• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 26 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 20 Mai , 2008

Ei voteaza! (III)

La mijloc de campanie electorala, dupa ce candidatii si-au asezat bine figurile pe toate zidurile orasului, am sondat iar opinia alegatorilor. Dupa doar doua saptamani au inceput sa se sature. Campania e prea agresiva... si cand te gandesti ca e abia la jumatate... Actual primar, Cristian Anghel, a adunat, din nou, cele mai multe voturi. Motivele au fost dintre cele mai variate, incepand cu faptul ca el are de toate, deci nu o sa jongleze cu bugetul local, si continuand cu ideea ca el face o campanie mai decenta decat restul: „Evident, cu Anghel votez. De ce? Pentru ca, daca e sa fim sinceri, Anghel are acum tot ce-i trebuie, nu mai are niciun interes sa faca invarteli. Pe de alta parte, vine unul nou si o sa dureze o vreme pana sa se apuce de treaba, pentru ca interesul lui principal va fi sa isi asigure de pe acum o pensionare fericita. E in firea si mentalitatea politicianului roman. Stiu ca suna minunat tot ce promit, dar de cum ajung in functie, toti se comporta dupa acelasi tipar.” – Maria Grigor, 28 ani, Bd. Unirii. „Deja incep sa ma satur de ei, sunt peste tot, cu afisele lor, cu bannerele. La emisiuni TV nici nu ma uit, pe posturile locale. Nu am chef sa vad cum se cearta sau scot tolba cu mizerii. Daca intr-adevar le pasa de oameni si nu de ei, se deconspirau unul pe altul la timp, nu doar in campanie. Din patru in patru ani ne cred imbecili si buni de manipulat. Da’ de mers la vot, tot trebuie mers. Alegem raul cel mai mic, ca de fiecare data. Sunt lup batran si i-am vazut pe toti de ani de zile, nu ma mai pot pacali. Iar tinereii astia nu prea sunt credibili. Nici nu tare au experienta si se vede in disperarea cu care s-au lansat in campanie. Prea agresiv. Totusi, cu Anghel am sa votez.” – Ioan Bucsa, 62 ani, str. Victor Babes. „Inca nu m-am hotarat daca merg la vot. Poate ma duc, totusi. Ma uitam zilele astea pe afise, ca sunt peste tot. De unii, nici nu am auzit. Chiar cred ca au sanse? Se vede si care sunt partidele cu bani, dupa cat de multe si cat de mari sunt afisele. Recunosc ca nu ma uit la televizor, dar asa, privit de afara, Anghel face cea mai decenta campanie. E mai temperat. Cu el as vota. Restul sunt sufocanti.” – Ana Pasca, 32 ani, Bd. Traian. „Nu cred ca merg la vot, dar, daca merg, il realeg pe actualul primar. Baia Mare nu arata rau, dar stiind ce buget are, parca se putea face mai mult. E luminat bine, e destul de curat, orice ar zice in ziare oponentii lui Anghel. Dar de atatia ani de zile sa nu gaseasca ei o solutie la poluarea asta, nu e tocmai bine… Prea mult pierde orasul din chestia asta cu poluarea. De altfel, nici nu-i stiu pe toti candidatii.” – Rozalia Muntean, 43 ani, str. Culturii. Pentru unii dintre baimareni, campania actuala a depasit in intensitate toate campaniile de dupa ’90. Este de departe cea mai incarcata si mai agresiva. In incercarea disperata de a aduna cat mai multe voturi, unii candidati au reusit sa le provoace lehamite locuitorilor urbei: „Eu am auzit de 12 candidati la primarie, deci ar fi din ce alege, dar mi se pare exagerat ce fac. Inteleg ca e campanie, dar intrec masura. Intr-o seara eram la o terasa, la o bere, ma uitam la un meci si au inceput sa urle din masini, fluturau steaguri portocalii, claxonau, taraboi mare. E felul lor de a se baga pe gatul alegatorului. Ma intrebam oare cati bani vor pierde cei doi care concureaza mai acerb cu Anghel si au umplut orasul de afise si bannere. Pozele alea puse cu tot felul de sarme pe stalpi... alea miros a disperare. E prea agresiv, se vede ca sunt disperati sa il bata pe Anghel. Sa nu uitam de mici si de bere. Am ajuns o tara de flamanzi? Chiar asa ne vad, cred ca ne pot cumpara cu mancare?” – Ioan Dumitru, 26 ani, Bd. Bucuresti. Codrut Seres, candidatul Partidului Conservator a obtinut doua voturi si jumatate, cealalta jumatate fiind disputata de Dolha. „Cred ca o sa votez cu Dolha, nu stiu inca. Sau poate cu Seres. Desi toti sunt parca intr-o oala. Ca toti au avut probleme cu legea, din cate stiu eu, chiar si Anghel. Nici nu stiu inca. Ma gandesc ca nu imi place Anghel, dar daca urmatorul o sa fie mai rau?” – Marioara Muresan, 47 ani, str. Vasile Alecsandri. „Cu Seres. Cu Seres votez! De Anghel m-am saturat, pe ceilalti nu-i prea cunosc si nici nu ma intereseaza sa aflu. Parca nici nu-i bine sa stii tot ce au facut, ca dupa aia nu iti mai vine sa votezi.” – Dan Constantin, 38 ani, Bd. Unirii. „Anghel, Seres, Chereches, Dolha... mai sunt? Oricum, intre astia patru e bataia. Restul, banuiesc ca mai candideaza asa, pentru onoare, pentru ca trebuie. Cred ca stiu si ei ca nu au sanse. Eu votez cu Seres, cred. Dintre toti contracandidatii lui Anghel, el imi pare cel mai curatel, exceptand chestia aia de cand era ministru, unde nici azi nu mi-e clar ce a fost. Cred ca daca se ajunge la turul doi, vor merge Anghel si Seres.” – Ioan Mihai, 33 ani, Bd. Bucuresti. Campania continua si noi vom reveni cu opinii proaspete. Un cititor al editiei online a GAZETEI spunea ca problema partidelor ce concureaza cu PNL-ul lui Anghel e ca scot la inaintare personajele nepotrivite, ici un Farfuridi, colo un Branzovenescu, in timp ce oameni de reala valoare raman in anonimat. Da de gandit... Adriana SZABO adriana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.