Eroii rezistentei anticomuniste / Poezia inchisorilor

Nascute „Fara creion, fara hartie/ Doar cu speranta si credinta”, in cea mai crunta suferinta, transmise prin Morse si considerate “adevarate crime” la adresa regimului, poeziile detinutilor politici au ramas singura farama de libertate in anii grei, de detentie. I zolati total, infometati, terorizati, tor¬turati, schinjuiti, batuti, multi detinuti politici marturisesc ca au reusit sa rezistente cruntului regim de detentie din inschisorile comuniste datorita credintei in Dumnezeu si poeziei. Nascuta in cea mai crunta suferinta, din “mucegaiul” si noroiul terorii rosii, poezia inchisorilor a fost singura lor licarire de speranta, de exprimare si de singura salvare. Multi au fost salvati de la sinucidere sau prabusire interioara de un singur vers, si multi au simtit adierea dreptatii scrijelind un vers pe un fund de gamela. Pentru poezie au fost condamnati la moarte dar, prin poezie au reusit sa supravietuiasca. Multora dintre peziile scrise in inchisoare nu li se cunosc autorii, altele si-au gasit intre timp autori celebri sau “salvatori” celebri, pentru ca acei care le-au memorat si, cu pretul vietii le-au transmis dincolo de gratii au aceeasi importanta ca si cei care le-au scris imaginar pe tavan, pe bucati de sapun, pe pereti, pe fundul gamelei sau, cu sange, pe o bucata murdara de carpa. Poezia inchisorilor a fost scrisa “fara creion, fara hartie”, pentru ca detinerea unor astfel de obiecte insemna o perioada indelungata la “Neagra” si o tortura pe masura. Unele par naive, dar toate, fara exceptie, emana o puternica traire emotionala si un puternic adevar. Multa vreme, poezia inchisorilor a fost singura marturie a mar¬saviilor care se intamplau in inchisorile co¬muniste. Si singura forma de libertate a detinutilor politici. COSTIN DACUS FLORESCU: Fara creion, fara hartie (scrisa la Aiud) Fara creion, fara hartie Doar cu speranta si credinta, In cea mai neagra suferinta, Asa facut-am poezie. Cu mainile prinse-n catuse, In bezna rece si pustie, Asa facut-am poezie, Pandit de diavol dupa usa . In foame, frig si incordare, In a satanei nebunie, Asa facut-am poezie, In gemete si disperare. In chinuite-nsangerari, Calai voind sa ma sfasie, Asa facut-am poezie, In nesfarsite-ndurerari. Inmormantat de viu sub lut, Nelinistit de ce-o sa fie, Asa facut-am poezie, In dorul cerului pierdut. Si vers de vers si rand de rand, Asteptand visul ce-ntarzie, Asa facut-am poezie, In zbuciumarile din gand. Fara creion, fara hartie, Doar cu speranta si credinta, In cea mai joasa umilinta, Asa facut-am POEZIE! Radu Gyr: Indemn la lupta Nu dor nici luptele pierdute, nici ranile din piept nu dor, cum dor acele brate slute care sa lupte nu mai vor. Cat inima in piept iti canta ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ? Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta cand te ridici cu-n steag, mai sus ? Infrant nu esti atunci cand sangeri, nici ochii cand in lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis. Poezia pentru care Radu Gyr a fost condamnat la moarte: Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane! Nu pentru-o lopata de rumena paine, nu pentru patule, nu pentru pogoane, ci pentru vazduhul tau liber de maine, ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane! Pentru sangele neamului tau curs prin santuri, pentru cantecul tau tintuit in piroane, pentru lacrima soarelui tau pus in lanturi, ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane! Nu pentru mania scrasnita-n masele, ci ca sa aduni chiuind pe tapșane o claie de zari si-o caciula de stele, ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane! Asa, ca sa bei libertatea din ciuturi si-n ea sa te-afunzi ca un cer in bulboane si zarzarii ei peste tine sa-i scuturi, ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane! Si ca sa pui tot sarutul fierbinte pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane, pe toate ce slobode-ti ies inainte, ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane! Ridica-te, Gheorghe, pe lanturi, pe funii! Ridica-te, Ioane, pe sfinte ciolane! Si sus, spre lumina din urma-a furtunii, ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!