EROII REZISTENTEI ANTICOMUNISTE / Demolatorii

* Demolarile facute in Bucuresti, in anul 1980, de regimul lui Ceausescu, au fost cele mai grave operatii de distrugere a patrimoniului istoric si cultural. Piesa de baza a acestui proiect era un palat prezidential in jurul caruia sa fie concentrate ministerele si alte institutii publice. Sub pretextul realizarii unui palat prezidential, comunistii au ras manastiri si biserici, unele vechi de peste 300 de ani, alaturi de case familiale, blocuri si cladiri publice. Alte biserici au fost mutate sau ascunse complet privirii de noile cladiri. Cea mai notorie si mai putin justificabila demolare a fost insa a ansamblului Manastirii Vacaresti (secolul XVIII), situata in periferiile Capitalei. Aici urma a se face loc constructiei unui Palat al Justitiei, care nu a fost niciodata inceput. Inca de la sfarsitul anului 1960, centrele istorice si cartierele vechi din multe orase ale Romaniei au fost demolate si inlocuite cu complexe “politico-administrative”, concepute dupa un model unic—cladiri oficiale regrupate in jurul unei mari piete destinate demonstratiilor pentru a glorifica regimul—si cu cartiere uniforme de blocuri. Dupa cutremurul din 4 martie 1977, proiectul de sistematizare a Bucurestiului a fost accelerat si radicalizat. Planul faraonic al Casei Republicii si al cartierului inconjurator care trebuia sa grupeze ansamblul cladirilor destinate partidului si guvernului, a fost elaborat din noiembrie 1977. Deja la cateva zile dupa cutremur, mai precis la 10 martie, Ceausescu si-a exprimat dorinta realizarii „unui centru mai bine sistematizat, mai modern, unde sa facem in viitor si mitinguri, adica sa devina un centru politico-administrativ”. Sedinta CPEx din 30 martie 1977 incepea cu un deziderat—din fericire niciodata complet realizat—al presedintelui: „daca demolam tot Bucurestiul va fi frumos”. In cadrul intrevederii cu ambasadorul URSS la Bucuresti, V.I. Drozdenko, din 6 aprilie 1977, Ceausescu il punea la curent pe acesta cu intentia de a supune Bucurestiul unei sistematizari generale si a construi un centru politico-administrativ care sa cuprinda inclusiv sediul partidului. Locul era deja ales: dealul Arsenalului. Dupa remanieri succesive ale planului de constructie, demolarile masive au inceput in zona respectiva in 1984. Rezultatul acestui proiect megalomanic a fost alungarea a zeci de mii de locuitori din cartierele centrale demolate, care reprezentau un sfert din centrul istoric al Bucurestiului. In 1988, deja Ceausescu declara ca programul de sistematizare urbana va fi dus la bun sfarsit, „in linii mari, de acum pana in 1990”. Daca pana atunci fusesera demolate mai mult orasele din Vechiul Regat, lipsite in genere de structura urbana, in ultima faza de la sfarsitul anului 1980 incepusera distrugeri masive si in orase istorice relativ bine conservate din Transilvania, ca Sighisoara sau Sibiu. In acelasi discurs, seful statului roman anunta punerea in aplicare, generalizata si accelerata, a sistematizarii rurale, discutata ca principiu inca din 1967 si legiferata in 1974. Un plan de transformare atat de radicala a necesitat o perioada de pregatire si mobilizare a resurselor extrem de indelungata. Ca si in cazul „sistematizarii” Bucurestiului, cutremurul din 4 martie 1977 a servit drept catalizator si la acest proiect. Interventiile lui Ceausescu in sedintele CC confirma aceasta asertiune71. Pe 11 martie, referindu-se la satele care suferisera la cutremur, Ceausescu dadea urmatoarea „indicatie”: „daca este in cea mai mare parte distrus, sa il concentram in perimetrul sistematizarii si sa-l refacem complet. Cred ca ar trebui sa vedem in felul acesta ca in doi ani, dupa ce vom avea situatia, sa ne propunem cinci-sase sate din acestea sa le refacem complet, intr-o forma care sa constituie si un model de organizare pe proiect unic…” 72. Retinem din interventia lui Ceausescu ca, data fiind amploarea unei asemenea operatiuni, planul general al sistematizarii rurale conform legii din 1974 nu fusese inca intocmit in 1977. De-abia in 1986 apare raportul Sectiei Organizatorice al CC al PCR privind „sistematizarea localitatilor pe baza normelor de dimensionare a suprafetelor de teren din cadrul perimetrelor construibile”, in care se preconiza ca din cele 13.123 de sate existente sa fie mentinute numai 9.192, restul de 3.931 fiind „propuse pentru dezafectare si stramutare in alte localitati cu perspective mai mari de dezvoltare economico - sociala”. Aceasta masura afecta, intr-o masura mai mare sau mai mica, toate judetele (pe primele locuri situandu-se Alba cu 264 de sate propuse spre demolare, Arges 252, Bacau 237, Valcea 222 si Prahova 206, iar pe ultimele locuri Maramures 15, Braila 19, Brasov si Bistrita-Nasaud cate 20, Covasna 23, Satu Mare 25, Sibiu 26). Sistematizarea afecta, de fapt, toate localitatile.