Englezii au detinut 17 proprietati miniere in zona Logolda Cavnic, un altfel de Eldorado

Unul dintre putinele situri industriale din Maramures care ar putea beneficia de o finantare pentru valorificarea turistica a sa se afla la Cavnic. O fosta topitorie, cunoscuta sub denumirea de Logolda, ar putea sta la baza realizarii unui centru cultural multifunctional, care ar revitaliza o zona intrata intr-un nemeritat con de umbra. Fostul oras minier, decazut acum din punct de vedere economic, dupa inchiderea minelor, ar putea fi salvat tocmai prin valorificarea trecutului sau mineresc. Un asemenea centru ar presupune o sala de spectacole, pe vechile ruine ale topitoriei, o sala de expozitie, un circuit in miniatura al transformarii minereului in aur, un traseu intr-una din fostele galerii, o moara, o brutarie etc. Toate acestea sunt deocamdata la nivel de idei, insa, corect gestionate, pot naste o investitie care sa ridice Cavnicul. Aflat la confluenta celor doua regiuni care compun judetul, orasul Cavnic reprezinta azi un amestec de elemente tipic maramuresene inchegate intr-un cadru care aminteste peste tot de istoria sa legata intrinsec de minerit. Daca in ultimii ani resursa de exploatat pentru dezvoltarea orasului este turismul, bazat pe promovarea sporturilor de iarna, in Cavnic se vede la tot pasul trecutul unui oras minier. Pepite si „lana de aur” De-a lungul secolelor, precum un veritabil Eldorado, Cavnicul a atras numerosi oameni dornici de imbogatire rapida. Goana dupa aur a definit multa vreme aceste locuri, cunoscute pentru zacamintele bogate in metale pretioase si semipretioase. Daca am spune ca aici s-a nascut mitul “lanii de aur” am gresi, probabil, dar am avea dreptate daca am afirma ca el nu este un simplu basm ci, la Cavnic, el a fost o realitate. Atat de bogate erau candva filoanele de aur in muntii de care este ancorata asezarea, incat pretiosul metal putea fi gasit chiar si in stare nativa pe cursurile de apa ce strabat vaile Cavnicului. Cautatorii de aur il recuperau cu ajutorul lanii intinse pe rau sau al sitelor in care, dupa un procedeu de cernere, ramaneau pretioasele pepite. O alta bogatie a locurilor este data de florile de mina. Multe din „florile” recuperate din muntii Cavnicului apar ca piese de rezistenta in galeriile expozitionale din lumea intreaga. In ultimii ani, orasul a intrat intr-un declin lent, dar sigur. Minele s-au inchis in totalitate. Mineritul, principala sursa de venit a locuitorilor, nu mai exista decat in amintire. Insa, paradoxal, el poate constitui una din parghiile de redresare. Acum toate eforturile s-au canalizat spre dezvoltarea turismului. Locul ofera potential pentru deschiderea unor noi partii de schi, pe langa cele existente, care pot atrage un numar nesperat de turisti. Insa administratia locala cauta solutii nu numai in sporturile de iarna. Propune proiecte, urmareste surse de finantare si gandeste ridicarea Cavnicului, prin punerea in valoare a trecutului minier Un astfel de proiect este cel legat de Logolda. Oare cati cavnicari au auzit de Logolda? Logolda – aur in stare nativa Nu putem vorbi de Logolda in afara problemei siturilor industriale. Aceasta zona, inspre care banii europenilor se indreapta cu precadere, pentru eliminarea fostilor mamuti industriali si revalorificarea acestora, este una sensibila la nivelul judetului Maramures si nu numai. Pentru ca un fost parc industrial sa beneficieze de bani pentru transformarea sa este nevoie ca terenul pe care se afla sa fie in proprietatea autoritatii locale. In Maramures se afla o multime de situri (sau locatii) industriale, cele mai multe rezultate din inchiderea minelor, flotatiilor, iazurilor de steril etc. Insa niciunul nu poate emite pretentii la finantari pe proiecte