Ecumenismul, fara masti (V)

In 1972, ieromonahul Serafim Rose (+1982), vestit ascet si scriitor bisericesc din nordul Californiei, publica “Ortodoxia si religia viitorului”, carte in care avertiza asupra primejdiei ecumenismului, in a carui raspandire vedea un pericol de moarte la adresa Ortodoxiei. Parintele Serafim socotea ca eforturile universaliste ale Ecumenismului de a uni toate bisericile crestine (si chiar pe cele necrestine) intr-o unica Biserica mondiala au rolul de a nimici trairea duhovniceasca in Hristos si de a pregati venirea lui Antihrist. Astazi, roadele miscarii ecumenice se fac simtite tot mai puternic in societatea contemporana, dovada in acest sens fiind si asa-numita saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor, organizata pe plan international in penultima saptamana a lunii ianuarie. Cum numarul caderilor de la dreapta credinta creste vazand cu ochii, iar formele pe care acestea le capata sunt din ce in ce mai subtile, consideram utila prezentarea concluziilor conferintei teologice inter-ortodoxe „Ecumenismul: Origini. Asteptari. Demistificare”, desfasurata in 2004 in Tesalonic, Grecia. Pe baza aprecierilor facute in cadrul conferintei, participantii au formulat urmatoarele propuneri: I. In masura in care este universal marturisit, dupa mai bine de un secol de participare a Bisericii la „Consiliul Mondial al Bisericilor” si la dialogurile inter-crestine si inter-religioase, in termeni care niveleaza diferentele inter-confesionale si fac toate religiile egale, ca o astfel de participare este nefolositoare si pabugitoare, se propune ca Bisericile autocefale ramase sa se retraga de asemenea din „Consiliul Mondial al Bisericii” si sa puna capat acestui fel de dialoguri. Pentru aceasta, o decizie pan-ortodoxa nu este necesara, de vreme ce hotararea de inceput de participare a fost luata separat. Singurul dialog care poate fi indreptatit de Evanghelie si de Traditia Patristica este acela de a raspunde intrebarilor puse de acei heterodocsi si persoane de alte religie care se apropie de buna voie pentru a afla mantuirea: „Ce trebuie sa fac ca sa ma mantuiesc?” sau „Ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?” II. Bisericile Ortodoxe, si mai ales Biserica Constantinopolului, care este prima in cinste si intaietate, sa-si revada si sa-si reconsidere relatiile cu papismul, pe care toti Sfintii Parinti, de la Sfantul Fotie cel Mare, Sfantul Grigorie Palama, Sfantul Marcu al Efesului, Parinti colivazi (Sfantul Nicodim Aghioritul, Sfantul Atanasie din Paros, Sfantul Macarie din Corint) pana la, inclusiv, Sfantul Nectarie din Eghina si Parintele Iustin Popovici, l-au considerat eretic si nu „biserica sora.” III. Sa fie respectate canoanele Bisericii care opresc rugaciunea in comun cu heterodocsii in general, in orice situatie, si nu doar in rugaciunea euharistica, dupa cum s-a sugerat de curand. IV. Sa fie trimis un apel Bisericilor Ortodoxe care nu au consimtit, pana acum, sa-l primeasca pe papa in vizita in tarile lor, sa ramana tari in aceasta hotarare. Poate cineva sa-si inchipuie pe vreunul dintre Sfintii Parinti organizand receptii pentru a-l cinsti si imbratisa pe Arie, Nestorie, Eutihie etc.? De asemenea, sa fie stearsa inacceptabila inregistrare din calendarul Bisericii Greciei care consemneaza vizita papei ca un mare eveniment istoric; sa fie prevenita orice incercare de intoarcere si repetare a unei asemenea vizite in viitor. V. Sa fie cercetata chestiunea inter-comuniunii Patriarhie Antiohiei cu monofizitii “iacobiti sirieni”, cat si recunoasterea anumitor taine a acestor eretici “monofiziti copti” de catre Patriarhia Alexandriei. Sa se aplice principiul canonic potrivit caruia „cel ce se impartaseste cu cei excomunicati este de asemenea excomunicat.” VI. Sa fie intarit si incurajat dialogul intra-bisericesc (intre ortodocsi) in duhul sinodalitatii, si sa nu fie marginit doar la episcopi. Este cel putin vrednic de plans faptul ca dialogul cu diferiti eretici si cu ne-crestini este urmarit, in timp ce vederile de alte parere ale fratilor de credinta, care sunt defaimati drept fanatici, sunt respinse. VII. Sa fie descurajate si oprite schimbarile si inovatiile liturgice, de vreme ce ele constituie o aplicare a principiilor ecumenismului, ale carui scopuri sunt infaptuirea unei inchinari (unui cult) ne-dogmatic, care sa usureze primirea ereziei. Mai mult, bogatia liturgica a Bisericii Ortodoxe nu apartine nici unei Biserici locale. Ea este expresia vietii Bisericii de-a lungul veacurilor, si trebuie pazita ca lumina ochilor. VIII. Sa li se prezinte clar conducatorilor bisericesti de pretutindeni ca, in cazul in care continua sa participe si sa sprijine pan-erezia ecumenismului – atat inter-crestin cat si inter-religios – calea obligatorie, mantuitoare, canonica si patristica a credinciosilor, clerici si mireni, este aceea a excomunicarii: in alte cuvinte, oprirea pomenirii episcopilor care sunt coraspunzatori si copartasi ereziei si inselarii. Acesta nu este un recurs la schisma, ci mai degraba la o marturisire placuta lui Dumnezeu, dupa cum au facut si Parintii cei vechi, dar si episcopii marturisitori ai zilelor noastre, precum pretuitul si respectatul fost Mitropolit al Florinei, Augustin, si Parintii din Sfantul Munte (Athos). IX. Sa fie proclamat tuturor in sunet de trambita ca ecumenismul si dialogul neconditionat cu heterodocsii si ne-crestinii nu sunt de folos, ci vatamatoare, si astfel nu o fapta a dragostei, ci doar a unui fel lumesc de a gandi; acestea sunt relatii conventionale, care nu au scopuri duhovnicesti, ci interese personale. Ele tocesc si pateaza phronema (mintea, gandirea) ortodoxa, prin amestecari si confuzii, si astfel fac rau credinciosilor, de vreme ce fara puritatea dogmelor, chiar si in chestiunile de mai mica insemnatate, nimeni nu se poate mantui. Pentru ne-crestini si heterodocsi, ele inchid poarta mantuirii, impiedicandu-i pe cei dintai sa-L vada pe Hristos drept singura cale spre mantuire, si oprindu-i pe cei din urma de la a vedea Biserica Ortodoxa drept arca mantuirii, drept singura Biserica. Dumnezeu, in dragostea lui nemarginita pentru omenire si pentru lume, vrea mantuirea fiecarui om. Dimpotriva, diavolul, care este dusmanul mantuirii, lupta impotriva omului in tot felul din invidie si ura. In consecinta, din dragoste respingem ecumenismul, caci dorim sa oferim heterodocsilor si ne-crestinilor ceea ce Domnul ne-a dat din belsug noua tuturor inauntrul Sfintei Sale Biserici Ortodoxe: anume, posibilitatea de a deveni si de a fi madulare ale Trupului Sau. Ioan BUTIURCA