Duminica a XVI-a de peste an Partea cea mai buna

Tema liturghiei de astazi este ospitalitatea. E o tema unitara a liturghiei de azi. In prima lectura, insusi Dumnezeu se prezinta ca oaspete al lui Abraham. In fragmentul evangheliei, Isus este primit ca musafir in casa Martei si a Mariei din Betania. Tema ospitalitatii trebuie redescoperita complet in societatea noastra dezbinata, individualista, egoista si anonima, unde, de multe ori, suntem satui unul de altul... Dupa invatatura crestina, ospitalitatea nu este numai un semn de umanitate, ci este un aspect al poruncii celei noi a lui Cristos. In Evanghelie, Isus vorbeste de multe ori despre primirea de oaspeti, mai ales a strainilor. Iar in episodul ucenicilor din Emaus, a luat El insusi aspectul unui calator singuratic. Toti, straini si calatori... Astazi, in lumea moderna, strainii gasesc adapost la hotel. Insa unul singur este permanent pe drum si bate la usa casei noastre, ca sa fie gazduit: este Isus Cristos. El este mereu pe drum in cautare de adapost si prin aceasta vrea sa ne avertizeze ca noi oamenii, cu totii suntem straini si calatori pe acest pamant, adica numai in trecere spre Domnul. Cum am auzit, Isus se afla in Betania in casa Martei si a Mariei, la o familie care il iubea pe Isus si Isus ii iubea pe ei. Comportarea femeilor insa este diferita. Maria simtea o bucurie nespusa ca L-a vazut pe Isus in casa lor pentru a putea asculta in tacere si cu toata atentia inimii Cuvintele Vietii Vesnice. Marta era foarte preocupata pentru a face o primire cum se cuvine lui Isus. Era preocupata de bucatarie si se revolta ca sora ei n-o ajuta. „Doamne – spune ea – nu-ti pasa ca sora mea ma lasa singura cand am atatea de facut. Spune-i sa ma ajute si ea...” Si cu asta a venit momentul cand Isus a pronuntat acele cuvinte, care pot forma o mica evanghelie. „Marta, Marta, pentru multe lucruri te ingrijorezi... insa un singur lucru trebuieste. Maria si-a ales partea cea mai buna, care nu se va lua de la ea niciodata”. Atat este suficient. Acum trebuie sa parasim casa Martei si a Mariei si sa revenim la momentul de fata. Noi, in clipa aceasta suntem familia care l-a primit pe Isus ca musafir. Aceasta bisericuta de la periferia orasului si aceasta adunare a noastra este casa din Betania, in care ne vorbeste Cristos, iar noi suntem Marta si Maria. Si ce ne spune Cristos? As putea sa vorbesc despre acest lucru ore intregi... In clipa aceasta Isus ne spune: „Prietene, tu te preocupi si te agiti, vrand a face mai multe lucruri deodata si nu-ti dai seama ca intotdeauna uiti de lucrul cel mai important...” Cat de adevarate sunt aceste cuvinte ale Domnului!!! Numai cateva sesizari! Inutila goana De multe ori ascultarea liturghiei de duminica este amanata pentru ca spalam, gatim, dormim. Pentru un blid de sarmale il neglijam pe Cristos, pentru ca avem oaspeti, pentru ca ploua putin sau este cald, din cauza unei oboseli mai mult sau mai putin justificate, uitam unica ocazie din saptamana pentru a-l primi pe Cristos... De cate ori vad preotii de la altar ca in biserici apar fete noi si iarasi dispar... Deci lipseste statornicia, simtul de a cantari valorile, de a alege prioritatile pentru ca o zi este lunga si se pot face multe... Viata noastra se scurge cu greu printre mii de lucruri, vise, proiecte, afaceri, ocupatii, griji, isterii... Noi suntem tot atatea Marte, extrem de ocupati, care isi inchipuie ca executa lucrarile cele mai importante din lume, in schimb nu facem altceva decat pierdem vremea, sacrificam prietenia si dragostea fata de aproapele... Ne agitam pentru anumite lucruri care sunt urgente si nu importante... Ne gandim la unele evenimente care poate nu se vor intampla niciodata. Intr-un singur cuvant, nu observam ca multe lucruri ne preocupa si devenim tot mai nefericiti. Hamalul nepalez duce bagajul turistului european spre varful muntelui Himalaya. Europeanul fuge, se agita si atunci nepalezul spune: „Domnule, unde fugi, nu vezi ca sufletul tau a ramas in urma si nu poate sa te insoteasca in acest ritm?!” Prin cuvintele sale, Isus ne indeamna sa parasim aceasta goana inutila si exagerata si ne recomanda partea cea mai buna care nu va fi luata niciodata. Dar, care o fi, oare, unicul lucru cu adevarat important, acea parte buna care nu ne va fi luata niciodata? Vesnica ispita Evanghelia ne spune raspicat: este tocmai ceea ce a ales Maria, ceea ce ramane pentru totdeauna, ceea ce este vesnic. Isus nu dispretuieste truda casnica, el doar te avertizeaza ca un pranz bun nu-ti mantuieste sufletul. Nu poti vinde pentru un blid de linte toata mostenirea – cum a facut Isac. Ceea ce corijeaza Isus in comportamentul Martei este faptul ca ea se lasa prea mult antrenata in goana ocupatiilor si, datorita acestui comportament, ea pierde momentul care nu se mai intoarce niciodata. Ea pierde sensul proportiilor si sensul valorilor. Fiindca aceasta este crima omului de azi: si-a pierdut capacitatea de a discerne valorile, de a da importanta cuvenita lucrurilor cu adevarat importante. „Maria, sezand la picioarele lui Isus, asculta cuvantul sau.” Noi ce facem atunci cand Domnul vorbeste prin lecturile sfinte, prin predica, prin evanghelie? Poate ca, in acel moment, ne prinde dorul de a ne spovedi, desi spunem acolo niste lucruri banale pe care le putem rezolva cu un singur mea culpa, la inceputul liturghiei. Ce facem in timpul prefacerii? Atunci, chiar atunci, observam ca ar trebui sa cedam locul unei persoane care este mai in varsta. In aceste momente sfinte, spunem Rozarul sau citim ceva rugaciuni pioase, care nu au ce cauta in timpul liturghiei. Marta, Marta pentru multe lucruri te ingrijorezi atunci cand numai un singur lucru este important!!! Noi trebuie sa fim, pentru cuvantul lui Dumnezeu, acel teren bun despre care vorbeste Isus in parabola semanatorului. Marta nu intelegea ca Isus nu a venit in casa ei doar pentru a manca, ci a venit pentru a vorbi despre imparatia lui Dumnezeu. Aceasta este vesnica ispita: de a da prioritate faptelor si nu credintei. Daca vom reusi sa alegem intotdeauna dintre multe necesitati pe cele mai importante, atunci vom alege partea cea mai buna, pe care nimeni nu o va lua de la noi niciodata. Heinrich Francisc