EROII REZISTENTEI ANTICOMUNISTE / Represiunile comuniste in Moldova sovietica

* Odata cu declansarea Perestroikai si proclamarea independentei Republicii Moldova, a inceput un proces de redefinire a valorilor cultivate intens de propaganda sovietica pe parcursul anilor si inculcate in memoria colectiva a societatii. In particular, s-au pus in discutie, cu o deosebita acuitate inca de la sfarsitul anilor 1980, urmatoarele chestiuni: cauzele obiective si subiective ale foametei din 1946-1947, consecintele procesului de colectivizare a agriculturii, asa-numitul proces de deschiaburire initiat de organele republicane de partid, proportiile si consecintele deportarilor masive ale populatiei RSSM in regiunile indepartate ale Rusiei si Kazahstanului. Recuperarea acestor momente tragice din primul an de ocupatie sovietica si anii imediat postbelici a delegitimat insasi existenta regimului comunist si a contribuit la colapsul definitiv al Uniunii Sovietice. Exemplul basarabean se distinge in ansamblul arealului romanesc prin faptul ca, in comparatie cu Romania, Basarabia a cunoscut experienta comunista in varianta sa clasica, sovietica. Daca in Romania inamicii regimului comunist erau identificati de regula din randurile „claselor exploatatoare”, in Uniunea Sovietica, mai ales in republicile nationale preponderent rurale, dusmanul de clasa coincidea adesea cu .o anumita comunitate etnica. Stalin insusi obisnuia sa spuna ca „problema taraneasca constituie baza, chintesenta chestiunii nationale; in esenta, problema nationala nu este altceva decat chestiunea taraneasca”. Teroarea comunista in ex-RSS Moldoveneasca a avut caracteristici specifice Gulagului din URSS, in care factorul etnic a jucat, direct sau indirect, un rol deloc neglijabil. O alta deosebire importanta fata de Romania, este ca in Moldova sovietica cetatenii nascuti pe teritoriul republicii puteau sa se identifice drept rusi, ucraineni, evrei, gagauzi, bulgari etc., dar in nici un caz drept romani. Simplul fapt de a spune ca esti roman era calificata drept actiune impotriva statului sovietic, etichetata ca nationalism si pedepsita conform articolului 71 al Codului Penal al RSS Moldovenesti. In perioada stalinista, nationalismul, adica simplu fapt de a-ti asuma identitatea romaneasca, era sanctionat de regula cu deportarea in Siberia. Dupa moartea lui Stalin, a fi roman continua a fi o crima, dar susceptibila de o pedeapsa mai putin aspra – ostracizarea din societate. Chiar folosirea alfabetului latin cade sub incidenta actiunilor antisovietice. Cazul cel mai cunoscut este acela a lui Victor Stratan, care, in 1967, fiind doctorand la catedra de comunism stiintific de la Universitatea din Chisinau si membru al comisiei de examen de stat, semneaza din neatentie cateva diplome in litere latine. Drept urmare, este exmatriculat de la doctorat si marginalizat pentru totdeauna din sistemul de invatamant. Numai cei veniti din Bucovina de Nord, de regula, aveau dreptul sa se numeasca romani, basarabenii puteau sa se identifice doar ca moldoveni dupa nationalitate. Cu alte cuvinte, Moscova a incurajat prin toate mijloacele ridicarea identitatii regionale la statutul unei identitati etno-nationale. Acest lucru a devenit mai evident dupa 1944, cand Romania a intrat in sfera de influenta sovietica, iar din decembrie 1947 a devenit „democratie populara” in stil sovietic, cand justificarea in termenii ideologiei comuniste – in termeni de clasa – a pretentiei asupra Basarabiei devine caduca. Respectiv, interesului geostrategic al Moscovei in regiune, in primul rand accesul la gurile Dunarii si asigurarea securitatii portului Odessa, i se acorda o acoperire conceptuala aparent coerenta, potrivit careia moldovenii ar constitui o natiune aparte, mai apropiata prin destin istoric si cultura de poporul rus, ucrainean si alte popoare sovietice decat de natiunea romana. Raportul prezidential de analiza a dictaturii comuniste arata ca: “In ceea ce priveste istoriografia actuala din Republica Moldova, majoritatea absoluta a istoricilor, cu putine exceptii, au abordat critic si au condamnat faradelegile din perioada anilor 1940-1941 si 1944-1951, precum si tentativele sovietice de a crea o natiune moldoveneasca distincta de cea