Enigma jafului din Casa lui Ceausescu

Scenariul unui furt revolutionar. Dupa 15 ani de la controversatele evenimente din decembrie ‘89, aflati misterul obiectelor disparute din “Casa lui Ceausescu”. Reconstituirea inventarului bunurilor din casa de protocol de pe strada Petofi Sandor din Baia Mare si a traseului urmat de aceste obiecte releva faptul ca “pierderile” au fost voluntare si s-au realizat cu girul celor din conducerea judetului. Acest demers jurnalistic i-a deranjat pe multi dintre cei care in 1990 ocupau functii de conducere in judet. In viforul starnit in decembrie ‘89, ceea ce maramuresenii numeau, soptit, “Casa lui Ceausescu” (fosta casa de protocol a dictatorului comunist Nicolae Ceausescu) a fost jefuita de “revolutionari” cunoscatori ai bunurilor de valoare care decorau complexul de pe strada Petofi Sandor. Tablouri semnate de artisti reprezentativi ai Scolii de Pictura Baimareane, portelanuri chinezesti sau mobilier facut special pentru dictator au fost furate. Fapta a fost ingropata in dosarul cu AN-uri pentru eternitate. Dupa peste doi ani de documentare, GAZETA a reusit sa descifreze cateva din dilemele ascunse de catre cei vinovati. Povestea casei dictatorului In anul 1925, terenul de pe strada Petofi Sandor nr. 12-14 (situat la una dintre intrarile in Parcul Municipal Baia Mare) se afla in proprietatea lui Avram Cupse. In urma decesului acestuia, trei persoane (Ana Leontina Cupse, Maria Valeria Brehaita si Mironelia Maria Dragos) au mostenit terenul, in cota de 1/3 fiecare. Din documentele care mai exista astazi in arhivele din Maramures ramane nelamurita identitatea proprietarului terenului din momentul mostenirii si pana in 1966. Cel mai probabil, la mijlocul anilor ‘50, dupa ce comunistii au acaparat puterea, mostenitorii legali au fost indepartati abuziv de pe proprietate, iar in jurul anilor ‘60, membrii PCR au construit un complex imobiliar format din patru cladiri, complex care initial avea destinatia de sediu al unicului partid admis de lege (PCR). In 1966, pentru a da (macar in scripte) o tenta de legalitate jafului savarsit la jumatatea anilor ‘50, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 712 complexul si terenul aferent au fost trecute in proprietatea Statului. In timp, complexul si-a schimbat destinatia, devenind Casa de Oaspeti, in fapt fiind pregatit exclusiv pentru cazarea dictatorul comunist, ceea ce a generat “rebotezarea” acestuia, maramuresenii denumind imobilele “Casele lui Ceusescu”. In 1986, in urma unei vizite efectuate in Maramures de catre Nicolae Ceausescu, dictatorul s-a declarat nemultumit de conditiile existente, refuzand sa doarma acolo (chiar daca, in timpul altor doua vizite innoptase in acea casa de protocol). In urma deciziei, din 1986 pana in 1989 casele de pe strada Petofi au fost transformate din temelii, creandu-se 11 noi dormitoare, birouri, sali de sedinte si de servire a mesei, oficii pentru bucatari si tot ceea ce mai era considerat necesar pentru intalnirile “la nivel inalt”. Cele patru corpuri au primit noi destinatii: doua destinate cazarii oficialitatilor (una pentru cuplul Ceausescu si una pentru ministri si alti delegati), o cladire apartinea personalului care intretinea si pazea complexul, iar o alta a devenit popicarie, in cazul in care dictatorul, surmenat, vroia sa se deconecteze. Din 1990, complexul gazduieste Casa Corpului Didactic. Dotari de lux Fiind pregatita ca loc de refugiu in momentul vizitelor “de lucru”, Casa lui Ceausescu avea dotari corespunzatoare, cunoscut fiind gustul pentru lux exorbitant al dictatorului din Scornicesti. In perioada post-decembrista, de acel complex raspundea Gospodaria PCR Maramures, cunoscuta sub denumirea Gospodaria Partidului (GP). Conform declaratiilor lui Aurel Rosu (fost sef al GP) si Aurel