Eroii rezistentei anticomuniste / Pitesti, cea mai cumplita barbarie a lumii contemporane

In 1949 a inceput marele genocid al elitelor societatii. „Pentru dusmanii poporului” nu era nici mila, nici indurare. Liderii politici erau in inchisori, taranii, in lagare de munca. Mai ramasesera tinerii. Pentru ei a fost inventat sistemul de „reeducare prin tortura”, devenit ulterior „Fenomenul Pitesti”, cel mai odios mijloc de distrugere in masa a personalitatii umane. ”Doamne, Dumnezeule! Numai cine n-a cunoscut inchisoarea Pitesti si n-a trecut prin camera “4 spital”, ca sa-l cunoasca pe Turcanu si pe acolitii sai dezumanizati, numai acela poate sa spuna ca ar fi putut sa reziste. In rest - nimeni. Absolut nimeni. Nici unul din cei care au gustat aceasta ciorba amara nu va spune ca se poate rezista”. E numai una din zecile de marturii din „gulagul romanesc”, „iadul lui Turcanu”, „cea mai cumplita bar¬barie a lumii contemporane” sau, simplu, Inchisoarea Pitesti. Multi dintre cei ajunsi in Camera 4 Spital au suferit traume fizice si psihice care i-au marcat pe viata, iar cei mai multi au murit. Putini au rezistat. In vara anului 1948, Securitatea si con¬ducerea inchisorii Suceava initiaza o actiune de „reeducare pasnica” a detinutilor politici, cei mai multi elevi si studenți, condamnati pentru activitate legionara. La initiativa stu¬dentului Alexandru Bogdanovici, se infiinteaza celebra ODCC – „Organizatia Detinutilor cu Convingeri Comuniste”, care urma sa propovaduiasca tratatele si doctrina comunista. In conceptia lui Bogdanovici, „reeducarea” trebuia sa fie un act voit si liber consimtit, nicidecum un act de constrangere si violenta. Peste cateva luni, Eugen Turcanu, unul dintre membrii ODCC, condamnat pentru activitate legionara (nesemnificativa și contestata, de altfel, n.red) se declara ne¬multumit de modul „nesincer” in care se desfasoara reeducarea si propune radicalizarea actiunii. Turcanu si acoliții lui din ODCC sunt transferati, in 1949, la Pitesti. Imediat dupa incarcerare, Turcanu ia legatura cu Securitatea si cu directorul inchisorii, pentru a continua, in varianta lui, reeducarea „dusmanilor poporului”. Inceputul cruntei reeducari a lui Turcanu a inceput, ca o ironie, in noaptea de Craciun a anului 1949, in camera 4 spital, celula in care se afla si Aurel Visovan, liderul primului lot de detinuti politici din Maramures, arestat in vara lui 1948. In memoriile sale, Visovan povesteste ca era o seara linistita. Colindele pitestenilor rasunau cu greu prin gratiile inchisorii si terciul sau apa colorata pareau mai bune. Cu greu, detinutii si-au facut loc sa se roage in genunchi si lui Visovan i se paru ca pana si reeducatii devenisera mai buni: „Am inceput sa ne strangem mainile unii altora, cu urarile cuvenite acestei datini si, culmea, observam cum din randurile reeducatilor se strecurau din ce in ce mai multi. Ce gest fratern, mi-am zis... Uite ca pana si reeducatii simt nevoia ambiantei fratesti in aceasta zi a bucuriei - cum se mai numeste ziua de Craciun. Deodata – brusc - un semnal, un strigat si sunt lovit, fara sa apuc sa vad de cine, peste ochi, in cap, in burta, parca s-ar fi pravalit cerul in jurul meu. Gemete, urlete... Vad cum unii cad la pamant. Simt cum cad si eu si nu mai stiu nimic. Intr-un tarziu, ma trezesc cu mana lui Silviu Murgu pe frunte – si el plin de sange - realizand ca suntem mai multi ingramaditi sub priciul de la camera 4 Spital. Ce s-a intamplat? Nu puteam realiza. Simteam cum sunt tras de picioare in urlete: suntem scosi de sub prici toti cei batuti, iar in camera, la lumina zilei, gardienii cu bate in mana se uitau la noi. Printre ei il recunosc pe Turcanu, Sobolevschi, Popa Tanu si multi altii. Ilie Popa, profesor universitar, cercetator de elita, publicist si presedinte al fundatiei Memoria, filiala Arges, care organizeaza din 2001, o serie de simpozioane dedicate “Fenomenului Pitesti”, spune ca implicarea comunistilor a fost clara inca de la debutul terorii: “Partea de implicare a comuniștilor este clara. Este incontestabila. Va raspund tot cu un citat: „ La un moment dat, conform declaratiilor mai multor mar¬tori, Turcanu li s-a adresat, cerandu-le sa accepte reeducarea comunista. Propunerea lui Turcanu este primita de cei vizati cu hohote de ras. Drept urmare, la un semn al lui Turcanu, calaii inarmati cu cozi de matura si alte obiecte contondente se reped asupra camarazilor lor si incep sa-i loveasca bestial. Dupa cateva clipite de uluire, acestia riposteaza si incepe o inspaimantatoare lupta. Subalimentati si slabiti de lunile sau anii petrecuti in inchisoare, victimele gasesc totusi