Eroarea Vaticanului

In mod indiscutabil, Secretariatul de stat al Vaticanului a comis o eroare: pe langa Egipt, Turcia, Irak si Marea Britanie trebuia sa mentioneze si Israelul printre tarile lovite in aceste zile de terorism. Nu numai pentru ca atentatul de la Netanya din 12 iulie a ucis 5 israelieni, ci si pentru ca Israel este tara cea mai devastata de terorism: 25.000 de atentate din septembrie 2000 si pana astazi. O enormitate. Si, volens nolens, evreii si crestinii sunt apropiati, ca tinte, de ideologia urii islamice, este de parere Il Giornale, citat de Rompres.

Papa, nevinovat

Nu se stie daca eroarea Secretariatului de Stat al Vaticanului a fost o neatentie sau s-a declansat un reflex pavlovian al diplomatiei, care (pentru a nu-i irita pe arabii musulmani) tinde sa separe, gresind enorm, terorismul antiisraelian de cel care loveste celelalte tari. In ambele cazuri este grav si pentru ca protestul justificat al guvernului israelian a sfarsit prin a-l afecta si pe „nevinovatul” Benedict al XVI-lea care nu are nici o vina pentru acea lista incompleta.

In anii Pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea, Joseph Ratzinger a fost sufletul reapropierii dintre Biserica si ebraism. Dupa ce a vazut cu proprii ochi demonul nazismului (fiind afectat personal de oroare la 14 ani, cand a vazut cum este ridicat un var de-al sau de catre autoritatile celui de-al III-lea Reich si omorat pentru ca era handicapat), a meditat cum nu a facut nici un alt teolog catolic asupra naturii satanice a nazismului si asupra misterului Israelului victima a exterminarii. El a fost cel care a determinat publicarea in 2001 de catre Comisia Pontificala biblica a documentului remarcabil intitulat Poporul ebraic si Sfintele lui Scripturi in Biblia crestina.

In ultimele decenii, Biserica si-a deschis bratele si inima poporului evreu. A condamnat orice antisemitism, a pronuntat solemne si dramatice „mea culpa” pentru intolerantele trecutului, a eliminat erezia imputatiei de „deicid”, a reconfirmat teologic perena alegere a Israelului, a recurs la foarte bogata istorie a Israelului pentru a intelege radacinile crestinismului. Dar poate ca acest dialog teologic si uman intre catolici si evrei a mers inainte pe cont propriu, ignorand faptul istoric rasunator care a avut loc in ultimele decenii: renasterea Israelului ca Stat.

De Israel s-a ocupat dintotdeauna Secretariatul de Stat al Vaticanului, care se ocupa de relatiile cu toate statele si a facut acest lucru in conformitate cu legile normale ale politicii si diplomatiei. Este de inteles, deoarece Israelul, in fond, este un stat ca oricare altul. Cu toate acestea, reconstituirea Israelului dupa 2000 de ani de la distrugerea Ierusalimului, a Templului si diasporei este un eveniment de o importanta teologica enorma atat pentru crestini, cat si pentru evrei si te uimeste faptul ca o reflectie teologica serioasa nu a fost initiata inca.

In mod straniu, nici israelienii nu au realizat o astfel de reflectie, deoarece miscarea sionista a lui Theodor Herzl s-a nascut laica si pentru ca ani de zile ebraismul religios a contestat statul Israel in numele convingerilor sale messianice. Numai recent a inceput o legitimizare teologica.

Prin urmare, evreii si crestinii se afla impreuna in fata unui extraordinar mister ce trebuie inca clarificat. Te intrebi daca generatia noastra nu a asistat la implinirea unei adevarate profetii.

Exista intr-adevar nenumarate fragmente in cartile profetilor biblici care par sa descrie de-a fir a par ceea ce s-a petrecut sub ochii nostri, cu incepere din 1948, anul nasterii Statului lui Israel.

