El comandante Che Guevara

La 14 iunie 1928, s-a născut Ernesto Rafael Guevara de la Serna, mai cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che, fost revoluţionar de stânga, lider al regimului comunist cubanez şi insurgent sud-american.

Ernesto Rafael Guevara de la Serna s-a născut în Argentina, la 14 iunie 1928, în oraşul Rosario, provincia Santa Fe, fiind cel mai mare dintre cei cinci copii ai unei familii prospere. Tatăl lui a fost Ernesto Guevara Lynch, iar mama Celia, având strămoşi basci, irlandezi şi spanioli. La vârsta de doi ani, Ernesto Rafael s-a îmbolnăvit de astm bronşic, iar de la vârsta de 3 ani a învăţat şah de la tatăl său şi a participat chiar la concursuri, începând de la vârsta de 12 ani. Mama sa l-a învăţat franceza, pe care o va vorbi în mod curent, fiindu-i utilă mai ales în experienţa africană de mai târziu. Mătuşa sa, de care era foarte apropiat, şi care a crescut-o pe mama sa de la moartea prematură a părinţilor acesteia, era comunistă. În timpul adolescenţei, profitând şi de perioadele de repaus provocate de crizele de astm, Ernesto Rafael a citit scrierile lui Pablo Neruda, Jack London, Emilio Salgari, Jules Verne, Sigmund Freud şi Bertrand Russell. A arătat, de asemenea, un mare interes şi pentru fotografie. Cu toate acestea, în 1942, a jucat rugby în echipa liceului.

Reformat din cauza bolii, s-a ambiţionat să ajungă doctor. În anul 1948 s-a înscris la facultatea de medicină din Buenos Aires. În decembrie 1951 a început o călătorie prin America Latină. În ianuarie 1952 a ajuns în Chile, unde a scoperit mizeria în care trăiau minerii din nordul ţării. A ajuns în Peru, în Amazonia, în Columbia şi în Venezuela.

S-a întors acasă complet schimbat. Descoperise marile inegalităţi din America Latină, tragica viaţă a indienilor, aroganţa militarilor. După ce şi-a luat diploma în medicină (12 iunie 1953) a plecat din nou: Bolivia, Peru, Ecuador, Guatemala. La 27 iunie 1954, preşedintele cade victimă unui puci militar. Rămâne în Guatemala până în septembrie 1954, apoi pleacă în Mexic, unde, la 26 iunie 1955, îl întâlneşte pe Fidel Castro. În această perioadă e supranumit Che.

Che Guevara a devenit membru al administraţiei de stânga a preşedintelui Jacobo Arbenz. La 27 iunie 1954, preşedintele a căzut victimă unui puci militar. În cadrul antrenamentelor care au precedat debarcarea în Cuba, Che a practicat karate şi alpinism, escaladând vârful Iztaccihuatl, care măsura peste 5.000 de metri. Pentru meritele sale, Fidel Castro i-a dat lui Guevara gradul de el Comandante, cel mai înalt din cadrul gherilei, şi i-a conferit, la 29 de ani, Steaua José Martín, pe care Guevara o va pune pe bereta sa neagră. Această imagine a revoluţionarului cu beretă şi stea va deveni celebră în lumea întreagă, datorită fotografului cubanez Alberto Korda, autorul acesteia.

După cucerirea puterii, la 9 ianuarie 1959, Che Guevara a primit cetăţenia cubaneză printr-o lege specială. Che Guevara a devenit în 1959 comandantul închisorii Cabana. Timp de şase luni, între 2 ianuarie şi 12 iunie 1959, au fost executaţi acolo cel puţin 156 de prizonieri, în majoritate politici. Documentele vremii, inclusiv declaraţii confidenţiale făcute de Guevara, sugerează chiar câteva mii de victime. La 26 noiembrie 1959 a fost numit director al Băncii Centrale a Cubei, iar mai târziu a ajuns ministrul industriilor. A fost activ în reorientarea economiei cubaneze pe modelul centralizat sovietic. S-a împrietenit cu Jean-Paul Sartre şi cu Simone de Beauvoir, participând în primăvara lui 1960 la un miting de protest împotriva aruncării în aer a unei nave franceze care transporta arme.  

În 1966, Bolivia era guvernată de o dictatură militară condusă de René Barrientos, care îl răsturnase de la putere, printr-o lovitură de stat, pe preşedintele ales, Víctor Paz Estenssoro. La cererea lui Fidel Castro, a fost cumpărat un teren într-o regiune montană izolată, Ñancahuazú, de către partidul comunist bolivian. Acest teren era situat într-o zonă geografică foarte îndepărtată de cerinţele lui Che Guevara, acesta acceptând-l pentru a nu mai pierde timp. Aventura în Bolivia se anunţa sinucigaşă. Aici, armata era bine antrenată, iar Partidul Comunist Bolivian nu intenţiona să-l ajute. În noiembrie 1966, Che ajunge în capitala boliviană, după ce a trecut prin Praga, Moscova şi Paris. S-a îndreaptat spre regiunea forestieră Nancahuazu, pentru a forma o şcoală de gherilă.

