• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 28 August 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 15 Martie , 2004
* Parlamentarii si guvernantii confunda conjunctiile ”si” cu ”sau”
Gramatica accidentelor

* Bursa vorbelor

* “International Triumph” are grija de concediile dumneavoastra!
Superlativul devenit traditie

* Orfanii din agricultura

* Parlamentarii si guvernantii confunda conjunctiile ”si” cu ”sau”
Gramatica accidentelor

Penibil! De aproape opt ani, victimele strazii nu au acces la un fond special destinat... lor. 6,93 de miliarde de lei sunt blocate intr-un fond special, administrat de Biroul Asiguratorilor Auto din Romania (BAAR), iar pagubitii raman cu buza umflata. Toate astea, din pricina ca ai nostri guvernanti confunda “si” cu “sau”!

Victimele accidentelor de circulatie care nu pot fi despagubite de vinovat ar trebui sa primeasca bani dintr-un fond special, creat taman pentru astfel de cazuri. Companiile de asigurari contribuie anual la acest fond din banii incasati de la asigurati, adica de la noi. Chiar daca in Romania se inregistreaza in fiecare an sute de accidente cu autori necunoscuti, pana acum, din fondul respectiv nu a putut fi cheltuit nici un leu. Cu alte cuvinte, de aproape opt ani, alimentam un fond la care nu avem acces! Fondul se cifreaza in prezent la 6,93 de miliarde de lei si se afla in depozite bancare pe termen lung. Aproape jumatate din suma reprezinta dobanzile acumulate de-a lungul timpului, iar restul reprezinta contributia de 0,05 % din primele brute incasate din politele RCA.

Autor necunoscut, masina ba!

Povestea e cauzata de incompetenta celor care ne conduc tara si care habar n-au cu ce se mananca problema victimelor strazii si, cu atat mai putin, legislatia. Un simplu “si” in loc de “sau”, strecurat in textul Legii nr. 136/1995, privind asigurarile si reasigurarile, a blocat sumele stranse in fondul destinat protectiei victimelor strazii. Despagubirile pentru vatamari corporale sau decese au fost astfel conditionate de existenta unui autor neidentificat, dar “si” de neasigurarea autovehiculului vinovat de producerea accidentului. Ori daca autorul e necunoscut, practic e imposibil de stabilit daca respectivul avea masina asigurata sau nu. Iar daca se afla ca masina-i neasigurata, inseamna ca se cunosc si numerele de inmatriculare, implicit posesorul autoturismului. Deci, adio autor necunoscut si adio despagubiri! Halal logica, domnilor guvernanti! Chiar legea care introduce dreptul la despagubiri pentru victimele strazii face ca acestea sa fie imposibil de primit. Da’ ce conteaza ca au trecut opt ani, timp mai mult decat suficient pentru a constientiza carentele legislative si a va convinge ca “si” cu “sau” nu are aceeasi valoare semantica. Asiguratii platesc, ca doar polita RCA e obligatorie, dar plata despagubirilor pentru victimele strazii nu se face! Oricum, fiecare act normativ are meandrele lui si unde-i lege, ii si (sau) tocmeala!

Legea-si schimba textul, naravul ba!

Deblocarea fondului special la care au dreptul victimele accidentelor cu autori necunoscuti sau masinile neasigurate va fi posibil abia dupa ce textul Legii 136 va fi modificat. Oricum, cei care au depus cereri pana acum nu vor primi nimic, chiar daca au contribuit anual la acest fond. “Proiectul dezbatut acum de parlament include schimbarile necesare. Modul de functionare va fi reglementat prin norme”, a spus Gheorghe Cismaru, vicepresedintele Comisiei de supraveghere a Asigurarilor (CSA). O data cu noile reglementari, s-ar putea ca fondul sa nu mai fie administrat de BAAR, avandu-se in vedere si posibilitatea despagubirilor daunelor materiale, nu numai a vatamarilor corporale. Numai ca banii adunati in ultimii opt ani n-ar fi suficienti decat pentru acoperirea daunelor materiale cauzate de doua accidente grave! Cu alte cuvinte, legea isi schimba textul, dar “naravul” ba! Conform actului normativ, victimele strazii vor avea dreptul sa primeasca si despagubiri materiale, numai ca nu vor fi bani. In acest caz, s-ar putea sa se lase cu niste majorari, care cad tot in spinarea asiguratilor. Vom plati in continuare, fara a avea certitudinea ca ne vom primi si drepturile cuvenite. Oricum, guvernantii nostri sunt mult prea “ocupati” cu deplasarile in strainatate si coktail-uri, pentru a clarifica astfel de “mizilicuri”. Cum descifrarea “misterului” s-ar putea sa mai dureze nitel, va spunem noi care e intelesul celor doua cuvinte. Conform DEX-ului, conjunctia “si” leaga doua parti de propozitie de acelasi fel sau doua substantive intre care existe o corespondenta, indica adaugarea si enumerarea etc, iar conjunctia “sau” indica o alegere. S-a inteles sau e prea dificil pentru dumneavoastra, domnilor guvernanti?

