Duminica a XIV-a de peste an Toti crestinii in misiune

Invatatura duminicii de azi nu este altceva decat un strigat disperat dupa misionari. Ne vom da seama cu totii ca acesti misionari ar trebui sa fim noi. Este datoria fiecarui crestin. La aceasta datorie ne obliga un sacrament primit deja: sacramentul botezului. Evanghelia de azi spune clar ca Isus nu i-a trimis numai pe cei 12 apostoli pentru a fi martorii credintei, ci i-a mai trimis si pe cei 72 de ucenici, adica pe toti cei care credeau in El. Teritoriul lor erau „casele din Israel”. Nu erau trimisi in tari indepartate, ci numai in jurul lor. Aceasta misiune este valabila si in ziua de azi, este o chemare la misiune adresata tuturor acelora care sunt botezati si sunt credinciosi constienti. Cand auzim vorbindu-se despre misiuni si despre misionari, ne gandim la Africa, America Latina, si la tarile din lumea a treia, unde preotii nostri au facut si mai fac misiuni printre pagani. Dar nu este chiar asa pentru ca, in aceasta privinta, vocabularul s-a schimbat mult. Lumea a treia, America Latina, Africa, nu mai admit a fi numite „tari de misiuni”. Incercati sa spuneti asta unui brazilian sau unui african. Ei protesteaza fiindca unele dintre aceste tari sunt sarace in resurse economice, insa sunt mult mai bogate in credinta decat noi. Noi credem si strigam in gura mare ca suntem crestini din leagan...suntem gradina Maicii Domnului, asa cum i-au sugerat Papei Ioan Paul al II-lea cand ne-a vizitat si el a inghitit pastila din politete... Trebuie sa ne punem intrebarea: cine sunt astazi paganii si unde se mai afla tari de misiuni? Raspunsul vine de la sine: paganii de astazi se afla printre noi, in familia noastra, in vecini, in cartierul nostru. Un episcop francez a facut o propunere: Franta sa fie declarata tara de misiuni! Odinioara preotii francezi au convertit locuitorii coloniilor lor, iar acum au nevoie de misionari straini. Se poate ca nu-i departe ziua cand si noi vom fi evanghelizati de preoti misionari veniti din Africa sau din India... Tara de misiune este, asadar, aici, in mijlocul nostru. Sa mai largim putin zona vizibilitatii, sa privim bine si sa ne intrebam: ce fel de oameni sunt in acest oras, in acest cartier sau mahala, in acest sat?...cum practica ei credinta?...Prin folclor, prin obiceiuri, prin superstitii – in mod excelent! Dar dupa dorinta lui Cristos si dupa catehism – deloc! Din pacate, preotii au ramas singuri in evanghelizare, iar terenul lor se inchide intre acesti patru pereti, adica in biserica. Dar unii dintre preoti sunt chiar incantati. Se tem sa spuna adevarul! Continua a explica si mai departe parabola cu oaia pierduta si nu-si dau seama ca astazi nu mai avem 99 de oi in staul si una ratacita, ci invers: 99 sunt ratacite si numai una a ramas in staul...Si daca vad intr-o biserica doua sute de oameni sunt incantati si spun: cat de multi suntem...totul este in regula. Si credinciosii practicanti ce fac? Sunt multumiti daca sunt alimentati si supraalimentati prin liturghii, prin impartasanii, prin predici si parapredici...In Baia Mare, dintre 8.000 de credinciosi care au mai ramas si nu au plecat din tara, 20% frecventeaza biserica. Deci, celor 1.500 de oameni le stau la dispozitie, in fiecare duminica, 12 liturghii, preotii sunt suprasolicitati si, din aceasta cauza, diaspora ramane fara pastoratie... Intrebarea este: cine se mai gandeste astazi sa duca vestea cea buna in afara bisericii: acasa, la