Ecumenismul, fara masti (III)

In 1972, ieromonahul Serafim Rose (+1982), vestit ascet si scriitor bisericesc din nordul Californiei, publica “Ortodoxia si religia viitorului”, carte in care avertiza asupra primejdiei ecumenismului, in a carui raspandire vedea un pericol de moarte la adresa Ortodoxiei. Parintele Serafim Rose socotea ca eforturile universaliste ale Ecumenismului de a uni toate bisericile crestine (si chiar pe cele necrestine) intr-o unica Biserica mondiala au rolul de a nimici trairea duhovniceasca in Hristos si de a pregati venirea lui Antihrist. Astazi, roadele miscarii ecumenice se fac simtite tot mai puternic in societatea contemporana, dovada in acest sens fiind si asa-numita saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor, organizata in penultima saptamana a lunii ianuarie. Cum numarul caderilor de la dreapta credinta creste vazand cu ochii, iar formele pe care acestea le capata sunt din ce in ce mai subtile, consideram utila prezentarea concluziilor conferintei teologice inter-ortodoxe „Ecumenismul: Origini. Asteptari. Demistificare”, desfasurata in 2004 in Tesalonic (Grecia). Participarea si dialogurile “In ceea ce priveste Consiliul Mondial al Bisericilor si in general dialogurile teologice cu diferitele confesiuni protestante, luteranism, anglicanism, reformati si asa mai departe, s-a aratat ca situatia este la fel de trista, daca nu chiar mai mult. Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca a fost umilita si banalizata prin participarea la Consiliul Mondial al Bisericilor, si statutul Bisericii a fost redus si injosit la a fi doar o portiune, o parte, a unei adunari de erezii si schisme cu multi membri. Aceasta reducere aritmetica a facut-o, practic, inexistenta in ceea ce priveste votarea si astfel a eliminat posibilitatea ca ea sa aiba o voce hotaratoare in diferitele adunari. Chiar mai mult, aceasta a incurajat pe protestantii liberali sa introduca si sa discute teme care neaga insasi Evanghelia si Traditia Bisericii, si chiar crestinatatea insasi. Astfel de teme includ hirotonirea femeilor, casatoria homosexualilor si participarea in diferite exprimari de credinta si inchinare pagano-animistice. Aceasta apostazie a protestantilor de la credinta si viata crestina dovedeste in mod incontestabil ca presupusa marturie a credintei ortodoxe prin participarea in dialogurile teologice este un mit si o inchipuire. Reactia la apostazia protestantilor a fost aceea ca multe Biserici Ortodoxe au luat hotarari definitive si irevocabile de a se retrage din Consiliul Mondial al Bisericilor si din dialogurile teologice. Prima Biserica ce a facut acest pas a fost Mama Bisericilor, stravechea si venerabila Patriarhie a Ierusalimului, careia i-au urmat Biserica Georgiei si Biserica Bulgariei, si alte Biserici Ortodoxe au inclinat spre retragere, de asemenea.” Unitatea inter-ortodoxa “Sfantul Sinod al Bisericii Sarbe a decis in iunie 1997 sa se retraga din Consiliul Mondial al Bisericilor; din pacate, aceasta decizie nu a fost pusa in practica. Biserica Ciprului, de asemenea, intr-o adunare a Sfantului ei Sinod, a fost impartita in doua referitor la retragerea ei sau nu, si doar greutatea votului arhiepiscopului a pecetluit hotararea de a ramane in Consiliul Mondial al Bisericilor in speranta de a evita consecintele politice negative pentru poporul insulei. Sub fosta ei conducere, Biserica Greciei a simtit de asemenea o mare ingrijorare si neliniste pentru continuarea participarii, dupa cum a facut si Biserica Rusiei, unde ingrijorarea a ajuns chiar in randul credinciosilor. Aceste progrese din randul ortodocsilor, care demonstreaza (si ar fi aratat si mai limpede daca ar fi fost duse la indeplinire) ca Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca continua sa fie martorul si paznicul credincios al credintei si vietii ortodoxe, a fost oprita de gandul, soptit de stravechiul si vicleanul vrajmas al mantuirii, ca unitatea inter-ortodoxa asupra acestui lucru nu trebuie