EROII REZISTENTEI ANTICOMUNISTE / „Trei zile daca mai traiesc, da’ vreau sa stiu ca s-a

O femeie simpla de la tara, cu o bucata de pamant si o casuta modesta din lemn a devenit un simbol al Romaniei demne si libere. Elisabeta Rizea din Nucsoara este unul din miile de detinuti politici care au luptat impotriva comunismului si care n-a renuntat la crezul ei nici dupa terorile crancene ale securitatii si nici dupa detentia in temnitele rosii. Elisabeta Rizea s-a nascut intr-o familie de tarani, in apropiere de Curtea de Arges. Era o femeie simpla, de la tara, cu o bucata mica de pamant, o casuta modesta din lemn, acoperita cu sindrila si in curte cateva animale. Imbracamintea ei de toate zilele era portul national, brodat cu modele complicate in culorile alb-negru. La 14 ani a abandonat scoala pentru a se dedica muncii campului. Dupa venirea la putere a comunistilor, Elisabeta Rizea s-a opus exproprierii si s-a alaturat sustinatorilor grupului Arsenescu-Arnautoiu. Timp de patru ani a aprovizionat luptatorii din munti cu mancare si bani. Opozitia fata de comunisti si «fraternizarea» cu banditii i-au adus ani grei de temnita si torturi inimaginabile. A fost etichetata rapid ca « dusman al poporului » si condamnata la 7 ani de inchisoare. Este eliberata in primavara anului 1958, dar continua sa ia legatura cu membrii lotului de « fugari » printr-o « casuta postala » din scorbura unui copac. In 1961, odata cu arestarea lui Gheorghe Arsenescu, este pusa din nou in lanturi si sentinta de condamnare se completeaza cu alti 25 de ani de inchisoare. In timpul incarcerarii de la penitenciarul Mislea este supusa la torturi extreme, pentru a o determina sa renunte la convingerile sale. A fost atarnata de par si batura pana la pierderea constiintei. Le-a suportat pe toate cu stoicism si credinta in Dumnezeu. Elisabeta Rizea povesteste ca, in timpul cumplitelor chinuri, isi facea cruce cu limba si avea un singur gand : „Trei zile daca mai traiesc, da’ vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea”. A fost eliberata in 1964, dar securitatea a urmarit-o „pas cu pas” pana la Revolutie. Dupa 1989 povestea ei a ajuns sa fie cunoscuta de intreaga tara. Elisabeta Rizea a devenit un simbol al luptei anticomuniste. Ginerele, cuscrul, toti au facut puscarie pentru ca eu am dat de mancare la partizani. Ma aducea lumea cu toala acasa. Ultima data, a venit Carnu cu ala de cauciuc si o curea pe mana. “Spune!” N-am spus. M-a legat de maini cu unu care-a murit si el, pe soseaua spre Bucuresti. “Iti dam 300 de lei!” “Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vanz pe 30 de arginti...” M-a trantit pe jos. M-a legat si m-a batut cu cauciucu’, de la ceafa la calcai, si pe stanga, si pe dreapta. A dat Domnu’ de-a murit si eu traiesc, na! Da’ n-am luat banii lui. Apoi, m-au suit legata pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvarlit basmaua din cap. “Spune!” Purtam coada cu funda. Mi-a legat coada sub carligu’ de lampa din casa boierului. Coada era groasa. Eram si eu altfel la 38 de ani... Carnu mi-a tras scaunu’. Alalalt mi-a tras si masa. Coada mi-a ramas in carlig si eu am cazut la pamant. Asa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut...” Elisabeta Rizea