Grupul său era constituit din 47 guerrilleros, majoritatea bolivieni, dar şi 16 cubanezi aleşi de Che, plus câţiva peruvieni şi argentinieni. Aceştia şi-au luat numele de ELN (Ejército de Liberación Nacional - Armata Naţională de Eliberare), având şi câteva grupuri de sprijin în mediul urban. Guevara credea că va găsi sprijin în rândurile ţăranilor, ale minerilor, însă partidul comunist bolivian era mai degrabă îndreptat spre Moscova decât spre Havana. Pe lângă aceasta, inflexibilitatea lui Che, care a refuzat să lase conducerea gherilei comuniştilor locali, l-a îndepărtat de la un acord cu Mario Monje (liderul Partidului Comunist Bolivian).

Lipsit de sprijinul localnicilor, înconjurat de nişte novici, la 8 octombrie 1967, grupul lui Che a fost capturat. Che Guevara a fost executat o zi mai târziu, la 9 octombrie 1967.Corpul său şi cele ale celorlalţi luptători executaţi au fost luate de armata boliviană şi duse, cu ajutorul ofiţerilor americani şi agenţilor C.I.A., cu elicopterul în orăşelul Vallegrande, unde au fost expuse pentru mass-media, în spitalul local. Sute de persoane, soldaţi, civili şi curioşi au venit să vadă corpurile. Călugăriţele din spital şi din oraş au remarcat asemănarea frapantă cu Isus şi i-au tăiat şuviţe din păr pentru a le păstra ca talismane. După amputarea mâinilor de către un medic militar, pentru a autentifica corpul şi a păstra o probă a morţii sale, oficialii bolivieni l-au îngropat într-un loc secret.

După execuţie, militarii bolivieni şi Félix Rodríguez şi-au împărţit lucrurile lui Che, incluzând cele două ceasuri (printre care un Rolex încredinţat lui Che de un camarad muribund) şi jurnalul Lui Che Guevara în Bolivia. Astăzi, o parte din lucrurile sale (printre care lanterna sa) sunt expuse la sediul C.I.A. La 15 octombrie, Fidel Castro a recunoscut moartea lui Guevara şi a proclamat trei zile de doliu naţional. Moartea sa a fost percepută, în acel moment, ca o grea lovitură pentru mişcările revoluţionare sud-americane şi pentru lumea a treia.

În 1997, rămăşiţele lui Che şi ale altor câţiva camarazi au fost exhumate şi identificate cu ajutorul probelor A.D.N., de către o echipă de medici legişti cubanezi, apoi transferate în Cuba. El a fost înmormântat cu funeralii de erou naţional, împreună cu şase dintre camarazii săi de arme din Bolivia, în mausoleul din Santa Clara (oraşul pe care îl cucerise în timpul revoluţiei din Cuba).

Două, trei, nenumărate Vietnamuri

Chiar în această perioadă Guevara scrie „Mesaj popoarelor lumii”, ce va fi citit la reuniunea tricontinentală (Asia, Africa, America Latină) din Cuba şi care conţine cele mai radicale afirmaţii ale sale: el propune un război mondial deschis contra S.U.A., în contradicţie cu „coexistenţa paşnică” dorită de Uniunea Sovietică şi partidele comuniste din America Latină. Che şi-a început documentul cu una din frazele sale cele mai celebre: „să creăm două, trei, nenumărate Vietnamuri, acesta este consemnul”.

Sfârşitul lui Che Guevara

În 1977, revista Paris Match a publicat un interviu cu Mario Terán despre ultimele clipe ale lui Che Guevara. “Când am intrat, Che era aşezat pe o bancă. Când m-a văzut, m-a întrebat: “Aţi venit să mă ucideţi?”. M-am simţit intimidat şi am lăsat capul în jos, fără să răspund. Atunci m-a întrebat: “Ce-au spus ceilalţi?” (Simeón Cuba şi Juan Pablo Chang, executaţi cu puţin timp înaintea lui Che – n.n.). I-am răspuns că nu au zis nimic, iar el mi-a replicat: “Erau viteji.” Nu îndrăzneam să trag. În acel moment vedeam un Che mare, foarte mare, enorm. Ochii îi scânteiau intens. M-am gândit că îmi va lua puşca cu o mişcare rapidă. El, însă, mi-a spus: “Fii liniştit şi ţinteşte bine! Vei ucide un om!”. Atunci m-am retras către uşă , am închis ochii şi am tras o primă rafală. Che, cu picioarele zdrobite, a căzut la pământ, zvârcolind-se şi pierzând mult sânge. Mi-am venit în fire şi am tras o a doua rafală, care l-a lovit în braţ, în umăr şi în inimă. Era, în sfârşit, mort.”

Câteva controverse

Preşedintele Barrientos a dat ordinul de execuţie al luptătorilor lui Che Guevara. Chiar dacă nu şi-au justificat niciodată decizia, colaboratorii lui Barrientos au crezut că acestuia i-a fost teamă de un proces public ce ar fi atras atenţia internaţională asupra Boliviei, cum s-a întâmplat în cazul lui Régis Debray; el nu voia, de asemenea, ca Che să fie condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, apoi eliberat, ca în cazul lui Fidel Castro.