Tamaian (fost gestionar al GP), cele mai multe dintre obiectele existente in “complexul pentru oaspeti” au fost facute la comanda (mobilier, candelabre, covoare etc). Pornind de la amintirile celor doi, o reconstituire a designului interior ar arata astfel: in fiecare incapere existau 2-3 tablouri din Scoala de Pictura Baimareana (in total se vehiculeaza existenta unui numar de 56 de tablouri foarte valoroase care, practic, tapetau interiorul luxos), aparate de radio, televizoare (existau 3 televizoare color si 10 alb-negru), covoare persane si, evident, mobilier de lux. Cei doi isi amintesc ca printre obiectele de valoare exista si un ceas enorm (“cat o soba de teracota”) care, chiar daca nu se afla pe lista obiectelor disparute, nu mai este de gasit. Daca evenimentele din decembrie ‘89 nu au schimbat radical interiorul casei, predarea patrimoniului a realizat “modificari decisive” asupra bunurilor din complexul dictatorului. Transferate in... garaj Fostul sef al Gospodariei PCR, Rosu, sustine ca predarea patrimoniului a inceput la comanda: “la cateva zile dupa Revolutie, in urma unei decizii semnate de Petre Roman, am primit ordin ca intreg patrimoniul partidului sa fie predat Prefecturii.” Conform declaratiilor gestionarului Tamaian, casa a suferit prima distrugere importanta chiar in primele zile de la preluarea puterii de catre FSN, distrugere cauzata chiar de cei care o pazeau: “garzile s-au imbatat si au incercat sa porneasca centrala termica. Deoarece nu au stiut cum functioneaza, aceasta a explodat.” Dar cea mai mare debandada a inceput o data cu predarea inventarului. In 26-27 decembrie 1989, o comisie formata din peste 20 de persoane (de la Prefectura, GP, Politie, Muzeul Judetean, Directia pentru Cultura etc.) a inventariat obiectele existente in casa, “pana la ultimul bibelou”. Tamaian sustine ca inventarul a fost bine realizat, dar pierderile au intervenit pe parcurs: “au existat acte cu numarul de inventar al fiecarui obiect, unde erau trecute cu exactitate caracteristicile si valoarea, dar dupa ce actele de inventar au fost predate Prefecturii, au inceput sa se duca obiecte din casa.” Cele mai multe obiecte au fost transportate in fostele garaje ale Partidului (cele de la Prefectura). Pretextul ciudatului transfer e explicat de Tamaian: “am auzit ca au lasat usile deschise sa intre elevii de la liceul din apropiere, sa se joace. Asa s-a putut spune ca au furat ei, ceea ce e imposibil, deoarece casa era pazita. Intentionat au facut asta, sa dea vina pe elevi.” Cine a furat? Fostul gestionar comunist prezinta si scenariul urmat de cei care au furat obiectele din casa de protocol: “cei din Prefectura nu dau nici o informatie pentru ca sunt escroci si le este frica. La scurt timp dupa Revolutie, eu am predat un inventar cu zeci de pagini. Deoarece m-am ocupat inca vreo 10 luni si de alte predari, am constatat ca au demontat dosarul inventarului de la Casa, fila cu fila. Hirtiile erau scoase din dosar! Stiu asta pentru ca le-am vazut prin birouri. Singura explicatie a gestului lor este ca eliminau dovezile care atestau prezenta obiectelor pe care ei (oficialii din Prefectura, n.red.) si le-au luat drept amintire de la Ceausescu”. Ipoteza lui Tamaian e sustinuta si de Adrian Bejan, primul director al Casei Corpului Didactic (CCD). Deoarece CCD a fost mutata dupa Revolutie in cladirile de pe strada Petofi si, conform unui protocol semnat intre Prefectura si CCD, bunurile din casa de protocol reveneau CCD, Bejan a fost interesat sa afle ce s-a intamplat cu obiectele “transferate”: “am intrat in Casa pentru prima data in luna aprilie 1990. Era dezolant. Imi imaginam un lux nemaivazut: robinete din aur, clante din argint - cum se vorbea pe atunci. Dar casa era goala! Am incercat sa recuperez o parte din bunuri