EROII REZISTENTEI ANTICOMUNISTE / Lectie de consecventa: Ilie Lazar

Descendent al vechilor familii nobiliare maramuresene, reprezentând prototipul intelectualui român interbelic, Ilie Lazar a fost unul dintre cei mai carismatici si populari fruntasi ai Partidului National Taranesc. A suferit ani grei de inchisoare pentru convingerile sale democratice. Datorita alurii sale romantice si mobilizatoare a fost comparat de jurnalistul Reuben Markham cu parintii revolutiei americane. Nascut in 1895 in Giulestii Maramu¬resului, Ilie Lazar are aproape biografia standard a intelectualului ardelean. Avea in ascendenta citeva familii de preoti si protopopi si era mindru ca, in Maramures, toti ierarhii politici erau români innobilati. Si la alegerile districtuale in vechea Austro-Ungarie aproape numai români deveneau deputati. Tatal sau provenea din familia Lazar din Purcareti, mama sa din familia Ivascu din Apsa de Jos. Bunicul sau, Vasile Lazar, teolog licentiat in drept, descendent a 7 generatii de preoti, era protopopul Sighetului. A urmat scoala primara din Sighet, apoi Liceul Piarist tot aici. Din clasa a V-a s-a mutat la Liceul din Lugoj. Studiile superioare le-a urmat la Facultatile de Drept din Sighet si Cluj, obtinând titlul de doctor in Drept al Universitatii din Cluj. A mai efectuat si studii de specializare in economie, la Viena. La izbucnirea primului razboi mondial, a fost inrolat in armata austro-ungara, dar a dezertat impreuna cu soldatii sai, ajutând la eliberarea Cernautiului si punând steagul românesc pe cladirea primariei. Dupa aceasta, a participat la eliberarea Maramuresului, conducând armatele de moldoveni care au eliberat Sighetu Marmatiei. La sfârsitul razboiului se afla in Maramures unde, impreuna cu alti fruntasi români, au organizat administratia româneasca in Comitatul Maramures. Implicat direct in Unire, el a ajutat la organizarea Garzii Nationale si a reprezentat cercul electoral Ocna Sugatag la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Dupa reorganizarea pe judete, el s-a ocupat cu organizarea administratiei românesti in judetul Satu Mare. Din 1923 s-a stabilit la Bucuresti. Initial si-a desfasurat activitatea ca avocat, apoi si-a inceput cariera politica in cadrul PNR. In 1926, dupa fuzionarea PNR si PT, Lazar devine unul dintre liderii PNT si deputat de Maramures in mai multe legislaturi. Persecutia sa pentru crezul sau politic incepe de pe vremea regimul carlist, continuand cu cel antonescian. In timpul regimului «rusu» este arestat pentru prima oara inaintea alegerilor din 1946, la 27 mai si condamnat la 7 luni de inchisoare corectionala pentru „omisiunea denuntarii complotului” in procesul “Miscarii Nationa¬le de Rezistenta”. Cu toate acestea, sotia sa Maria Lazar, i-a luat locul pe listele PNT si a câstigat fotoliul de deputat in locul sau, demostrând imensa popularitate de care se bucura fruntasul taranist in Maramures. La 14 iulie 1947 a fost arestat pentru a doua oara, fiind implicat in „Inscenarea de la Tamadau”. A fost judecat in procesul intentat conducatorilor taranisti, alaturi de Iuliu Maniu si condamnat la 12 ani de temnita grea si confiscarea averii, pentru „complot in scop de tradare”. Ultimele cuvinte pe care le-a rostit la proces au fost indreptate spre Iuliu Maniu, pentru care si-a exprimat intodeauna admiratia si fidelitatea. A fost incarcerat mai intâi la Galati, iar din 1951 transferat, impreuna cu alti membri ai “lotului Maniu”, la Inchisoarea Sighet. In regimul extrem de sever si secret in care au fost tinuti detinutii politici, el a fost cel care a reusit sa identifice locatia intemnitarii, deoarece a recunoscut zgomotul clopotelor de la biserica din strada Dragos Voda din Sighet, clopote care fusesera daruite bisericii de catre familia sa. In 1955 a fost transferat de la Sighet la inchisoarea de la Râmnicu Sarat. Dupa ce a expirat termenul de 12 ani, i s-a fixat domiciliul obligatoriu pentru alti trei ani, la coloniile de munca de la Culmea si Periprava. Dupa eliberare a trait la Cluj si in ciuda presiunilor facute asupra sa nu si-a negat crezul politic afirmând ca : «va pot asigura ca numele meu - in urma trecutului politic si a campaniei patimase si nedrepte ce s-a dus impotriva mea, nu va poate fi de niciun folos. Aceasta pentru ca din frageda tinerete am facut parte din partidul national-taranesc, dupa Unire. Pe acest partid l-am considerat ca singurul re¬prezentant al neamului românesc sub toate aspectele, iar dupa Unire a fost condus de catre Iuliu Maniu, caruia i se datoreste, inaintea tuturor ardelenilor, marele merit de a fi introdus regimul românesc in Dacia Superioara si de a fi avut rol principal in unirea tuturor românilor.”