• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 21 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 7 Mai , 2024

Echipa liberală a depus candidaturile pentru Primăria/ Consiliul Local Baia Mare și pentru Consiliul Judeţean Maramureș

Echipa PNL a depus luni, 29 aprilie 2024, dosarele cu candidaturile echipei susținute pentru Primăria/ Consiliul Local Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș. La alegerile locale din 9 iunie, Ionel Ovidiu Bogdan candidează la funcția de primar al municipiului Baia Mare, iar Gabriel Bogdan Ștețco la funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș.

 

Cei doi vin înaintea alegătorilor cu o echipă serioasă, formată din profesioniști apreciați în domeniile în care activează, tineri, seniori, femei care vor face front comun pentru a susține proiectele de dezvoltare necesare la nivelul Consiliului Local Baia Mare și al Consiliului Județean Maramureș.

 

De la Poarta Maramureșeană din fața Palatului Administrativ, echipa liberală a transmis băimărenilor și maramureșenilor cel mai important mesaj de susținere, lansând un apel de a face front comun la alegerile din 9 iunie pentru a pune împreună Baia Mare și Maramureșul pe primul loc!

 

Ionel Bogdan, candidat pentru funcția de primar al municipiului Baia Mare: „Baia Mare este cel mai frumos oraș din lume pentru noi toți, care numim acest loc acasă. De-a lungul istoriei, Baia Mare a dat multe județului nostru și României: artă, cultură, resurse. Baia Mare are un potențial extraordinar. Din păcate, în ultimii ani a rămas într-o zonă gri, a stagnării. Îmi doresc mai mult și mai bine pentru băimăreni și pentru Baia Mare!

 

Sunt convins că, împreună cu echipa pe care o avem pentru Consiliul Local Baia Mare, cu sprijinul parlamentarilor liberali, în echipă cu Gabriel Bogdan Ștețco la Consiliul Județean și cu susținere la nivel național, vom relansa Baia Mare. Vreau și pot să generez prosperitate pentru Baia Mare! Să nu mai numărăm griji și nevoi, ci oportunități pentru tineri, pentru toți cetățenii, proiecte de investiții implementate cu succes.

 

Vreau să salvăm patrimoniul orașului, să refacem în totalitate infrastructura culturală, iar infrastructura sportivă să ofere mediul prielnic pentru ca sportivii noștri să poată genera performanță. Vreau o infrastructură decentă pentru toate cartierele din oraș!

 

Sunt multe de făcut în Baia Mare și va trebui să începem, în primul rând, cu restabilirea încrederii în administrația publică locală. Avem nevoie de ordine și siguranță în Baia Mare, începând din cartiere, zone publice și până în Primărie, peste tot. Sunt prea multe nenorociri care se întâmplă din cauza lipsei de intervenție, a dezinteresului pe care administrația îl are față de propriii cetățeni.

 

Vom restabili toate aceste lucruri, nu într-o zi sau două, dar pas cu pas. Vom avea nevoie de timp și vom lucra împreună pentru a transforma Baia Mare în orașul performant și prosper pe care ni-l dorim. Primul pas îl facem împreună în 9 iunie, când vă invit să ne susțineți. În 9 iunie facem pasul spre o nouă abordare serioasă, determinată, hotărâtă pentru viitorul municipiului! Numai așa vom putea să șlefuim cu adevărat acest diamant numit Baia Mare și să îi dăm strălucirea pe care o merită!ˮ.

 

Gabriel Bogdan Ștețco, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș: „Candidez pentru că e important să ducem mai departe toate proiectele județului Maramureș și să reușim cu adevărat să aducem prosperitate și dezvoltare în județul Maramureș.

 

Este important să ajutăm și să fim aproape de fiecare comunitate în parte, de fiecare primar, de fiecare localitate care are nevoie de sprijinul nostru și pentru acest lucru mă voi bate și în această campanie, dar și după această campanie, pentru că fiecare comunitate, fiecare locuitor din Maramureș merită atenția noastră.

 

Noi, echipa liberală, din 2020 am început cu adevărat să avem proiecte importante, majore, proiecte de dezvoltare serioase în acest județ. Toate acestea au nevoie să fie continuate, să fie duse mai departe, să fie finalizate și cu adevărat locuitorii județului Maramureș, tinerii județului Maramureș, să fie motivați să rămână acasă.

 

Îmi doresc ca, după 9 iunie, să muncim cu toți împreună și să reușim să îi ținem pe tineri acasă. Să reușim să îi aducem și pe cei plecați în străinătate, acasă. Vom reuși toate aceste lucruri dacă vom continua pe drumul acesta, al dezvoltării. Doar dezvoltarea județului Maramureș, în formula propusă de echipa liberală va aduce cu adevărat o viață mai bună în Maramureș.

 

Am încredere că locuitorii județului Maramureș știu să fie demni, știu să privească înainte, știu să fie temători de Dumnezeu și că împreună putem cu adevărat să facem cele mai bune lucruri pentru acest frumos județˮ.

 

Candidații PNL Maramureș la Consiliul Local Baia Mare:

 

Ionel Ovidiu Bogdan, Gavra Bogdănel Viorel, Marincaș Ioana Mihaela, Crișan Romeo, Lupșa Ștefan, Hordău Anne-Marie Andreea, Dobocan Romeo, Crăciun Ovidiu Andrei, Robu Nicușor Liviu, Buhan Horia Codrin, Suse Daiana, Le Fort Georgeta Ancuța Maria, Harlișca Radu Dan, Pop Vasile Grațian, Bledea Adrian, Constantin Olteanu, Mureșanu Dănuț, Vasile Bobon, Răzvan Alexandru, Costin Hendea Anca Minodora, Lenghel Antonio, Miskolczi Larisa-Nicoleta, Sabou Flaviu Mihai, Botca Gavril, Popescu Andrei Bogdan, Miclăuș Mihaela, Cotețiu Raul, Șimon Sebastian Florin și Lazăr Doru Alexandru.

 

Candidații PNL Maramureș la Consiliul Județean Maramureș:

 

Ștețco Gabriel Bogdan, Lazăr Doru Alexandru, Muntean Ioan, Grad Marius Vasile, Pop Aurelia, Șimon Sebastian Florin, Cheudan Ioan, Bărbuș Gheorghe, Pintea Cătălin, Bledea Daniela, Horj Emil, Pop Călin Ștefan, Lucaci Dorin Cosmin Dumitru, Bîrda Marcian Ioan, Timiș Ioan, Pașcu Ilie, Brezoczki Valeria Mirela, Pop Mircea, Lihet Vasile, Oanță Nicu, Muntean Iulian Petru, Petean Sorin Silviu, Fănățan Maria, Țuțuruga Nicolae, Mois Stoica Petru, Coc Alexandru Petrișor, Voinaghi Cornel Marius, Dolha Florin Ionuț, Petric Dumitru, Olteanu Constantin, Borlean Alexandru, Pop Paul Vasile, Maxim Gabriel Filip, Harlișca Radu Dan, Marincaș Ioana Mihaela, Crișan Romeo, Hordău Anne-Marie Andreea, Dobocan Romeo, Coman Ioan Radu, Costin Hendea Anca Minodora, Gavra Bogdănel Viorel, Bota Călin Ioan și Niculescu Țâgârlaș Cristian Augustin.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.