de la magazia Prefecturii, dar ajunsesem prea tarziu. In magazie am intrat cu forta, fiindca magazionerul nu m-a lasat, imi tot spunea ca nu mai este nimic acolo (magazioner era un anume Buciuman, acum este decedat).” Inlocuirea obiectelor furate Fostul director al CCD sustine ca s-au recuperat foarte putine obiecte: “in magazia Prefecturii nu cred ca erau lucruri din Casa de pe strada Petofi, multe dintre obiecte fiind ieftine si noi! Nu am dovezi, dar cred ca unele obiecte din magazie au fost schimbate. Erau mai multi factori care m-au determinat sa cred asta. In primul rand, pe nici un obiect nu era inscriptionata provenienta. Cu mobilierul strans din magazie am reusit sa aranjez doar doua dormitoare, desi acolo ar fi trebuit sa fie mobilier complet pentru 11 dormitoare. Cele doua dormitoare au fost ulterior folosite de oficialitatile care au venit prin Maramures (Nicolae Vacaroiu, Adrian Nastase, Vadim Tudor, Radu Campeanu etc.).” Bejan isi aminteste ca l-a pus pe ganduri faptul ca in magazie a gasit bibelouri lipsite de valoare (pesti din sticla sau bibelouri sub forma de puisori sau pasari), desi in casa s-au gasit cioburi de portelan chinezesc. Si covoarele primite din magazie (ca fiind cele din fosta casa a lui Ceausescu) au trezit suspiciunile fostului director al CCD: “mi-e greu sa cred ca Ceausescu avea covoare de iuta in completarea celor persane!” Insa timpul a asternut uitarea peste aceste “nepotriviri”… De asemenea, despre “ceasul cat teracota” nu se mai stie nimic, iar o parte a mobilierului de birou si a covoarelor (foarte putine) au fost recunoscute prin birourile Prefecturii. O parte dintre tablouri au fost predate Muzelui de Arta (deoarece existau acte care demonstrau ca au fost imprumutate din acea institutie pentru decorarea casei dictatorului). Totusi, soarta a cel putin 10 tablouri de Scoala de Pictura Baimareana nu este cunoscuta (e vorba despre cele achizitionate direct de GP de la artistii baimareni, cu sume cuprinse intre 700 lei si 7.000 lei - sume consistente in acel timp). Eliminarea martorilor Si fostul director al CCD a incercat sa obtina informatii despre obiectele existente inainte de decembrie ‘89 in casa lui Ceausescu. L-a gasit pe fostul paznic al vilei (care a decedat intre timp), dar acesta a preferat sa taca, motivand: “vreau sa uit toata aceasta poveste”. Alta persoana care putea oferi informatii pretioase despre momentele jafului revolutionar, a sfarsit tragic, la scurt timp dupa ‘89, intr-un accident suspect (a cazut in casa liftului). “Pesimistii” sustin ca “vinovat” de accident ar fi chiar cel decedat, pe considerent ca acesta a filmat in momentele Revolutiei atat in vila lui Ceausescu, cat si in alte “puncte strategice” din Baia Mare. Pana si cei care locuiesc in vecinatatea casei lui Ceausescu s-au molipsit de tacere, fapt constatat in momentul in care li s-au cerut detalii cu privire la recipientii cu gaz si combustibil lichid (ingropati in curtile vecinilor) care alimentau centrala casei lui Ceausescu (cand s-a dorit sa se verifice recipientii, proprietarii au interzis accesul autoritatilor in curtile lor). Acest jaf revolutionar a fost trecut in categoria “Istorie”, iar cei interesati sa ramana asa sunt prea multi pentru ca situatia sa se schimbe. E greu de crezut ca va mai plati cineva. Surpriza! Avem dosarul inventarului! GAZETA a intrat in posesia unui dosar (bineinteles nu de la autoritati, reticente in acest caz!) care cuprinde procesul verbal cu valoarea inventarierii patrimoniului fostului Comitet Judetean al PCR. Dosarul cuprinde toate bunurile din judet (apartinand PCR) a caror valoare a fost estimata in ‘90 la aproape 10 milioane de lei. Din comisia de inventariere au facut parte Aurel Rosu (presedintele comisiei), Gavril Olteanu, Mihai Pop si Ioan Uta. Conform