Legea in culpa

“In vederea protejarii victimelor accidentelor de circulatie auto, soldate cu vatamari corporale sau decese, in care autorul a ramas neidentificat si autovehiculul este neasigurat, se constituie fondul de protectie a victimelor strazii. Acest fond se va constitui si se va administra de catre biroul asiguratorilor de autovehicule, care va stabili o cota procentuala ce se va aplica asupra volumului de prime brute incasate pentru asigurarea obligatorie de raspundere civila auto de catre societatile autorizate si va elabora norme privind utilizarea fondului, cu avizul ministerului finantelor”, spune Art. 61 din Legea 136/1995.

Totul e OK!

Voichita Acris, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Maramures, sustine ca situatia din judetul nostru are nuante roz. Si nu orice fel de roz, ci bombon de-a dreptul. “In ultimii doi ani, respectiv 2002 si 2003, nu s-a inregistrat nici un accident in care sa fie implicat un autor necunoscut sau o masina neasigurata. Ultimul de acest fel a fost inregistrat in 2000-2001 si a avut loc in Valea Chioarului. Nu au fost victime nici atunci, accidentul soldandu-se doar cu vatamari corporale”, a spus Voichita Acris. Impresionant! In judetul nostru, nimeni nu e in afara legii. Asta nu poate decat sa ne bucure, daca situatia este reala. Dar cu accidentele nedeclarate la posturile de politie ce facem? Nu se pun la socoteala sau nu avem nici astfel de cazuri?

Ioana Lucacel, Lavinia Cotarcea



* Bursa vorbelor

Normalitatea in Romania de azi are nuante patetice. Si originale, in acelasi timp. Ceea ce ar fi laudabil, daca nu ar fi tragismul care razbate printre randuri. Cica medicamentele pe luna martie pentru nefericitii bolnavi de diabet au ajuns in farmacii. Cam asa titra zilele trecute un cotidian central. Vestea, anuntata cu surle si trambite, de parca ar fi comunicat un “mesaj important pentru tara”, arata realmente marasmul societatii romanesti. “Cei aproximativ 300.000 de bolnavi nu mai au motive de ingrijorare. Atat insulina, cat si medicamentele antidiabetice orale au ajuns in teritoriu”, a declarat mandru nevoie-mare ministrul sanatatii, Ovidiu Branzan. Mare scofala! Oare ministrul bolilor noastre stie ca un bolnav de diabet trebuie ferit de stres? Oare maria-sa Branzan stie ca in orice loc, cat de cat civilizat, insulina poate fi cumparata la orice ora din zi si din noapte? Oare Branzan a fost vreodata in situatia de a avea nevoie de un medicament care sa-i asigure supravietuirea si sa fie refuzat la farmacie? Sunt sigura ca nu! Altfel nu ar avea neobrazarea sa anunte ca pe o realizare ceva ce ar trebui sa fie banal si de la sine inteles. Indolentilor, plecati odata pe pustii si lasati-ne sa traim!

Lavinia COTARCEA



* “International Triumph” are grija de concediile dumneavoastra!
Superlativul devenit traditie

Nu simtiti nevoia de a pleca in vacanta? Organizati una! Stati, nu e gluma! Stresul stabilirii circuitului turistic, al asigurarilor medicale si auto sau al gasirii unui mijloc de transport confortabil, ieftin si rapid, va va convinge sa renuntati inainte de a incepe. Asta in cazul in care nu apelati la serviciile agentiei “International Triumph”, desigur.

Vine primavara si simtiti nevoia de a iesi nitel din “barlog”? Nici o problema! Acum ati scapat de grija concediilor dumneavoastra! De asta se ocupa “International Triumph”. Programe si circuite interne si externe, transport cu autocare de ultima generatie, rezervari pentru cazare pe toate meridianele globului, asigurari medicale si auto, dar si asistenta turistica. Serviciile poarta aceeasi marca, pentru care superlativul tine deja de traditie: “International Triumph”.

