EROII REZISTENTEI ANTICOMUNISTE / Nicolae Steinhardt, un portret al fericirii

* Nicolae Steinhardt a fost unul dintre sfinþii inchisorilor comuniste. Arestat pentru ca a refuzat sa depuna marturie impotriva lui Noica, il gaseºte pe Dumnezeu in cea mai crunta suferinþa, dupa gratii. Viaþa sa este o lecþie de demnitate, credinþa, onoare ºi fericire. Nicolae Steinhardt s-a nascut intr-o familie evreiasca, in 1912. Tatal sau era inginer ºi director al fabricii de mobila ºi cherestea, a luptat in cel de-al Doilea Razboi Mondial, a fost ranit la Maraºti ºi decorat cu ordinul Virtutea Militara. In timpul ºcolii, Steinhardt ii cunoaºte la Liceul Spiru Haret pe Constantin Noica, Mircea Eliade, Arsavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu s.a. Singurul elev de confesiune mozaica, urmeaza alaturi de colegii sai cursurile de religie crestina, cu preotul Georgescu-Silvestru, care, de mai multe ori, spunea clasei: „decat sa vad ministru al Cultelor pe un papistas ca Maniu, mai bine pe un jidan de-al nostru, baiat de treaba cum e" (Primejdia marturisirii, pp. 171-172) Nicu Steinhardt. Isi ia bacalaureatul in 1929. Tot atunci incepe sa frecventeze cenaclul literar „Sburatorul” al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-se in el germenii viitorului literat. Isi ia licenta in Drept si Litere la Universitatea din Bucuresti in 1934, iar in 1936 isi sustine la Bucuresti doctoratul in drept constitutional, cu lucrarea „Principiile clasice si noile tendinte ale dreptului constitutional. Critica operei lui Léon Duguit”, publicata in acelasi an. Din aceasta perioada dateaza inceputul prieteniei cu Emanuel Neuman (Manole), pe care o considera „pana la botez, evenimentul cel mai de seama" (Jurnalul fericirii, p. 121). Sub presudonimul Antisthius - inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui Jean de La Bruyère, incepe sa publice : * in 1934 – „In genul ... tinerilor”, volum parodic, Editura Cultura Poporului, Bucuresti, 1934, reeditare Editura PAN, 1993, , reeditare Bucuresti, Ed. Humanitas, 1996; * in 1935 – „Essai sur la conception catholique du Judaisme”, editura Cultura romaneascã din Bucuresti, * in 1937 – „Illusion et réalités juives”, Librairie Lipschutz din Paris. Cartea „In genul… tinerilor” a fost volumul de debut al lui N. Steinhardt, aparut in 1934 si reeditat in 1993 si 1996. Volumul contine pastise si parodii dupa Mircea Eliade, Emil Cioran si Constantin Noica, dar si dupa avangarda interbelica ori literatura stangista de tip Petre Bellu sau Panait Istrati, repudiate mai tarziu de autor. Intre 1934-1935, Steinhardt a mai folosit episodic pseudonimul „Antisthius”, in „Revista burgheza”, unde a publicat pentru a parodia stilul revistelor Criterion si Vremea, precum si pe Eugen Ionescu. Ultimele doua lucrari, publicate in limba franceza, in care incerca sa-si asume ca experienta spirituala religia iudaica a parintilor sai, sunt realizate in colaborare si sub influenta prietenului sau, Emanuel Neuman. Cartea „Illusion et réalités juives” (Iluzii si realitati evreiesti) se incheie cu concluzia ca „problema evreiasca (subiect actual in 1937) nu poate exista intr-un regim economic normal”, ci numai intr-unul dominat de tirania Statului, de orice tip. Intre anii 1937-1939 calatoreste in Elvetia, in Austria (familia sa avea ceva legaturi de rudenie cu cea a lui Freud), in Franta si in Anglia, intregindu-si bagajul de cunostinte. In 1939 revine in tara si incepe sa lucreze ca redactor la Revista „Fundatiilor Regale”, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este inlaturat (impreuna cu Vladimir Streinu) in anul 1940, in cadrul actiunii de „purificare etnica”, declansata sub guvernarea Antonescu-Simuhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernarea_Antonescu-Sima. Urmeaza o perioada de privatiuni pe motive etnice (1940-1944). Din 1944 revine la Revista „Fundatiilor Regale”, depunand o intensa activitate publicistica si critica. Dar este din nou inlaturat in 1947, se pare ca in urma