Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Ședința de instruire și analiză trimestrială a activității pe linie de evidență a persoanelor
Zilele trecute, a avut loc ședința de instruire și analiză trimestrială a activității desfășurate de personalul din cadrul serviciilor publice comunitare de evidența persoanelor. În cadrul ședinței, au fost prezenți Radu Trufan, vicepreședinte CJ Maramureș, și Mihali Anișoara, director Direcția Județeană de Evidența Persoanelor Maramureș.
Această întâlnire de lucru a avut ca scop principal aplicarea în mod unitar a dispozițiilor din HG 295/2021, care reglementează activitatea de evidență a persoanelor, precum și analizarea activității de evidență a persoanelor pe trimestrul I și II 2021, desfășurată de serviciile publice de evidență a persoanelor și soluționarea problemelor pe care le întâmpină angajații din cadrul acestei structuri.
Procedura de instruire a fost, de această dată, mult mai complexă, deoarece, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de Covid-19, instruirea nu a mai fost realizată trimestrial, conform procedurii.
Joi, 15 iulie, această întâlnire s-a desfășurat la Giulești pentru serviciile publice de evidența persoanelor care se află în zona Maramureșului istoric.
Radu Trufan, vicepreședinte CJ Maramureș, a declarat: „În cadrul ședinței de instruire și analiză trimestrială a Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Maramureș, au fost prezentate problemele pe care le întâmpină angajații din această structură.
Anișoara Iulia Mihali, director
executiv DJEP, a atras atenția că se confruntă cu o problemă majoră care afectează populația, respectiv lipsa materialelor suport pentru emiterea cărților de identitate. Este o problemă la nivel național având în vedere că materialele pentru actele de identitate se trimit de la București.
Voi face o adresă la Ministerul Afacerilor de Interne pentru clarificarea situației și găsirea soluțiilor, astfel încât populația să nu mai aibă de așteptat atât de mult pentru a intra în posesia unei cărți de identitate”.