EROII REZISTENTEI ANTICOMUNISTE / OMUL DIN GROAPA

* Pentru a scapa de arestarile comuniste, un taran simplu a preferat sa se „autoincarcereze” intr-o groapa stramta, in care a trait 12 ani si 5 luni, pana la gratierile colective din 1964. Gheorghe Turcu era un taran simplu din Dobrogea. Pe la sfarsitul lui 1951, un prieten de-al sau, aflat in legaturi stranse cu „odioasa”, l-a prevenit ca ar putea fi arestat. Cum ajutase toate grupurile de luptarori anticomunisti din jurul satului cu arme, bani si alimente, a luat avertismentul in serios. Convins ca vor veni candva americanii, s-a apucat sa-si construiasca o ascunzatoare in care sa stea pana se schimba regimul. Intr-una din lucrarile maramureseanului Gheorghe Andreica, Turcu povesteste cum a construit o groapa de 1,5 metri latime si cam tot atat de adanca, in fundul saivanului de oi: „tot pamantul l-am carat noaptea in derea cu sacul ca sa nu se lase nicio urma sau banuiala ca acolo s-ar fi facut vreo sapatura. Partea de sus a gropii avea un stat bun de pamant deasupra si totul era sprijinit pe poloni tari de salcam ca sa nu simta piciorul ca dedesupt ar fi un gol. Mi-am facut si o usita pe care sa pot intra, la fel de bine mascata si acoperita cu pamant si balegar. N-am lasat decat o mica deschizatura pentru aer, ce semana cu o gaura de sobolan”. Pe fundul ascunzatorii, taranul a pus doi saci cu paie, un hardau pentru necesitatile fiziologice cu un capac ermetic si o galeata pentru apa. La capatai avea o icoana a Sfintei Fecioare Maria si un pistol cu doua gloante: unul pentru inamic si unul pentru el. De ascunzatoare n-a aflat decat tarziu familia. Cum in fiecare saptamana erau arestati cativa din prietenii lui, Gheorghe Turcu se tot framanta cand sa se ascunda. In toiul acestor zvarcoliri, in noaptea de 23 ianuarie 1952, la orele 22, au intrat in casa doi securisti care l-au invitat sa mearga la postul de militie. Dupa arestare, pe drumul spre gara, taranul reuseste sa fuga si ajunge in ascunzatoarea lui. Prima vizita i-a facut-o chiar sotia, ingrijorata de soarta lui. Atunci, Turcu i-a spus ca daca moare, sa-l ingroape chiar acolo, si sa astupe groapa cu gunoi din saivan caci altfel vor fi arestati de securitate. Luni de zile securitatea i-a tot perchezitionat casa si imprejurimile, dar n-au reusit sa-l gaseasca. Dupa moartea tatalui sau, Gheorghe s-a imbracat doar in haine femeiesti, ca sa nu para ciudat ca in curte sunt intinse haine barbatesti. In sfarsit, in 1964 a aparut si decretul de gratiere colectiva, iar fostii detinuti politici soseaseau de la inchisori. Un prieten de-al lui Gheorghe, Stere Grasu, condamnat la munca silnica pe viata, l-a sfatuit sa se inregistreze si el cu ceilalti la securitatea din Babadag. A iesit din ascunzatoare si a pornit pe jos spre o gara, apoi a luat trenul spre Babadag. Acolo, lucrurile mergeau simplu: fostii detinuti erau inscrisi intr-o condica de ofiterul de serviciu si apoi lasati liberi sa plece unde vor. Cand a venit randul lui Gheorghe, plutonierul a intrebat cine e si ce-i cu el. Turcu i-a raspuns simplu: „eu sunt Turcu Gheorghe, am fugit de sub escorta dupa arestare si am stat ascuns pana acum, 12 ani si 5 luni, intr-o groapa”. Plutonierul a inlemnit. Dupa ce s-a dezmeticit, si-a alertat superiorii. Gheorghe i-a povestit si comandatului cum a trait intr-o groapa, iar intre timp, plutonierul alertase tot orasul ca s-a gasit „omul din groapa”. Comandatul l-a condus spre iesire, dar in fata securitatii se aduse lume ca la urs sa-l vada pe „omul din groapa”. Asa ca, Turcu a primit 6 lei sa se tunda si sa barbiereasca, dar frizerul, care aflase si el povestea sa, nu i-a luat niciun leu. Dupa ce s-a ntors la securitate, comandantul i-a mai dat 12 lei, sa manance la restaurant si apoi sa se plimbe in parc, sa vada „maretele realizari comuniste”. In scurt timp, restauran¬tul s-a umplut de lume, pentru ca toti vroiau sa inchine in cinstea „omului din groapa”.