• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 23 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 15 Iunie , 2012

Efecte dure pentru mamă şi copil

Probleme de sănătate, sociale şi materiale. În loc să fie un motiv de bucurie, sarcina devine o nenorocire cu efect de boomerang în toate domeniile. Fie că păstrează sau nu copilul, efectele unei sarcini în adolescenţă sunt devastatoare şi lasă traume adânci pentru întreaga viaţă.

O sarcină în adolescenţă, în afara familiei, are efecte grave, care vor marca întreaga viaţă a adolescentei.

În primul rând, sunt efectele fizice, cele mai vizibile. Corpul adolescentei, de cele mai multe ori, nu este pregătit pentru a face faţă transformărilor din timpul sarcinii şi apoi naşterii. Printre riscurile medicale se numără anemia, tensiune arterială crescută şi chiar moartea prematură a bebeluşilor. Fetele sub 14 ani care nasc au cele mai mari riscuri medicale. Totuşi, în ciuda gravităţii lor, adolescentele însărcinate trec cel mai uşor peste problemele fizice. Rămân însă cele sociale, materiale şi mai ales spirituale.

Odată cu sarcina, cele mai multe adolescente se trezesc izolate din punct de vedere social. Stigmatizate de colegi, alungate de multe ori de acasă, izolate la şcoală, adolescentele trăiesc o decepţie în plus, care, nu de puţine ori, le duce la tentative de suicid. Cele mai multe îşi abandonează studiile şi rămân şi fără speranţa unei cariere profesionale şi fără speranţa întemeierii unei familii. Acest lucru este valabil în toată lumea. Potrivit statisticilor, în SUA, 80% din gravidele minore devin dependente de ajutoarele sociale. În plus, copiii născuţi de mamele minore au o greutate mai mică, au rezultate mai slabe la şcoală şi au şanse mai mari să fie atraşi de mediul infracţional.

Micuţii sunt afectaţi de lipsa de pregătire emoţională a mamelor lor. Ele au nevoie de asistenţă psihologică specială, pentru că nu ştiu cum să interacţioneze cu copiii lor, nu ştiu cum să-i atingă, să le zâmbească, să le vorbească şi să-i îngrijească, lucruri elementare pe care o femeie le face în mod natural, atâta timp cât ele însele sunt de fapt nişte copii fără copilărie.
Apoi, adolescentele care rămân însărcinate se confruntă cu probleme materiale. Neavând posibilitatea de a se întreţine singure şi, de multe ori provenind din familii din categorii defavorizate, se trezesc în imposibilitatea de a-şi creşte copilul.

Multe dintre tinerele mame, odată cu acest dezechilibru, continuă şirul exceselor, consumând droguri, alcool, tutun. Mai mult, în rândul acestor categorii există un risc infracţional mai ridicat. Din păcate, acest “microb” se transmite de cele mai multe ori şi copilului, care, preluând modelul mamei sau a părinţilor adolescenţi, va face şi el abuzuri şi de multe ori va deveni infractor, fiind marginalizat de societate.

 

Cele mai grave repercusiuni sunt însă cele sufleteşti şi spirituale. Dacă vorbim de naşterea copilului în urma unor abuzuri sexuale sau de avort, atunci “rănile” sunt mult mai adânci şi de multe ori nu se închid întreaga viaţă. Pentru toate mamele minore, însă, un copil născut în afara familiei înseamnă o provocare imensă căreia ea nu este pregătită să-i facă faţă. Astfel că, de multe ori, această perioadă o va marca intens, ducând la depresie, interiorizare şi probleme sufleteşti şi psihice care o vor urmări întreaga viață. La fel se întâmplă şi în cazul copilului, care va resimţi criza mamei.

 
Riscuri de sănătate pentru tinerele mame
 

Tinerele adolescente care rămân însărcinate sunt predispuse la o serie de probleme medicale - între 11 şi 16 ani organismul este în continuă dezvoltare şi structura osoasă nu este încă maturizată. Acest lucru poate duce la traumatizarea şi rănirea coloanei vertebrale şi a oaselor pelvice, ceea ce înseamnă un posibil handicap pentru viaţa întreagă. Afecţiunile relaţionate cu sarcina în adolescenţă sunt anemia, infecţiile cu transmitere sexuală, hemoragia postnatală şi bolile psihice. Adolescentele care au născut sunt predispuse la apariţia depresiei postnatale.
Aproximativ 65% dintre cazurile de fistulă perianală apar la adolescente, iar rata mortalităţii în urma complicaţiilor la naştere este mult mai mare la adolescente decât la femeile mature. Adolescentele însărcinate prezintă un risc crescut pentru preeclampsie - hipertensiune asociată cu un nivel crescut de proteine în urina şi edeme la nivelul mâinilor şi al feței.

 
Riscuri de sănătate pentru bebeluşul unei adolescente
 
Sarcina în perioada adolescenţei nu este periculoasă doar pentru mamă, ci şi pentru bebeluş, acesta fiind de cele mai multe ori "sortit" să se nască prematur, cu o greutate mai mică decât normalul sau cu defecte congenitale. De multe ori, nou-născutul nu supravieţuieşte, iar în caz contrar prezintă un risc crescut pentru apariţia unor afecţiuni fizice sau mentale pe termen lung. Rata mortalităţii la naştere sau în prima săptămână de viaţă este cu 50% mai mare la bebeluşii cu mame adolescente decât la cei având mame cu vârsta de 20 -29 ani.
Dacă mama este infectată cu o boală cu transmitere sexuală, afecţiunea se poate transmite la bebeluş, cu consecinţe dezastruoase. Totodată, adolescentele sunt mai predispuse la consum de tutun şi alcool în timpul sarcinii, precum şi la o alimentaţie nesănătoasă, ceea ce poate produce îmbolnăvirea fătului. Bebeluşii născuţi cu o greutate mică au un organism imatur, îşi controlează cu dificultate temperatura şi zaharul în sânge, sunt predispuşi la retard mintal şi prezintă risc crescut de deces.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.