pentru revalorificarea sa. Totusi, la Cavnic, s-a gasit o astfel de locatie, care, dintr-o darapanatura (asa cum arata ea acum) ar putea deveni un obiectiv strategic pentru oraselul de la poalele Gutaiului. Logolda a fost pe vremuri o topitorie, aflata in proprietatea unor investitori englezi, care, dupa cativa ani de exploatare, au abandonat-o. Acum, locul este acoperit doar de ruine, care amintesc de perioada glorioasei topitorii de la Cavnic. Putini s-ar gandi ca acestea ar putea constitui baza unei locatii care sa duca la dezvoltarea turistica a Cavnicului. Insa sunt si specialisti, care cred ca fosta topitorie este o adevarata comoara ce poate fi valorificata intr-un mod aparte. Idei, proiecte, previziuni Vechiul amplasament al topitoriei ar putea deveni un centru cultural multifunctional, cu sala de expozitii si sala de spectacole. In acelasi cadru, ar putea fi amplasata o linie in care vizitatorii ar putea observa intregul ciclu tehnologic al transformarii aurului din starea sa naturala intr-un lingou adevarat. Implicit, locatia va cuprinde si un muzeu mineralogic, care va fi legat de una dintre fostele galerii, special amenajata pentru cei care doresc sa exploreze adancurile, asa cum au facut odinioara cautatorii de aur. Cu ajutorul unui lift, turistii vor putea cobori pana la o anumita adancime, purtand un echipament de miner, pentru a explora pe viu mineralele atat de renumite ale Cavnicului. In apropiere de Logolda se gaseste o gura de mina, de unde, probabil, aurul era adus pentru prelucrare. Acea fosta galerie ar putea fi legata de topitorie, intr-un ansamblu unitar, care sa reinvie vechea traditie a extragerii si prelucrarii aurului. Locul permite si alte investitii, pe aceeasi linie traditionala. Ateliere mestesugaresti, o moara, o brutarie etc. Toate cuprinse sub cupola Logoldei, ca un centru cultural multifunctional. Ideile nu lipsesc, ramane de vazut modul in care acestea vor putea fi asezate pe hartie si inchegate intr-un proiect valoros ce se va preta la o finantare cu bani europeni. Partea buna este ca situl Logolda a fost deja inclus intr-un proiect al Televiziunii Romane (de identificare a unor situri ce ar putea beneficia de o anume promovare, pentru a fi in final alese cateva, prin votul telespectatorilor, in vederea revalorificarii acestora). In toata tara se cauta cateva zeci de locatii, din care se vor alege cateva, care vor fi reabilitate. Istoricul Logoldei Povestea Logoldei a inceput in 1856, atunci cand Trezoreria Coroanei Imperiale a concesionat minele din Cavnic unei societati engleze, cu sediul la Paris. Ulterior, in 1862, englezii au construit o topitorie de aur. Toponimul acesteia este evident, gold insemnand aur in limba engleza. Logolda s-a remarcat inca de la inceput prin calitatea deosebita a aurului produs aici. Faptul s-a datorat implementarii unei tehnologii cu cianurare, adusa din Africa de Sud. Astfel, Logolda a devenit una dintre primele locatii in care s-a folosit cianura in procesul de prelucrare a aurului. Vechile metode erau mult mai rudimentare si nu duceau la obtinerea unor rezultate atat de bune. Anul 1876 a marcat extinderea activitatii topitoriei. A fost perioada de varf in prelucrarea aurului, la Cavnic, in urma cu un secol si jumatate. La sfarsitul secolului al XIX-lea, procedeele metalurgice de inalt nivel au dus la un randament foarte bun al topitoriilor locale, cheltuielile de valorificare a materialelor fiind cu 50% mai mici decat in alte parti. Nu numai calitatea aurului era deosebita aici, dar chiar si specialistii s-au dovedit a fi de prim rang, fiind consultati de cei din tarile invecinate. Iar in 1891, specialistii din Cavnic au fost trimisi in Rusia, pentru punerea in functiune a instalatiei de alcalinizare din regiunea