Eroii rezistentei anticomuniste / Lupta pentru integritatea tarii

In 1945, «Congresul Poporului din Maramures» a incercat sa alipeasca judetul nostru la Ucraina Subcarpatica. Daca un primar intelept n-ar fi strigat: «Mama este una si aceasta este Romania», astazi, probabil, am fi vorbit ucraineana si am trece in Romania pe baza de viza. Gavrila Mihali Strifunda a schimbat istoria Maramuresului, demonstrand ca maramuresenii sunt oameni curajosi, de onoare si, mai ales, patrioti. D upa Banat si Moldova, Maramuresul a fost a treia provincie aflata in pericol de a fi smulsa din trupul Romaniei. Desi eliberat de sub horthysti de Armata a 4-a romana, sovieticii au introdus si aici un regim de ocupatie, numind ca prefect un avocat ucrainean, Ivan Odoviciuc. Reprezentantul Comisiei Aliate de Control, generalul Zaharascenko s-a instalat la Sighet si aprobat cererile ucrainenilor indreptate catre Stalin, care solicitau alipirea Maramuresului la Ucraina Subcarpatica. Cererea era sustinuta si de presa pro-sovietica, asa ca, in scurt timp s-a creat un adevarat curent de opinie, tot mai vehement si tot mai insistent, care dorea dezlipirea Maramuresului din Patria-Mama. Amenintati de o noa stapanre straina, mara¬muresenii au pregatit in 5 martie o adunare la Sighet. Fiecare comunitate si-a trimis invata¬torii si preotii. Iar in centrul manifestarii se afla primarul Borsei, Gavrila Mihali Strifunda, care cerea demiterea lui Odoviciuc, anularea cerererii abuzive de alipire a Maramuresului si U.R.S.S. si numirea unui prefect roman. Cand primarului Borsei i se cere sa con¬trasemneze cererea de alipire a Maramuresului la URSS, post factum, Mihali, raspunde ca nu el, ci comunitatea trebuie sa decida pe ce drum vrea sa mearga; iar ca sa afle raspunsul, sa vina duminica, cand borsenii se vor pronunta. La „referendum” borsenii au spus „NU”, iar Mihali i-a sustinut. Se spune ca, la auzul cuvintelor lui Strifunda, delegatul «Congresului Poporului din Maramures», care a venit sa dea «vestea buna» a alipirii la U.R.S.S. ar fi raspuns ca: «Daca Borsa nu vrea sa adere, daca va incapatanati, nici nu e nevoie. Ne putem uni si fara Borsa. Dar vom pune granita la Valea Hotarului, vom ridica un zid inalt si atunci veti muri aici sufocati, izolati in munti, fara legaturi cu nimeni”. Primarul nu credea in referendumuri organi¬zate pe timp de razboi! Si adunarea borsenilor nu numai ca a raspuns NU alipirii la URSS, dar a si cerut conducere romaneasca pentru Maramures. Ame¬nin¬tarile delegatilor «Con¬gre¬sului comi¬tetelor poporului» veniti la adunare, nu i-a frant, ci dimpotriva. Primarul a organizat cateva mii de voluntari, unii mai tineri au fost instruiti sa poarte arme, ceilalti, in detasamente pedestre si de cavalerie, altii insarcinati cu aprovizionarea, si peste o sapta¬mana au plecat din Borsa spre Sighet, la inceputul lui martie, sa rezolve problema. Potrivit studiilor legate de rezistenta armata anticomunista din Romania: «celor din Borsa li s-au adugat taranii din satele de pe vaile Izei si Viseului. In fruntea coloanei, calare, mergea Gavrila Mihali-Strifunda. La Dragomiresti, coloana s-a oprit si a fost trimisa o delegatie din trei membri care sa discute cu reprezentantii Comisiei Aliate de Control si ai Comandamentului sovietic. Raspunsul a fost negativ. Strifunda cu borsenii lui inarmati a evitat conflictul deschis si s-au intors. Ceilalti au mers pana la Vadu Izei, unde podul era aruncat in aer de ungurii in retragere. Acolo, oamenii lui Odoviciuc, in uniforme sovietice, au deschis foc de arme de pe malul opus. Au cazut cativa romani. Au inceput arestarile. Se urmarea prinderea conducatorilor. Gavrila Mihali-Strifunda s-a dus la Cluj, unde a reusit sa ajunga la Petru Groza si sa-i inmaneze un memoriu». In 7 aprilie 1954, Odoviciuc a fost destituit si s-a refugiat in Ucraina. Dar a inceput totodata urmarirea si arestarea celor care au participat la miscarea pentru integritatea tarii. Unii s-au refugiat in munti, altii s-au ascuns in podul unor case. Pentru a-l sili sa se predea si pe conducatorul miscarii, Gavrila Mihali Strifunda, securitate, i-a arestat baiatul, student la Cluj. In puscarie, fiul lui Strifunda s-a imbolnavit de TBC, si in 1948 a decedat. In aceeasi perioada, printr-un siretlic, a reusit sa fie prins si Gavrila Mihali Strifunda de Manole Bodnaras, si dus la Malmaison, pe Calea Plevnei. Nu se stie cum, la scurt timp, Mihali scapa de inchisoare si ia calea muntilor. Insa, santajat cu pretul vietii fiicei sale, Lucretia, se preda de buna voie autoritatilor in toamna anului 1948. Fiica sa a fost arestata si pusa sa redacteze o scrisoare, prin care ii cere sa se predea de urgenta autoritatilor. Nu a putut rezista ideii arestarii unui copil in locul sau si s-a predat. A fost condamnat la 1 an si 6 luni de munca silnica in lagarele de la Canal. Este rearestat, fiind condamnat la 8 ani de inchisoare. Din cauza conditiilor inumane de detentie si a batailor moare in 1961, in inchisoarea Botosani, in «conditii neelucidate». „In primul rand nu cred ca toti maramuresenii au hotarat sa adere la Ucraina Subcarpatica. Si apoi, daca atata amar de veacuri n-am pierit si am stat aici neclintiti ca muntii care ne inconjoara, nici de acum incolo nu vom pieri! Daca veti inalta un zid la Valea Hotarului credeti ca ne veti desparti de ceilalti frati? Nu! Nu cred! Borsa-i mare, borsenii-s multi! Vointa noastra-i si mai mare, avem atata tarie si vointa, incat vom strapunge Pietrosul si tot vom ajunge la mama noastra, Romania. Pruncul nu poate fi despartit de la sanul mamei sale. Mama este una si aceasta e Romania!” - Gavrila Mihali Strifunda