rupta, ca hotararea ar trebui luata impreuna, de catre toate bisericile, in ciuda bine-cunoscutului fapt ca hotararea de a participa nu a fost niciodata luata la unison; fiecare biserica a luat hotararea singura. Doamne feri ca Sfintii Parinti si sinoadele ortodoxe sa fi asteptat sa ia hotarari impreuna cu ereticii sau cu prietenii ereticilor sau cu cei inclinati spre erezie.” Credinta marturisita “La cererea bisericilor Serbiei si a Rusiei, la initiativa Patriarhiei Ecumenice, a fost convocata Adunarea inter-ortodoxa din Tesalonic (29 aprilie-2 mai 1998), care a inghetat toate progresele asupra acestui lucru. Intr-adevar, ea a recunoscut dreptul bisericilor de a se opune si de a lua hotarari, insa a facut un apel ca ele sa ramana in Consiliul Mondial al Bisericilor, in nadejdea ca lucrurile se vor imbunatati. Anuntul recunoaste ca „dupa un intreg secol de implicare ortodoxa in miscarea ecumenica si jumatatea de secol de participare in Consiliul Mondial al Bisericilor, nu poate fi afirmat ca s-a facut vreun progres multumitor in dialogurile multilaterale dintre teologii crestini. Dimpotriva, prapastia dintre ortodocsi si protestanti a devenit mai mare din pricina sporirii anumitor tendinte - limbaj inclusiv, hirotonirea femeilor, drepturilor minoritatilor sexuale, sincretismul religios in sanul anumitor confesiuni protestante. Pentru a da acestei hotarari gresite o indreptatire teologica si pentru a pune la dispozitie argumente ecumenistilor si ecumenizantilor, cat si pentru a impaca nelinistea Bisericilor Ortodoxe la Tesalonic, in iunie 2003, a fost intrunit un Simpozion academic international, avandu-l ca participant pe Inalt Preasfintia sa Hristodul Arhiescopul Atenei si a toata Grecia. Desi tinuta oficial sub egida Facultatii de Teologie, in realitate, simpozionul a fost sponsorizat doar de anumiti profesori ecumenisti ai acelei Facultati si de catre Consiliul Mondial al Bisericilor, care si-a trimis reprezentantii. Inca o data a fost intarit mitul potrivit caruia credinta ortodoxa este marturisita.” Concluziile simpozionului “In concluziile acestui simpozion, teologia ortodoxa este pusa sub semnul intrebarii si pozitia ei referitor la hirotonirea femeilor este calcata in picioare, in timp ce traditia canonica liturgica a Bisericii in ceea ce priveste rugaciunea in comun cu ereticii este rasturnata. Hotararile conferintei vorbesc despre slabiciunea argumentelor teologice ortodoxe impotriva hirotonirii femeilor. In privinta rugaciunii in comun se inainteaza parerea ca singura rugaciune in comun interzisa explicit este rugaciunea euharistica. Intr-adevar, concluzia trasa din aceste pozitii este aceea ca, de vreme ce suntem lipsiti de argumente in ceea ce priveste hirotonia femeilor, si ca rugaciunea in comun este ingaduita – cu acea singura exceptie – retragerea anumitor Biserici Ortodoxe din Consiliul Mondial al Bisericilor a fost gresita si de nesustinut teologic. Pe aceasta baza, participantii la conferinta au lansat un apel catre Bisericile Georgiei si ale Bulgariei de a se intoarce la larga si universala familie ecumenica. Acest argument teologic in intregime neintemeiat si superficial a fost acceptat, s-ar parea, de catre Arhiepiscopul Atenei si a toata Grecia, care a fost prezent la sedinte si care a declarat - fara sprijin sinodal - ca vede ca sansele Bisericii noastre (Bisericii Greciei) de a se retrage din WCC sunt tot mai mici. In privinta acestor doua chestiuni foarte importante - hirotonirea femeilor si rugaciunea in comun cu heterodocsii - actuala Conferinta teologica inter-ortodoxa a adus, in contrast, o argumentare coplesitoare, prin multe lucrari si discutii relevante, care au consolidat si intarit imposibilitatea hirotonirii femeilor in Biserica Ortodoxa si interzicerea de catre sfintele canoane a oricarui fel de rugaciune in comun cu ereticii, si nu doar euharistica. Ne rugam pentru heterodocsi, ca sa se intoarca la Biserica; cu toate acestea, nu ne rugam cu heterodocsii.” Ioan BUTIURCA