“Invierea” la Barcelona

Agentia are mai bine de un deceniu de activitate si un “palmares” pe masura. Dupa destinatii cautate, ca Italia, Grecia, Spania, Franta si Ungaria, agentia v-a pregatit un program de “dezmortire” si in acest sezon. Daca nu aveti program pentru vacanta de Paste, puteti opta pentru un circuit al Spaniei. N-o sa va para rau ca lasati acasa ouale rosii si pasca. Va asteapta un sejur de trei zile la Costa Brava (cu pensiune completa, piscina, sauna, cazino cu intrare gratuita, animatie si biliard), Barcelona, cu “Sagrada Familia”, Piata Spaniei, Statuia lui Cristofor Columb, Portul Olimpic, Parcul “Guell” si optional Montserrat, Parcul de distractii “Port Aventura”, “Marineland”, Parcul acvatic “Waterworld”, Muzeul Dali, Castelul Medieval, spectacolele de la “Flamengo” si “Gran Palace”. Dar asta nu e tot. Traseul include un tur al Budapestei, un “popas” la Venetia si Milano, o vizita pe nepusa masa la Monaco si un rasfat la Opera din Viena. Daca v-ati hotarat, nu va faceti program intre 7 si 19 aprilie! Cu doar 400 de Euro, puteti sarbatori “Invierea” la Barcelona. In pret este inclus transportul, dar si cazarea (5 nopti la hotel de 3 stele, cu pensiune completa in Spania, doua nopti la hotel de doua stele in Italia, cu mic dejun, si doua nopti la hotel formula 1, cu mic dejun, in Franta). Daca vi s-a facut dor de soare si mare, puteti opta pentru un sejur la Costa Brava. Nu o sa va scape nici cartierul cetatii Buda, o plimbare cu gondola prin Venetia, un tur al orasului Milano, o vizita in Monaco, Viena si Palatul Festivalurilor de Film de la Cannes.

Rasfat in Italia sau Viena?

Elevii si studenti au o oferta speciala pentru vacanta de primavara. Cu doar 155 de Euro pot petrece sase zile de vis! Nu e o pacaleala anticipata! In 2 aprilie puteti pleca spre Italia. Mai intai, veti face cunostinta cu Budapesta si Viena. Urmeaza Venetia, cu Palatul Dogilor, Turnul Ceasului, Puntea Suspinelor, Basilica si Milano, cu Piata Domului, Domul, statuia Leonardo Da Vinci, Galeriile, Scala. Nu lipseste din itinerariu nici Verona, orasul celebrilor Romeo si Julieta. Drumul de intoarcere cuprinde un popas la renumitele pesteri carstice “Postojna” din Slovacia. Daca agenda incarcata nu va permite cateva zile de concediu, nu va faceti griji. Puteti opta pentru un sfarsit de saptamana la Viena. Chiar daca timpul e scurt, veti putea vizita obiectivele turistice ale Budapestei si veti putea face o plimbare cu vaporul pe Dunare. Pretul e rezonabil pentru orice buzunar. Numai 100 de Euro, in care sunt incluse transportul, cazarea si micul dejun. Ati ales destinatia si v-ati facut deja bagajele? Atunci va dorim calatorie placuta!

Ioana Lucacel



* Orfanii din agricultura

Campania agricola din acest an incepe in conditii extrem de grele pentru producatorii agricoli, care nu au bani pentru motorina, seminte, lucrari agricole ori fertilizari. Investitiile pentru garantarea supravietuirii, sa nu mai vorbim despre dezvoltarea fermelor pe termen lung, sunt aproape imposibile. A spune ca situatia agriculturii romanesti este ingrijoratoare este aproape un truism. In conditiile in care ponderea agricultorilor in totalul oamenilor muncii este de aproape o treime, majoritatea depasind varsta de 65 de ani, eficienta economica a gospodariilor rurale este doar o himera. Fondurile SAPARD, care ar trebui sa solutioneze criza, par a fi pentru agricultorii bogati, nu pentru tineri sau pentru fermierii de rand, din cauza conditiilor: sa nu ai datorii, sa ai balanta cu profit, sa ai finantare proprie pe intreaga investitie, abia apoi urmand sa ti se ramburseze jumatate din suma. Ilie Sarbu, ministrul Agriculturii, s-a aratat teribil de deranjat de aceste critici, cerand producatorilor agricoli sa vina cu solutii pentru rezolvarea problemelor lor si sa se stearga din memorie nerealizarile. Ei, agricultorii, se plang de ani de zile, dar cine sa-i asculte?

Lavinia COTARCEA

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.