EROII REZISTENTEI ANTICOMUNISTE / Baia Sprie, cimitirul celor vii

Conceput ca „lagar” in care munca aduce eliberarea, Baia Sprie s-a dovedit in scurt timp doar un infern comunist. Dupa cateva luni de la promisiunile de genul „fiecare zi de munca este un pas spre libertate”, detinutii politici incarcerati aici si-au dat seama ca singura modalitate de eliberare era moartea. Zeci de „scali” au fost ingropati de vii, altii impuscati in plina zi, alti ucisi lent, prin foame si epuizare fizica. „Lagarul mortii” din Baia Sprie si-a inceput neagra istorie in 1952. Primii detinuti au fost adusi de la Aiud. Treptat insa au fost trimisi aici si detinutii din alte inchisori, iar, dupa inchiderea odiosului Canal Dunare Marea Neagra, numarul incarceratilor a devenit si mai mare. Initial, locul de detentie a fost prezentat in culori roz si cuvinte promitatoare. De cum au intrat pe poarta minei, detinutilor li s-a spus ca fiecare cos de minereu si fiecare zi de munca este un pas spre libertate. La inceput si alimentatia a fost buna. Se primea o cantitate de 250 de grame de paine din partea Directiei Generale a Penitenciarelor si 1000 de grame din partea Combinatului minier. Cele doua feluri de mancare erau completate de slanina, halva si marmelada, primite la intrarea in mina. Din cauza gazelor si a prafului, pofta de mancare disparea. Greturile si arsurile faceau ca marmelada si painea, alimente ce fermenteaza, sa nu mai poata fi consumate. S-a ajuns atunci la intelegerea ca fiecare sa ia atat cat are nevoie, dupa constitutia fizica si pofta de mancare. Pana in 1953, comandant al coloniei a fost maiorul Popa, descris de detinuti ca un om cat de cat de omenie. Apoi, sefia a fost preluata de capitanul Szabo Zoltan, care nu stia romaneste. Iar odata cu venirea locotenentului Cioara, locotenentului politic Guleran si locotenentului Pintea, la conducerea minei, s-a dezlantuit teroarea. In prima faza, hrana detinutilor a fost redusa la un sfert, iar normele s-au marit cu 7 tone de minereu de om, pe schimb. Mai mult, cei care se imbolnaveau, nu beneficiau de servicii medicale. Ion Diaconescu povesteste ca a fost operat pe viu, cu ustensile primitive, de un detinut care nu era medic: „Doctorul care opera nu era de fapt medic, asa cum am aflat mai tarziu, si niciodata nu mai facuse vreo operatie inainte de puscarie. In conditiile acestea, cu un instrumentar primitiv, fara masuri septice si cu o anestezie locala cu efect de scurta durata, am fost chinuit groaznic pe masa de operatie, cel putin trei ore in cautarea apendicelui, pentru care mi s-a facut o taietura disproportionat de mare. Am fost macelarit intr-un asemenea hal, ca nu mai puteam articula nici un sunet, toti credeau ca voi muri, astfel ca directorul inchisorii a pregatit formalitatile pentru constatarea decesului". Odata cu teroarea, se cimentau insa legaturile dintre detinuti. Astfel ca, prin iubire, tarie si iertare, detinutii au reusit sa creeze chiar si in cel mai crunt infern, un moment divin. Pastele din 1951 a fost sarbatorit in mina, in ciuda masurilor luate de administratie. Cicerone Ionitoiu povesteste in cartea „Morminte fara cruce” ca: „Dangatul clopotelor a fost perfect imitat : sfredelele de perforat au fost asezate in fel de fel de unghere, incat cantecul lor amplificat de ecoul galeriilor a creat o adevarata atmosfera divina. Dupa ce opaitele (lampile de carbit) s-au aprins la chemarea preotilor Antal si Grebenea: „Veniti de luati lumina!", toata lumea, ingenunchiata, a cantat „Christos a inviat", repetat la nesfarsit de ecoul galeriilor ... A fost o noapte minunata ...”. Dupa aceasta noapte insa, „intamplator”, preotul Gheorghe Serban a fost impuscat pe aleea pe care fusese trimis sa aranjeze pietrisul. Drept rasplata, ostasul care a tras a primit 15 zile de permisie. Crima a generat un val de proteste in randul detinutilor, inabusite de administratie prin singura solutie cunoscuta de ei: teroarea. Revoltatii au fost trimisi la Nistru si Cavnic, ca sa nu conturbe „armonia” din lagarul Baia Sprie. Un alt moment important in viata detinutilor de aici a fost moartea lui Stalin. Afland despre eveniment, Floricica, un taran din Vrancea a colindat orizonturile, anuntandu-i si pe ceilalti detinuti. La iesirea din sut, il astepta insa administratia. „— De unde stii ca a murit Stalin? — Cum, va sa zica e adevarat? A murit? a raspuns foarte linistit detinutul. — Cine ti-a spus? — Am visat azi noapte ca a murit Stalin si le-am spus la toti visul, iar acum dumneavoastra imi confirmati ca este realitate”. Floricica a fost trimis la carcera, dar a continuat sa sustina ca a fost doar un vis. Mina Baia Sprie avea doua carcere de jumatate de metru si alte sase, de 40 de cm, captusite cu sarma ghimpata. « Recordul » pedepsitilor a fost batut, din scrierile lui Cicerone Ionitoiu, de tanarul Ovidiu Borcea care a stat in carcera 136 de zile. Unul din motive a fost declansarea unei greve spontane. In 7 nov. 1954, la ora pranzului, detinutii treceau, ca de obicei, din tarcul dormitoarelor in cel in care se gasea cantina. La un moment dat, din senin, gardianul striga: „inapoi, porcilor”. In fruntea coloanei era un conferentiar universitar, un avocat si tanarul Ovidiu Borcea. Aceasta s-a oprit si a strigat: „Toata lumea inapoi la baraca, in greva. In greva toti, imediat!” Nimeni n-a ripostat. S-au intors la baraca, iar la usa tarcului a fost asezat taranul banatean Serafim. Pentru a nu stagna productia, au fost dusi in mina maistri, cei de la administratie si informatorii. 20 dintre revoltati au fost pusi in lanturi si tinuti 7 zile si 7 nopti la izolare. Cateva zile mai tarziu, 80 de detinuti au fost trimiși la Oradea. In primavara lui 1956, de Paste, detinutii au declansat alta greva. De aceasta data, motivul a fost faptul ca, pentru a evita repetarea traditionalei Liturghii din mina, administratia a tinut izolati toti preotii. Atunci ofiterul politic a dat foc la pachetele de alimente venite cu posta si a dat ordin sa se aduca o caruta cu 500 lanturi. Detinutii si le-au batut singuri la picioare, dupa care au fost coborati in abataj, unde se gaseau preotii. Acolo in subteran s-a celebrat o „inviere" de neuitat, la care detinutii s-au infratit in lanturi. Solidaritatea lor a reusit sa rupa catusele sufletesti si sa trezeasca demnitatea celor sortiti distrugerii.