ECO-VOCEA MARAMURESULUI concurs organizat de senatorul Sorin Marius Bota

Poezii ALEXANDRU MATIOC IUBIRE? E frig si e uscat Stau si ma gandesc La timpul ce-a plecat Si la totul ce gresesc. E frig in inima mea E rece ca nu te pot avea Treci pe langa suflul meu De parca ai fi un curcubeu Gresesc atunci cand nu iti spun Gresesc atunci cand te privesc Atunci cand evit sa te iubesc Atunci cand cred ca te gonesc Mi-e teama iubirea mea Mi-e teama de rasuflarea ta Tu stai langa mine si-mi vorbesti Iar sentimentele nu ti le gasesti. Iubesc privirea ta maiastra Iubesc corpul tau de catifea Ador iubirea ta pufoasa Ador atingerea ta duioasa Nu stiu daca gandesc acum, Fac tot ce pot, fac si spun Spun ce simt si ce nu pot palpa, Incerc sa prind ce pot visa… Ne privim in fiecare zi Iubirile noi nu le stim Nu ne vom iubi nici zi Nu ne vom iubi nici noapte Iubirea noastra e in soapte. Soaptele se sting si mor Fara adiere de iubire Fara sentimente dor Trupurile care mor…. Privire Iubirea- un val ce ne-acoperea odata, te mangaiam cu ochii si-n jocul meu tainic te lasai dusa pana-n visare…. Totusi principesa cu duhul diafan, iubirea si jocul meu e nemurirea. Ochii-ti zaream in asfintit cand paseai, pe umbre, pe flori, pe mari pe sufletul meu care-ti canta necontenit din coarde suflandu-ti cristale d-Argint. Iubito, gaseste o raza de lumina, si-un cantec, de departe sa-mi aline ochii mei caprui, dornici sa-i priveasca pe-ai tai rotunzi verzui… Pagina de jurnal Pic…pic..pic… Se aud picurii de ploaie care cad prompti pe pervazul ferestrei. Ma trezesc in zorii unei dimineti pustii. Ma trezesc cu lacrimi in ochi. Privesc in jur…parca mi s-au incetosat..nu stiu daca e adevar sau e visare. Nu stiu daca traiesc momentul. Ritmul loviturilor picurilor de ploaie ce se zdrobesc in momentul atingerii solului, parca-mi strang inima intr-un abis inexistent. Monotonia mea se transpune, ma leaga, ma arunca, ma ridica si ma poarta, printre propriile mele vise si cosmaruri. Pic..pic…pic.pic..pic…..respir grav suferinta-mi. Nu pot sa realizez dorinta-ti. Credeam ca ma iubesti! Sau probabil asa crezi ca e mai bine pentru toti…imi tarasc picioarele obosite, imi azvarl mainile zgribulite asupra ferestrei, intind aratatorul…il lipesc de geam. Finetea degetului „graveaza” usor o inima pe geamul aburit, urmate de un text: „ Astazi, 1 decembrie…”caldurile ma cuprind din ce in ce mai tare, abia reusesc sa termin semnatura de pe geamul vietii, geamul de unde imi priveam parintii cum se indreptau spre lumina, cum se chinuiau sa scape. Sa scape parca de o ciuma pe care nu mai reusesti sa o indepartezi. Nici azi nu am aflat care este motivul pierderii lor. Imi amintesc doar imaginile cutremuratoare in care ii vedeam murind, mi se succed in minte, rapid, una dupa alta..nu stiu …nu stiu ce sa mai scriu. Porii parca mi se largesc…sunt cum cerul intra si iese prin trupul meu, ca un sentiment gol in suflet. Incerc in continuare sa gravez geamul, incep si continui..” aici…pe strada primaverii…” Au!! Am strigat; un junghi imi strabate cu cruzime lacasul sacrelor sentimente. Vreau sa plec odata…nu mai vreau sa simt acele dureri insuportabile….pentru o clipa ma pun si smulg mantia rosie, creponata, dand senzatia de valuri ale marii. Ramane asemenea lui Adam, pur din punct de vedere fizic. Si continui sa scriu: …” am iubit ce ………..” O fi un purgatoriu??? Pic..picc…piccc.picccc.piccccccc……