucureºti, afluenþa publicului e simþitor mai mica decat in Cluj, unde tradiþia de peste treizeci de ani a „Ars Novei” iºi spune cuvantul. Efortul, deseori neremunerat, a fost astfel din plin rasplatit. Contextul vieþii muzicale romaneºti s-a agravat simþitor in ultimii ani ai paranoiei ceauºiste, cand lucrarile de inspiraþie religioasa erau total interzise la Radio sau Televiziune. Astfel, la Cluj, pe afiºele concertelor vocal-simfonice ce aveau loc in Biserica din str. Kogalniceanu (biserica purta denumirea „Edificiul” din str. Kogalniceanu!), „Recviemul” de Mozart avea doar un numar de opus, fara titlu etc. In 1988, corul Madrigal a interpretat la Cluj lucrarea mea, „Testament”, care evoca testamentul Doamnei Teofana, mama lui Mihai Vitezul, scrisa la Manastirea Cozia, pe o muzica religioasa bizantina. Lucrarea a fost interzisa la Radio, iar corul Madrigal a refuzat sa participe la un concert al Zilei Internaþionale a Muzicii fara ea. Numeroase alte exemple similare ar putea fi aduse, inclusiv interzicerea limbilor straine in spectacole ºi concerte, in inregistrarile de la Radio etc. Privind inapoi fara manie, sunt convins ca generaþia noastra, de o certa valoare ºi pe plan internaþional, ºi-a facut din plin datoria. Cornel Þaranu (Cluj)