EROII REZISTENTEI ANTICOMUNISTE / Legiferarea terorii

Abuzurile si torturile comuniste au fost acoperite de lege. Comunistii au rezervat „dusmanului de clasa” un loc special si i-au "dedicat" articole din Codul Penal. Unele chiar secrete. Dupa principiul "cine este impotriva mea trebuie sa piara", comunistii au creat un sistem aproape perfect de urmarire, prindere si anihilare a "dusmanului". Desi multi dintre detinutii politici au facut ani grei de puscarie fara proces si fara condamnare, s-a creat si o acoperire legala pentru marsaviile comuniste. Justitia a devenit o arma a nedreptatii in care dreptul la aparare si adevarul erau calcate in picioare, iar sentintele erau dinainte stiute. La 27 februarie 1948 (dupa numai patru zile de la caderea in dizgratie a lui Lucretiu Patrascanu) era republicat Codul Penal. Modificarile aduse acestuia, sub coordonarea fostului ministru al Justitiei, au constituit baza legislativa prin care puterea judecatoreasca, substituita intereselor de clasa ale noului regim „democrat popular”, a pus la indemana Securitatii Poporului mijloace eficace de actiune impotriva opozantilor politici. Ulterior, in functie de necesitatile stabilite de aparatul represiv, s-au facut modificari ale acestei prime variante, care contraveneau chiar unor principii fundamentale de drept. In momentele premergatoare ale arestarii demnitarilor fostului regim, a unor personalitati politice din partidele istorice, a fruntasilor legionari ori a fostilor politisti, jandarmi sau ofiteri de informatii, s-au schimbat si dispozitii generale ale Codului Penal. Aceste noi prevederi au incalcat indeobste principiul potrivit caruia o lege nu poate actiona retroactiv (in cazul unor fapte petrecute inainte de promulgarea ei) si au dat Securitatii posibilitatea sa efectueze valuri masive de arestari. O arma redutabila impotriva opozantilor regimului a fost celebrul articol 209, care pedepseste „uneltirea contra ordinii sociale”. Initial, in primul Cod Penal al RPR din 1948, uneltirea nu a fost considerata o crima, ci un delict, ceea ce automat modifica regimul pedepsei: se putea administra doar inchisoare corectionala, o forma de detentie mult mai usoara. Erau socotite delicte de uneltire contra ordinii sociale si pedepsite ca atare urmatoarele infractiuni: propovaduirea prin viu grai a schimbarii formei de guvernamant (inchisoare de la 6 luni la 3 ani si interdictie corectionala de la 1 la 3 ani), propaganda pentru rasturnarea violenta a ordinii in stat, constituirea de asociatii secrete in acest scop, sau stabilirea de legaturi cu persoane si asociatii din strainatate in scopul uneltirii (fapte pentru care se prevedea inchisoare corectionala de la 3 la 7 ani si interdictie corectionala de la 3 la 5 ani). In finalul articolului, prin alineatele 3 si 4 erau incriminate initierea si participarea la „organizatii de tip fascist, politice, militare si paramilitare”, respectiv propaganda in favoarea acestora, pentru care se riscau pedepse de la 3 la 10 ani inchisoare corectionala, in cazul propagandei, sau munca silnica intre 15 si 25 de ani pentru initiere sau participare. Din 1957, uneltirea era considerata infractiune, iar pedepsele au crescut semnificativ. Actele de razvratire sau instigare la razvratire erau sanctionate drastic prin articolele 210-212, ca si actele de rebeliune, prevazute si pedepsite de articolele 258-262. Severitatea cu care erau pedepsite formele de opozitie fata de regimul „democrat popular” nu se regaseste in cazul infractiunilor de drept comun. Spre exemplu, asocierea in vederea comiterii unor crime sau delicte de drept comun era pedepsita prin articolul 315 doar cu inchisoare corectionala de la 2 la 6 ani. Si omisiunea era aspru pedepsita, cu pana la 7 ani de temnita, ceea ce a permis un nou val de arestari in 1957. Pe langa legislatia penala, au fost adoptate o serie de masuri administrative, in mare parte secrete, de catre Ministerul de Interne. Scopul era marirea eficientei organelor represive. Chiar Codul Penal a fost modificat prin adaugirea unui articol care nu a fost niciodata publicat. In textul acestui articol era incriminata „activitatea intensa contra clasei muncitoare sau a miscarii revolutionare, desfasurata intr-un post de raspundere in aparatul de stat sau intr-un serviciu secret pe timpul regimului burghezomosieresc”, pedepsita cu temnita grea pe viata si confiscarea totala a averii. Al doilea paragraf stipula: „Daca fapta prevazuta in alineatul precedent a fost savarsita intr-un alt post decat intr-unul de conducere, pedeapsa va fi de detentiune grea de la 5 la 25 de ani si confiscarea totala ori partiala a averii”. In baza prevederilor citate, nepublicate in nici o editie a Codului Penal, „au fost judecati si condamnati in 1955-1956 fosti angajati ai Politiei, Sigurantei si Serviciului.”