Eminescu sã ne judece

P.S.: Acest editorial nu-mi apartine. A fost scris de Mihai Eminescu si publicat in ziarele vremii. L-am citat, considerându-l actual si imposibil de completat. „Caracterul obstesc al luptelor din viata publica a românilor e ca in mare parte nu sint lupte de idei, ci de persoane, ca cei mai multi, in deplina necunostinta de ceea ce combat, dau intr-un principiu oarecare c-o orbire si c-un curaj demn de-o cauza mai buna, condamna ceea ce nu cunosc, batjocoresc ceea ce nu vor sa cerceteze, trezindu-se prea tirziu c-au fost indusi in eroare de ambitiile vreunei gaste si ca au lovit intr-o tinta pe care ar fi respectat-o daca si-ar fi dat osteneala de-a o privi mai de aproape. Daca un om e la noi intr-adevar atit de nefericit sa profeseze o serie de idei, nu o lista de persoane, e in pericol de-a-si vedea ideile intoarse si rasucite de adversarii lui, pretinsi politici, dupa placul acestora, va vedea tragindu-se din ele concluzii nemaiauzite, cari lui nici prin minte i-au trecut vreodata, si in fine se va vedea citat inaintea opiniei publice dupa soapte, dupa calomnii acreditate prin repetarea papagaliceasca din partea celor usori, nu insa in virtutea unor enuntari sau fapte determinate, cari pentru toata lumea ramin aceleasi. Caci in aceste discutii nu e cestiunea de-a afla adevarul, ci din contra de-a acredita un neadevar, nu de logica, ci de eristica; cestiunea e de a taxa pe adversar de ceea ce vrei sa-l taxezi, potriveasca-se epitetul sau nu. Aparenta tine locul adevarului, induplecarea, locul convingerii. In zadar am protesta, in zadar am cere sa ni se probeze o singura tendenta reactionara in intelesul adevarat al cuvintului, adeca tendenta de-a ne-ntoarce la teocratia si feudalismul evului mediu, in zadar am dovedi ca nici prin vis nu ne-a trecut de-a fi ceea ce ni se imputa ca voim a fi si ca faptele noastre toate sint contrarie acelei asertiuni gratuite, adversarii nostri, daca n-au minte, au cel putin o gura, o gura ce pare a-si fi arogat pe seama-si atributiunile tuturor celorlalte calitati intelectuale pe care natura obicinuieste a le darui oamenilor. Daca nu voiesti sa crezi fara a cerceta, daca nu juri ca frazele apocaliptice, plivite din discursurile revolutiilor franceze, sint adevaruri absolute, nu meriti a sedea alaturi cu unicii nationalisti, unicii români, unicii patrioti, cari se bucura de privilegiul de-a fi monopolizat pe seama lor toate ideile mari si frumoase. Ei singuri au dreptul de-a face parada cu patriotismul lor, caci daca n-ar face atita macar, ar sti sau ar putea sa faca altceva mai folositor?”