puterea sa-i doboare si sa-i dezarmeze pe agresori. Lupta parea terminata, cand se deschid usile si apare directorul inchisorii, Alexandru Dumitrescu, impreuna cu alti 20-30 de gar¬dieni. Turcanu raporteaza ca au fost atacati de banditi si, la ordinul directorului, incepe un teribil macel, in care, timp de trei-patru ore, curajosii studenti sunt loviti cu ciomege si lanturi, apoi calcati in picioare, pana cand, cazuti in nesimtire, ajung cu totii o masa de carne sangeranda. Dupa terminarea macelului, gardienii si-au abandonat victimele, lasandu-i in mainile lui Turcanu si ale camarazilor sai”. Acesta a fost doar inceputul unui cosmar de trei ani, din care, ulterior, comunistii au vrut sa iasa nevinovati. „Operatiunea 4 Spital” cuprindea trei stadii de de¬mascare: externa, interna si de¬mascarea morala publica. „Demascarea” ex¬terna insemna, pe langa exprimarea loiali¬tatii fata de ODCC, „turnarea” tuturor legaturilor din afara. „De¬mascarea interna” insemna dezvalui¬rea numelor celor cu care se imprietenisera in inchisoare, care ii spri¬ji¬nisera sau care s-au purtat indulgent cu ei. Cele doua faze permiteau noi arestari si eliminarea personalului ingaduitor. In cea de-a treia faza, „demascarea morala publica”, detinutii erau torturați, umiliti si obligati sa-si calce in picioare toate convingerile si valorile personale. Detinutii erau obligati sa-si scrie biografii false, sa inventeze cele mai grotesti trasaturi ale persoanelor dragi, sa explice cu detalii cum s-au prostituat mamele lor, cat de criminali le erau tatii etc. Turcanu avea o placere diabolica sa batjo¬co¬reasca detinutii credinciosi. Acestia erau imbracati in Iisus si ceilalti erau obligati sa-l insulte. Detinutii povestesc ca, in noap¬tea Pastelui, cei care refuzau sa-si faca “auto¬demascarea” totala erau impartasiti cu materii fecale. Torturile psihice erau „acompaniate” de cele mai crunte batai si torturi fizice, de foame, mizerie si umilinta. Cei „reeducati” erau obligati sa aplice apoi metodele pe cei mai buni prieteni si camarazi. Pentru a distruge increderea intre ei si a inabusi orice forma de revolta, detinutii erau obligati sa se schingiuiasca reciproc, sa scuipe in gura fostului lor sef de lupta anticomunista sau sa se „toarne” reciproc. Fenomenul s-a extins si la alte penitenciare, dar cu o intensitate mai scazuta. S-a sfarsit in 1953-1954, printr-un proces in urma caruia tortionarul Turcanu a fost condamnat la moarte, iar comuniștii au incercat sa se spele pe maini de cea mai odioasa inventie a lor. Se spune ca torționarii sperau ca adevarul va ramane ascuns: „Nu veti muri decat atunci cand vrem noi. Intai va vom transforma in monstri... Apoi va vom obliga - prin metodele noastre - sa declarati numai ce vrem noi. Aceste declaratii, smulse cu clestele rosit in foc, le vom pastra ca marturii, ca acte pentru arhiva, dupa care se va scrie istoria”. Dar istoria s-a scris altfel si adevarul a iesit la iveala. O BARBARIE UITATA “In miezul unei zile de vara a anului 2000, doctor Alexandru Popescu, de la Oxford, venit in mod special la Pitesti, a efectuat urmatorul sondaj: s-a instalat pe strada Negru Voda, in fata fostei inchisori din Pitesti, si a intrebat trecatorii daca stiu unde se afla fosta inchisoare politica si daca au auzit de asa numitul „Experiment Pitesti de reeducare prin tortura”. Din cei intervievati, numai doi au raspuns ca, parca, era pe undeva prin aceasta parte a orasului, iar in ceea ce priveste experimentul Pi¬testi, niciunul nu a auzit de asa ceva” - Profesorul Ilie Popa “Cineva mi-a spus ca, de curand, a intrebat niste studenti daca au auzit de “fenomenul Pitesti”. Unul dintre acestia a raspuns „Da! Am auzit de fotbalistul Dobrin din Pitesti. Se spune ca a fost un adevarat fenomen”. Ceilalti studenti au consimtit, fara gluma, la ideea ca “fenomenul Pitesti” e o sintagma care se refera la miraculosul Dobrin”. Maramureseanul Sorin Iliesiu, doctor in cinematografie si media, initiator al unui proiect cinematografic despre odiosul „Experiment Pitesti”, conferentiar universitar. METODE DE TORTURA * Bataia individuala si bataia colectiva in cerc. * Agatarea de greutati (40 kg) de spatele “reeducatului” timp de 5-6 ore. * Arderea talpilor. * Bataia peste fluierele picioarelor. * Obligarea detinutului sa linga closetele. * Asezarea a 15-17 trupuri peste detinutul torturat. * Bataia cu capul de ciment. * Obligarea detinutului de a dormi in pozitii fixe. * Obligarea detinutilor sa-si faca necesitatile in gamelele in care primeau mancarea. * Mancatul in patru labe direct din gamela, fara lingura, mancarea fiind fierbinte. * Bataia peste cosul pieptului.