Altai. Cu toate acestea, la inceputul secolului trecut, topitoria s-a inchis. Chiar daca prezenta englezilor este una demult apusa, ea se regaseste, totusi, in Cartile Funciare vechi, din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, unde proprietari ai mai multor terenuri din Cavnic sunt englezi din Londra. Sunt mai bine de 15 nume de englezi cu proprietati miniere in Cavnic. Rota Aurra Mines Limited Mina Roata are si ea un trecut legat tot de englezi. Dupa un istoric fluctuant, mina si-a incetat activitatea, dar a fost redeschisa in 1750. Dupa o suta de ani, a intrat intr-o noua perioada de decadere, insa si-a revenit dupa mecanizarea steampurilor. In 1858, mina a devenit proprietatea asociatiei miniere Nicolae si Ana Roata. In 1899, asociatia a vandut mina lui Iacob Creewel, din Londra, iar dupa un an, aceasta a fost cumparata de o alta firma britanica, numita Rota Aurra Mines Limited. Dupa patru ani, actiunile au fost concesionate unui investitor din Sibiu, iar in 1910, mina a fost cumparata de stat. Ignatius Born Una dintre figurile proeminente ale Cavnicului a fost Ignatius Born, nascut pe aceste meleaguri in 1742. A urmat studiile institutiilor de invatamant din Sibiu, Viena, Praga. A fost o personalitate recunoscuta a Imperiului, Curtea Regala apeland la serviciile sale, in diferite chestiuni: a scris un tratat despre crestinism, la solicitarea imparatesei; a amenajat un muzeu botanic; a amenajat primul muzeu geologic din lume; a aranjat si supravegheat colectia regala de stiintele naturii. El a fost cel ce a descris pentru prima data anumite minerale. In scurta sa viata, a scris importante studii de mineralogie, minerit si metalurgie. In cinstea pretioasei munci, unul dintre minerale (bornitul) ii poarta numele. De asemenea, una dintre cantatele lui Mozart ii este dedicata. In jurnalul lui, tradus din limba latina, el vorbeste despre Cavnic – locul in care s-a nascut. Probabil, tatal sau a fost un ofiter angajat la mina. Familia lui Born a locuit in Cavnic timp de 7 ani, dupa care s-a mutat la Alba Iulia si, ulterior, in Austria. Diamantul de Maramures In cei 200 km de galerii de mina, se afla o diversitate mineralogica aparte. Doua dintre varietatile gasite aici sunt unice in lume si au fost botezate pornind de la etimologia localitatii: kapnit si kapnikit. Din cele 2.000 de tipuri de minerale, 15 au fost identificate pentru prima data in minele din Cavnic. Florile de mina de aici sunt constituite in principal din carbonati si sulfuri metalice. Valoarea lor este data de culoare si perfectiunea formelor. Cele mai intalnite sunt cuartul, stibina, galena, calcopirita, plumbozitul, calcita, baritina etc. Tot de aici provine si celebrul diamant de Maramures, o varietate de cuart (piatra semipretioasa), considerat o raritate mineralogica. Popular, acesta se numea draga. Ultima navalire tatara Anul 1736 este unul de importanta majora pentru oraselul de la poalele Gutaiului. In acel an, a fost ridicat un monument din piatra, numit “Stalpul tatarilor” (Piatra Tatarilor sau Piatra Scrisa). Acesta aminteste de ultima invazie a tatarilor in Europa, din anul 1717. Ridicarea monumentului coincide cu redeschiderea minei Roata, la care a participat si principele Reiner. Obeliscul din piatra este inalt de 7,2 metri, avand pe partea anterioara inscriptia: “Anno 1717 usque hic fuerunt tartari” (Anul 1717, pana aici au ajuns tatarii). Cu acea ocazie s-a plantat si o mica rezervatie de larita (un conifer cu frunze cazatoare), din care astazi se mai pot vedea 24 de exemplare, care impresioneaza prin dimensiunile lor (depasesc 2 m in diametru). Azi, locul poarta numele de Gradina Regelui. Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro Ciprian DRAGOS ciprian@gazetademaramures.ro