romaneasca. Primele publicatii pe tema apar in anii Perestroikai, initiate mai intai de scriitori si publicisti, carora li s-au alaturat ulterior si istoricii. O exceptie notabila o reprezinta scriitorul Ion Druta, care a condamnat foametea din 1946-1947 inca in plina „stagnare”, in epoca brejneviana, in romanul sau din 1968 „Povara bunatatii noastre”. Cenzurat initial la Chisinau de Ivan Bodiul, prim-secretar al Partidului Comunist din Moldova, romanul a primit insa „unda verde” la Moscova, unde a aparut la editura „Izvestia” si a fost republicat in anul urmator de catre alta editura moscovita prestigioasa, „Molodaia Gvardia”. In acest roman, Druta arata ca procesul de colectivizare a decurs cu mari abateri de la „legalitatea socialista” si ca foametea din anii 1946-1947 nu a fost cauzata in principal de seceta, ci de actiunile autoritatilor sovietice. Dupa 1989, o grupare minoritara de istorici de la Chisinau, ramasa loiala regimului comunist, a incercat sa perpetueze mai mult sau mai putin explicit interpretarea sovietica asupra represiunilor staliniste, dar aceste tentative au avut consecinte marginale. In acelasi timp, este de remarcat ca atunci cand se adreseaza unui public specializat, aceiasi autori prefera o abordare mult mai echilibrata si documentata. Manualele scolare de istorie nationala – Istoria romanilor, aflate in circulatie din 1990 pana in 2006, la elaborarea carora istoricii pro-sovietici n-au participat – reflecta paradigma liberala, antitotalitara in abordarea trecutului sovietic, inclusiv referitor la represiuni, deportari si foamete, or, ceea ce numim alternativ in acest articol in mod generic, Gulag. Bazele noii conceptii despre istoria nationala au fost puse prin declaratia conferintei internationale de la Chisinau din iunie 1991 si raportul acesteia care condamna Pactul Ribbentrop-Molotov si consecintele acestuia pentru Basarabia si Bucovina de Nord”. Condamnarea Pactului germano-sovietic este si unul din argumentele de baza invocate in declaratia de independenta a Republicii Moldova din 27 august 1991. Pe de alta parte, accesul la arhivele epocii a fost restrictionat dupa victoria Partidului Democrat-Agrar la alegerile parlamentare din februarie 1994, dupa ce, o perioada scurta accesul la numeroase dosare era practic neingradit, inclusiv la cele din arhivele fostului KGB de la Chisinau. Este de evidentiat de asemenea ca un numar important de dosare au fost evacuate, in ultimii ani ai puterii sovietice, la Tiraspol. Spre deosebire de Romania, in Republica Moldova, dupa 1989 s-a acordat o atentie mai redusa recuperarii memoriei victimelor regimului sovietic. Daca in Romania exista destule institutii si reviste specializate care se dedica problematicii in cauza, in partea stanga a Prutului exista doar doua sectii minuscule de cercetare in istoria postbelica, una la Institutul de Istorie al Academiei de Stiinte si alta la Muzeul National de Istorie. Nu exista insa nici o revista specializata exclusiv in istoria contemporana. Iar o emisiune televizata cu o larga audienta, precum Memorialul Durerii a Luciei Hossu-Longhin, nu a existat si este greu de imaginat ca va fi inaugurata in urmatorii cativa ani la televiziunea nationala. Exista o Asociatie a Victimelor Regimului Totalitar comunist din Moldova, condusa actualmente de Vadim Pirogan, dar activitatea acesteia nu reuseste sa aiba un impact important asupra societatii. Memoria victimelor regimului comunist este intretinuta mai ales in randurile profesorilor de istorie din scoli si a elevilor datorita actiunilor intreprinse de Asociatia istoricilor din Moldova (presedinti din 1990 fiind, pe rand, Alexandru Mosanu, Ion Turcanu, Pavel Parasca, Anatol Petrencu, noul lider din 2006 fiind ales Gheorghe Palade). Problema diferentei dintre modul in care are loc recuperarea memoriei victimelor comunismului in Romania si Republica Moldova merita, in acest sens, un studiu special. Ne limitam aici doar la formularea unei ipoteze: basarabenii fac distinctia intre doua feluri de comunism, cel stalinist, care e condamnabil, si cel de tip brejnevian, care este perceput in memoria colectiva ca o perioada relativa de prosperitate, atat in raport cu ceea ce a precedat-o, cat si, mai ales, a ceea ce a urmat-o.