unui denunt al lui George Calinescu. In acelasi timp, mai colaboreaza la „Universul literar”, „Libertatea” si „Viaþa romaneasca”. Dupa 1947 este dat afara din barou, i se refuza publicarea textelor si executa cateva slujbe marunte, adesea necalificate. Intre 1948 si 1959 sufera o noua perioada de privatiuni, alaturi de pleiada intelectualitatii romanesti interbelice. In 1958 este arestat Noica, dar si grupul sau de prieteni, din care facea parte si Nicu Steinhardt. In scurt timp, este ºi el convocat la Securitate, cerandu-i-se sa fie martor al acuzarii, punandu-i-se in vedere ca daca refuza sa fie martor al acuzarii, va fi arestat si implicat in „lotul intelectualilor mistico-legionari”. Anchetat pentru ca a refuzat sa depuna marturie impotriva lui Constantin Noica, este condamnat in „lotul Pillat-Noica” la 13 ani de munca silnica, sub acuzatia de „crima de uneltire contra ordinii sociale”. Acest eveniment inlatura „orice dubiu, sovaiala, teama, lene, descumpanire”(Primejdia marturisirii, p. 178) si grabeste luarea deciziei de a se boteza. La 15 martie 1960, in inchisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu il boteazã intru Isus Hristos, nas de botez fiindu-i Emanuel Vidaºcu (coleg de lot, fost sef de cabinet al maresalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participa Alexandru Paleologu, doi preoti romano-catolici, unul fiind chiar Monseniorul Ghica, doi preoti uniti si unul protestant, „spre a da botezului un caracter ecumenic” (cf. „Jurnalul fericirii”). Episodul da nastere cartii „Jurnalul fericirii”, care reprezinta, dupa propria-i marturie, testamentul lui literar. Redactat la inceputul anilor '70, aceasta prima varianta - circa 570 de pagini dactilografiate - este confiscata de Securitate in 1972 si ii va fi restituita in 1975, dupa numeroase interventii pe langa Uniunea Scriitorilor. Intre timp, autorul finalizeaza a doua varianta, mai ampla, de 760 pagini dactilografiate. „Jurnalul fericirii” este confiscat a doua oara in 1984. Redactand in tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din tara, doua dintre ele ajungand in posesia Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca, la Paris. Cartea circulase in samizdat printre intelectualii epocii. Monica Lovinescu o difuzeaza in serial, la microfonul postului de radio „Europa Libera”, intre anii 1988 si 1989. Temandu-se de noi interventii din partea Securitatii, N. Steinhardt face apel la prietenul sau mai tanar Virgil Ciomos pentru a-i salva manuscrisele. Acesta publica Jurnalul in 1991, iar in 1992 cartea primeste premiul pentru cea mai buna carte a anului. Dupa eliberare, iºi desavarºeºte taina botezului la schitul bucurestean Darvari, iar dupa moartea tatalui sau incepe sa-si caute o manastire. In acest fel, ajunge la Rohia. In 1978, Steinhardt sta vara la Rohia pentru ca in anul urmator sa se stabileasca definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16 august 1980 este tuns in monahism de catre episcopul Iustinian Chira si arhiepiscopul Teofil Herineanu, care il iau sub aripa lor ocrotitoare. In martie 1989, angina pectorala de care suferea se agraveaza si N. Steinhardt se decide sa plece la Bucuresti pentru a vedea un medic specialist. Face drumul spre Baia Mare impreuna cu Parintele Mina Dobzeu, caruia ii marturiseste: „Tare ma supara niste ganduri, ca nu m-a iertat Dumnezeu de pacatele tineretii mele”. Iar Parintele Mina ii raspunde: „Satana, care vede ca nu mai te poate duce la pacat, te tulbura cu trecutul. Deci, matale, care ai trecut la crestinism si te-ai botezat, ti-a iertat pacatele personale si pacatul originar. Te-ai spovedit, te-ai marturisit, ai intrat in monahism, care este iarasi un botez prin care ti-a iertat toate pacatele. Fii linistit ca aceasta este o provocare de la cel rau, care iti aduce tulburare ca sa n-ai liniste nici acum”. Boala se agraveaza si este obligat sa-si intrerupa calatoria si sa se interneze la spitalul din Baia Mare, unde moare cateva zile mai tarziu, joi, 30 martie 1989.