EROII REZISTENTEI ANTICOMUNISTE / Jilava, iadul lui Maromet

* Inchisoarea Jilava a fost destinata ca si centru de triere a detinutilor si „ depozit ” pentru anchetele Ministerului de Interne. Din 1949, sub „domnia” celebrului tortionar Maromet, teroarea a atins aici forma cea mai „sublima” . De la executii la detinuti ziditi la propriu in peretii inchisorii, Jilava avea toate componentele unui „iad comunist” . Fortul Jilava, ridicat de Regele Carol I cu rolul de a fi o piesa din sistemul defensiv al Bucurestilor, a devenit, inca din perioada interbelica, o inchisoare politica. Dar perioada cea mai crunta au reprezentat-o anii comunismului, cand, la fel ca si intre peretii de la Aiud, Sighet, Ramnicu-Sarat si alte penitenciare, au fost aplicate metode de exterminare a detinutilor politici. In perioada regimului comunist, Inchisoarea Jilava a fost destinata ca centru de triere al detinutilor si ca „depozit” pentru anchetele Ministerului de Interne. In 1948 functiona inca cu vechea administratie, vechiul director si vechii gardieni. Teroarea comunista inca nu se instalase. De aceea si regimul a fost mai bland, mai lejer pentru detinuti. Aceasta stare de lucruri n-a durat decat 5-6 luni. Cam cat dura un ciclu de „inalte” studii comuniste. Din 1949 aici s-a instalat cea mai crunta teroare comunista, pusa in practica de celebrul tortionar Maromet. Jilava a fost descrisa in multe din biografiile fostilor detinuti si chiar in poeziile nascute din suferinta de aici. Cea mai buna definitie este insa cuvantul teroare. Maramureseanul Gheorghe Andreica povesteste ca: „De la coborarea din duba ne-am ingrozit. Urlete, tipete, fluieraturi. Prin privirile cele injectate de ura nimicitoare, gardienii semanau mai mult a diavoli proaspat sositi din infern spre a mai face unul si aici pe pamant.”. Pentru ca intrarea in penitenciar sa le ramana in memorie, detinutii trebuiau sa treaca printr-un cordon de 20 de gardieni inarmati cu bate. Mancarea, pe langa ca era putina si proasta, nu putea fi nici macar servita uman. In timpul „domniei” lui Maromet, detinutii nu aveau voie sa foloseasca linguri, asa ca trebuiau sa manance direct din gamele. Iar hrana mai consistenta o mancau cu mana. O alta problema a inchisorii Jilava era inghesuiala. Pompilian Constantin povestea ca: „Insa la Jilava a fost groaznic. Eram in jur de 200 de oameni intr-o celula care avea aproximativ vreo 12 metri lungime cu (se gandeste – n.n.) 5 metri, 4 metri jumate, 5 metri latime si erau pliciuri... niste rafturi de lemn, si pe-o parte si pe alta, si jos si sus, pline, ca stateam pe dunga, ca n-aveam loc sa ne asezam pe spate si ne intorceam pe-o parte si pe alta la comanda. Bineințeles ca aceste pliciuri erau fara nimic pe ele, numai lemn, numai... la capatul pliciului erau vreo 4 jumatați de rogoji si de... niste paturi... cu tineta in camera, cu o singura fereastra. Regimul de acolo a fost diabolic. Ne scoteau afara, de multe ori printr-un cordon de gardieni... sub pretextul ca ne numara... cu bate mari si care dadeau cu doua maini asa cum dai intr-un animal... de multe ori... si am vazut oameni care erau in varsta, eu eram foarte tanar atunci, de abia implinisem 25 de ani, si... am vazut un om in varsta pe la 60 si ceva de ani, care saracu` de el a cazut, era fost magistrat, a cazut, l-a lovit la rinichi si implora sa-l omoare, ca nu mai putea sa suporte acolo. A fost groaznic. Cand ieseam in curtea interioara, venea Maromet care era comandantul inchisorii impreuna cu niste gardieni, majoritatea țigani, si inarmau pistoalele in fața noastra si ne amenințau ca ne curața si pe noi... cu injuraturi... ne injura si pe... El era balbait: „si pe-pe voi ța-ța-țaranistilor si pe voi le-le-legionarilor, pe toți.” ”. In cartea lui Gheorghe Andreica, „Marturii din iadul temnitelor comuniste”, Aurel Obreja povesteste un episod petrecut la Jilava. In acelasi an, in preajma sarbatorilor de iarna, un grup de aproximativ 20 de elevi a plecat, disciplinar, de la Targsor la Jilava. Unul dintre detinutii din grup, Puiu Larazescu nu era tuns. Intrebat de gardian, acesta a raspuns darz: „mie mi-a cerut procurorul eliberarea, asa ca nu ma tund”. Dupa stingere, s-a deschis insa usa celulei si a aparut trupa lui Maromet. “Ca-a-are-i a-a-la ce-e nu vrea sa-sa-se tu-u-nda?”, intreaba Maromet. Puiu Lazescu a raspuns curajos: „Eu”. A urmat un supliciu greu de descris. Victima, lesinata, a fost dusa pe hol, s-a turnat apa rece peste ea, apoi a fost adusa inapoi. Peste cateva minute, usa se deschide din nou. „Ca-are-ti a-au-zi nu-mele, sa-a sa-ari jos de pe pr-pri-ici!”. Detinutii stiau ca urmeaza bataia. Au fost strigati zece din camera. Dupa un rand de bataie, au fost trimisi la „neagra”, dezbracati, fara mancare si apa timp de doua zile. Dupa doua zile de chin, li s-a permis sa imbrace izmenele si camasa si au fost dusi la camera de tortura. Fiecare trebuia sa primeasca un anumit numar de lovituri. De aici, victimele au fost trimise din nou la neagra. Tot Obreja povesteste un episod petrecut la Jilava in 1953, dupa ancheta in legatura cu procesul lui Turcanu si reeducarile de la Pitesti. Fiind mai putini intr-o celula decat in vremurile de maxima teroare, Obreja a dat geamul cu sapun, a presarat DDT, si apoi, cu un fir de pai de la rogojina a desenat figurile celor din camera. Dupa cateva minute a fost prins insa de gardian. Cu greu, Obreja a reusit sa-l convinga ca cei desenati nu sunt sfinti, nici oameni politici. Asa a scapat de tortura. „Tu, Jilava blestemata Pentru ce-ai fost destinata? Pe recele tau ciment, Tinea Tara armament. Azi sub zidurile tale, Zace floarea Tarii mele” - poezie scrisa in inchisoare de Laurentia Belu.