procesului verbal, comisia a hotarat casarea unui numar considerabil de obiecte. Astfel, s-a hotarat scoaterea din “functiune” a masinilor de scris, televizoarelor, mochetelor sau bibliotecilor. Din cele peste 100 de obiecte din categoria “Aparatura si mobilier” trimise spre casare, un numar considerabil sunt obiecte de mobilier, semn ca cei din comisie si-au spus ca o data cu schimbarile politice este nevoie si de reamenajarea birourilor proprii. La categoria “Obiecte de inventar distruse sau disparute” sunt enumerate peste 425 de produse, printre care se numara si tablouri, aparatura sau obiecte de mobilier. Conform acestor documente, cei care au dorit sa aiba un mic suvenir din regimul comunist au luat inclusiv huse de scaune, scrumiere, difuzoare, galeti de plastic, papuci de casa, furtun de aspirator, cutii pentru pantofi si chiar hipoclorit. Pe scurt, s-a furat tot ce se putea. Ceausescu, filat de Serviciul “T”! Timpul a dovedit ca locuinta de protocol a cuplului Ceausescu era impanzita de aparatura Securitatii. Din declaratiile lui Adrian Bejan (fost director al Casei Corpului Didactic), “baietii cu ochi albastri” au vizitat casa dupa Revolutie. “Am gasit urmele unui sistem de inregistrare si alarma. In pereti erau urme de microfoane si cabluri pe care cineva le smulsese. Ulterior am descoperit ca in casa era instalat si un fir guvernamental. Mi-am spus atunci: uite, domnule, si Ceausescu era ascultat! Am avut si experiente nefericite cu aceste fire. Am chemat un electronist care a studiat toata sumedia aceea de cabluri si a gasit unul care facea legatura intre cele doua vile. Ne-am apucat sa montam un interfon insa, in scurt timp, am primit un telefon de la baietii de pe Scanteii (sediul fostei Securitati n.red.) care mi-au spus ca le-au sarit in aer sigurantele! Mi-au cerut sa ma opresc si mi-au spus ca imi instaleaza ei cate interfoane vreau, numai sa nu se mai atinga nimeni de cabluri.” Dintr-o descoperire intr-alta, Bejan a constatat ca si tavanul vilei lui Ceausescu avea o intrebuintare speciala: “trebuia sa am o intalnire pe linie de invatamant cu liderii de sindicat din judet si am inceput pregatirile in sala de conferinte. Am remarcat ca o bucata din lemnul de pe tavan era cazuta. Asa am descoperit ca era un tavan fals, placat cu bucati de scandura, aranjate in asa fel incat formau o serie de canale (probabil era locul in care erau mascate cablurile). Acelasi lucru l-am gasit si in pod.” Si seful Gospodariei de Partid, Aurel Rosu, a certificat existenta aparaturii din Casa lui Ceausescu: “stiu ca erau doua telefoane cu orasul, patru telefoane interioare (prin centrala consiliului) si doua telefoane guvernamentale, pe firul scurt, prin Securitate. La o vizita pe care am facut-o in Casa, inainte de 1990, vrand sa telefonez in oras am ridicat din gresala receptorul unui alt telefon. Nici nu am apucat sa formez vreun numar ca am fost contactat de baieti, care m-au intrebat cine e acolo.” Rosu isi aminteste ca toti cei gazduiti in casele de protocol erau foarte atenti ce vorbesc, ca in Casa nu se consuma niciodata alcool, iar la masa se discutau doar banalitati. De frica microfoanelor, frecvent, oaspetii “ieseau la o plimbare”. Zvonerul, raspandacul si profesorul Orasul vorbeste ca in timpul zile de revolta, un profesor insotit de elevii sai, s-ar fi dus la Casa lui Ceausescu si ar fi incercat sa intre. Nimeni nu poate prezenta dovezi daca a reusit sau nu. Conform zvonului, cetateanul ar fi fost fostul consilier judetean Calin Vintila, pe atunci profesor de sport si antrenor al unei echipe de rugby. L-am contactat pe Vintila pentru lamuriri, dar acesta sustine ca povestea nu e reala. Intrebat daca stie ce s-a aflat in Casa, Vintila a declarat ca nu a intrat niciodata acolo. Mihaela MIHALEA, Mircea CRISAN