• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 25 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 19 Aprilie , 2013

Emanciparea prinţului Hamlet se produce în Baia Mare

Teatrul Municipal din Baia Mare vine în întâmpinarea băimărenilor cu o premieră nou-nouţă.

Spectacolul intitulat: „Emanciparea prinţului Hamlet”, după un text al cunoscutei Alina Mungiu-Pippidi, va fi o surpriză plăcută pentru iubitorii teatrului, în general, şi ai celui băimărean, în special.

Cu o distribuţie de zile mari, Teatrul Municipal îşi continuă drumul succesului spre inimile băimărenilor. Cortina premierei se ridică duminică, 21 aprilie, ora 19.

 
 

În urmă cu o lună, la aniversarea celor 60 de ani de activitate, Teatrul băimărean a prezentat patru premiere, iar acum a venit cu o nouă piesă în regia lui Marius Olteanu.

„Este un text mai special, scris de Alina Mungiu-Pippidi. „Emanciparea prinţului Hamlet” va fi un spectacol care sperăm să placă. El abordează un registru mai special, iar colegii mei se pregătesc din greu pentru o premieră de poveste şi de povestit.

Vor mai urma două premiere, repetiţiile au şi început. Este vorba de spectacolul: „Cei mari, cei mici” şi un spectacol de improvizaţie. Uşor, uşor ne pregătim pentru al patrulea eveniment organizat de Teatru Municipal, respectiv Festivalul de stradă şi spaţii neconvenţionale, în ultima decadă a lunii iunie, probabil”, a spus managerul Teatrului, Claudiu Pintican.

Şeful secţiei dramă, a Teatrului băimărean, Liviu Topuzu, a explicat de ce această piesă este mai specială.

 

„Avem un spectacol căptuşit cu multă emoţie, un text deosebit, de la care am plecat la realizarea spectacolului. Un text cu anumite valenţe intelectuale, accentate, este vorba de o resituare a destinului personajului shakespearian în contemporaneitate, în nişte condiţii în care, cel puţin teoretic, ne putem găsi fiecare într-un moment al vieţii noastre.

Spectacolul care durează o oră şi 40 de minute vorbeşte despre vulnerabilitatea noastră, responsabilitatea noastră, despre cât de mult contăm în societate.

Poate părea că este un spectacol care se adresează unei anumite zone a societăţii,

prin limbajul mai preţios, dar piesa este adaptată şi jucată pentru toţi iubitorii teatrului.

Va fi o premieră specială!”

Liviu Topuzu
 

Piesa este jucată de: Liviu Topuzu, Claudiu Pintican, Diana Podăreanu, Aurora Prodan, Valeriu Doran, Andrei Dinu, Ioan Costin, Dan Cordea, Sanda Savolszky.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.