locul de munca?...Nu prin metode sectante, ci printr-o viata crestina autentica. Poate cineva va spune: acei 99 care lipsesc din staul nu sunt pagani, doar ei sunt botezati si sunt oameni buni! Asa cred unii. Dar se poate ca cineva sa fie botezat, fara insa a fi crestin...poate fi inregistrat in vreun registru al botezatilor...Dar intre el si un pagan nu exista aproape nicio diferenta. Primejdia in care se afla un pagan botezat este mai mare decat cea care-l pandeste pe un pagan care nu a auzit nimic precis despre Cristos. Si atunci, duminica de azi ne intreaba: cine sunt, in acest caz, misionarii??? Raspunsul e simplu: noi toti cati ne aflam aici, de fata...e misionara toata comunitatea crestina practicanta. Este misionara printr-un dar inexplicabil al lui Dumnezeu. Crestinii sunt insarcinati cu datoria de a face minuni prin aceea ca ei au invins lumea...ei sunt prezenti si asculta cuvantul lui Dumnezeu...ei se hranesc cu Trupul lui Cristos. Aceasta nu este urmarea unei situatii intamplatoare prin care trecem, ci este o misiune...tu care crezi, practici religia, traiesti dupa credinta – tu trebuie sa dai mai departe credinta ta, convingerea ta, asa cum poti, cu metodele recomandate de catehism. Conciliul Vatican II spune: „Prin natura ei, vocatia crestina este si o vocatie la apostolat, ceea ce inseamna ca orice vocatie este si o misiune...”(Ap. Act. 2) Cu totii trebuie sa ne redescoperim ca niste trimisi, fiindca toti credinciosii sunt responsabilii credintei, nu numai preotii. Sa presupunem ca, intr-o zi, ar ajunge la urechile noastre o stire senzationala pe care nimeni nu ar avea de unde s-o stie. Vom reusi oare sa o pastram numai pentru noi? Oare nu vom simti nevoia de a o comunica si altora, mai ales daca e vorba despre ceva decisiv, ceva frumos si bun. In cazul de fata, noi am aflat stirea cea mai frumoasa si decisiva din toata existenta omenirii. Noi am aflat ca Dumnezeu ne iubeste... ca Isus a murit si a inviat din morti, ca Imparatia lui Dumnezeu este aproape si trebuie sa intre intre noi...ca avem un suflet nemuritor...ne asteapta o soarta vesnica... Putem noi sa tacem? Nu! O asemenea stire ar trebui sa iasa chiar si prin crapaturile usii unei familii crestine...ar trebui sa apara in cuvinte si in gesturi si sa transpire din toata fiinta unui credincios crestin. In felul acesta, crestinii formeaza o raza luminoasa ce se afla in fiecare oras ori sat. Din pacate, majoritatea credinciosilor de azi nu fac niciun zgomot in jurul lor. Nu isi dau seama ca ei se afla in centrul celui mai important eveniment petrecut pe fata pamantului in cursul celor 2000 de ani: misiunea Imparatiei lui Dumnezeu! Crestinii sunt misionari cu nadejdea, dar, mai ales, cu marturia, ceea ce nu pretinde nici macar sa stii a vorbi. Ajunge daca cei din jurul nostru si anturajul in care traim vad ca Isus ne-a salvat viata...ca cel care se afla in relatii bune cu Isus – chiar si in incercari si in suferinte – este multumit, resemnat, optimist sau chiar vesel! In numele lui Isus se poate intampina cu fata senina dispretul, ura, nedreptatea, calomnia, boala, saracia si, prin asta, se poate da cel mai frumos exemplu de tarie sufleteasca, ceea ce inseamna ca suntem misionari, asemeni apostolilor, asemenea ucenicilor sau asemenea lui Cristos – marele Misionar – care vine la noi prin Euharistie, pentru a ne evangheliza, pentru ca noi sa facem acelasi lucru cu altii – sa devenim misionari. Heinrich Francisc