Profetii

Este cunoscut faptul ca pentru crestini si evrei (si chiar si pentru islamici) profetii lui Israel au fost inspirati de Dumnezeu si au prezis evenimentele viitoare. Sunt nenumarate si importante, inainte de toate, profetiile messianice pe care dintotdeauna Biserica le-a vazut implinite in Iisus. Dar sunt multe altele referitoare la Israel. A facut o scurta trecere in revista a lor Marco Quarantini in lucrarea Israelul intre profetii si istorie. Isaia a anuntat: „Se va intampla in acea zi ca Domnul sa intervina a doua oara pentru recucerirea a ceea ce a mai ramas din poporul sau care a scapat de asirieni si din Egipt, din Patros, Cush, Elam, Shinear, Hamat si din insulele de pe mare (tarile din Occident). Ii va reuni pe refugiatii lui Israel si ii va aduna pe raspanditii lui Iuda din cele patru colturi ale tarii.”

Pe aceeasi linie merg si alte fragmente si alti profeti (Michea, Ezechiel, Ieremia, Amos Zaharia, Baruch, Hoseah). In zadar incerci sa sustii ca s-ar putea referi la un exil precedent. Evenimentul descris (in care Dumnezeu ii reconduce pe fiii lui Israel „din Orient si din Occident”) coincide pana la detaliu cu sfarsitul celor 2000 de ani de diaspora. Si cu renasterea Israelului: „Au facut din desert o laguna si din pamantul arid un izvor. Au daruit desertului cedri, salcami, mirt si maslini... pentru ca oamenii sa vada si sa afle si sa ia aminte si pentru ca toti sa inteleaga faptul ca mana Domnului a facut aceasta.

Un alt profet spune: „Acel pamant devastat, care in ochii oricarui calator aparea ca un desert, va fi recultivat.” Exista chiar descrierea tuturor umilintelor suferite in anii diasporei si poate chiar tragedia enorma a shoah (Holocaustului). Exista un fragment din Hoseah care proclama: „Ani lungi vor sta fiii lui Israel fara rege si fara un conducator, fara sacrificiu si fara altar, fara efod si fara terafim. Apoi se vor intoarce fiii lui Israel si il vor cauta pe Domnul Dumnezeu al lor si David regele lor si infricosati vor alerga la Domnul si la bunurile sale la sfarsitul zilelor.” Zaharia anunta de-a dreptul ce urma sa se intample in 1966: „Ii voi reconduce sa locuiasca in interiorul Ierusalimului.”

Profetia lui Iisus

Desigur, unele dintre aceste profetii sunt interpretate spiritual de crestini, dar tocmai in documentul mentionat mai sus, dorit de Ratzinger, in care se admonesteaza crestinii sa nu puna stapanire pe Biblia ebraica instrainand-o de ebraism, se proclama: „Crestinii pot si trebuie sa recunoasca faptul ca lectura ebraica a Bibliei este una posibila, ca ea se afla in continuitate cu Sfintele Scripturi ebraice... si este analoga literei crestine care s-a dezvoltat in paralel cu ea.”

Mai presus de orice, exista o profetie a lui Iisus insusi, care va plange pentru soarta Ierusalimului si care prezicand distrugerea Templului (survenita 40 de ani mai tarziu, in 70 d.H, ca actiune a romanilor care i-au deportat cu incrancenare pe evrei) a spus: „Nu va ramane piatra peste piatra... va fi o mare calamitate in tara si ura impotriva acestui popor. Vor pieri de spada si vor fi dusi prizonieri intre toate natiunile, iar Ierusalimul va fi calcat in picioare de pagani, pana ce templele paganilor vor fi implinite.”

Oare generatia noastra este cea care a vazut sfarsindu-se templul paganilor, asa cum a prezis Iisus? La 13 octombrie 1966, L’Osservatore Romano (ziarul Vaticanului) a publicat articolul Istoria in actiune, in care se putea citi: „Degeaba se spune ca sensul (profetiilor) este transpus in plan spiritual. Acum, Israel a revenit pe pamantul sau... Cred ca noi crestinii nu ne-am dat inca seama deloc de importanta coplesitoare a acestui eveniment.” Apoi, autorul cita o profetie a lui Ezechiel („Eu imi voi vizita oitele mele... si le voi scoate din mijlocul popoarelor si le voi aduna din diferitele regiuni si le voi conduce pe pamantul lor si le voi face sa pasca pe muntii lui Israel”). Totodata, el comenta minunandu-se: „Aceasta pagina s-a pus in miscare! Trebuie sa constientizezi acest lucru.”

Il Giornale