Duminica a V-a din Post: De la condamnare la iubire

Mai presus de orice, Postul este o calatorie duhovniceasca, iar destinatia sa este Pastele, „Praznic al Praznicelor”. De aceea trebuie sa incepem prin a incerca sa intelegem legatura dintre Post si Paste, pentru ca aceasta descopera ceva esential, ceva fundamental, referitor la credinta si viata noastra crestina. Postul Mare ne ajuta sa descoperim nu numai vinovatia noastra, dar mai ales milostivirea lui Dumnezeu. Preotul si scriitorul italian, Pietro Righetto, ne povesteste ca intr-o zi a facut o vizita intr-o puscarie, unde pe un coridor s-a intalnit cu o femeie arestata, insotita de doi politisti. Femeia era incatusata la maini, avea parul zburlit, tampla dreapta vanata, iar cealalta acoperita de sange. Era trasa de politisti ca si un animal fiindca era agresiva. Cand l-a vazut pe preot a vrut sa-l injure si pe el, dar nu a avut timp, fiindca preotul a scos batista din buzunar si i-a sters fata, apoi a pupat-o pe frunte… dupa care femeia de la furie a trecut la mahnire si a strigat cu voce tare: - Cine m-a sarutat? Apoi si-a ascuns fata in palma si s-a lasat condusa ca un inger si a mai adaugat: - De cand mi-a murit mama, pe mine nu m-a pupat nimeni! Sacramentul reconcilierii Printre atatea daruri minunate ale lui Isus este unul care distruge in mod deosebit pacatele noastre: e vorba despre sacramentul reconcilierii, cum este numita spovedania de catre Conciliul Vatican II. Da, iertarea, spovedania este acel sarut pe care Dumnezeu ni-l aseaza pe suflet. Daca un singur sarut a linistit-o pe acea femeie din puscarie, cu atat mai mult ar trebui sa pretuim gestul lui Dumnezeu care, la fiecare spovedanie, ne saruta sufletul cu harul sfintilor. Din pacate, unii nu se spovedesc, iar altii se spovedesc, dar cu mai putina pregatire. Evenimentul evangheliei de astazi este o tragedie. Aceasta tragedie nu consta in pacatul unei femei, ci in modul cum este tratata de semenii ei. Cu alte cuvinte, manipulatorii legii vor sa blesteme viitorul femeii cu trecutul ei. Lumea este atat de inradacinata in trecut, incat Cicero a trebuit sa spuna ca mortii traiesc in noi. Ca trecutul este invatatorul prezentului, nimeni nu contesta. Omul se teme de ceea ce este nou, se teme de viitor. Trecutul fiecarui om este incarcat cu greseli, de aceea reintoarcerea in trecut fara prezenta lui Dumnezeu, fara a ne gandi la milostivirea lui Dumnezeu, este periculoasa. Lot cu familia sa paraseste Sodoma, care a fost nimicita de mania lui Dumnezeu. Dumnezeu ii porunceste lui Lot sa se grabeasca pe drum si nimeni sa nu se uite inapoi. Sotia lui Lot insa s-a uitat inapoi si s-a prefacut in stalp de sare. (Gen. 19,26) In evanghelia de azi, Isus o apara pe femeia adultera, o ajuta sa se rupa de trecutul ei ca sa aiba un viitor nou, prin pocainta. Carturarii si fariseii au adus in fata lui Isus o femeie prinsa in adulter si i-au zis: Legea ne prescrie ca aceasta femeie sa fie ucisa cu pietre. Tu ce zici? E sigur ca scena a fost premeditata si pregatita ca sa-l condamne pe Isus. Capcana era pregatita fara nicio cale de iesire. Daca zicea: omorati-o! – atunci Isus nu mai este Fiul milostiv al lui Dumnezeu, ci este unul dintre carturari si nimic mai mult. Daca zicea: dati-i drumul! – inseamna ca pietrele pregatite pentru a omori femeia cadeau asupra lui Isus, pentru ca huleste legea lui Moise. Numai ca, unde se blocheaza mintea omului, acolo intelepciunea lui Dumnezeu invinge. In primul rand, Isus vede ca fariseii incearca sa foloseasca drama trecutului pentru a condamna viitorul, fara a mai da femeii o sansa de indreptare. Odata cu femeia prinsa in adulter, legea lui Moise il condamna si pe barbatul cu care a pacatuit. Dar Isus, in intelepciunea sa divina, nu o condamna nici pe acuzata, dar nici nu ocoleste cazul. Isus s-a aplecat, a inceput sa scrie cu degetul in nisip si le-a zis: „Acela care este fara de pacat sa arunce cel dintai piatra asupra ei” – si a continuat sa scrie. Dupa cum spune Sfantul Ieronim, Isus a scris in nisip pacatele lor, iar ei, vazandu-se descoperiti, au disparut, de la cei mai batrani pana la cei mai tineri. Iar femeii pacatoase Isus ii mai da o sansa de indreptare, spunand: Nici eu nu te condamn, mergi si sa nu mai pacatuiesti. Comportarea lui Isus reflecta un nou cod moral, care ne suna chiar noua. Acuzatori nedrepti Greseala noastra este ca noi ne ocupam de greselile altora si spunem: Lumea este rea, eu sunt bun. Daca barbatii care au acuzat-o pe femeie de adulter erau mai buni, nici aceasta femeie nu ajungea in halul acesta. Dar mai lipseste ceva din noi. Noi nu intelegem ca problema legata de trecut nu poate sa blocheze iubirea legata de viitor. Fiecare pacatos merita o sansa pe care, daca nu i-o dam, devenim acuzatori nedrepti, ceea ce dovedeste ca nici noi nu suntem mai buni. Pacatele trecutului trebuie taxate ca trecut, dar nu fara angajament de indreptare spre viitor. Suntem tentati sa scriem durerile noastre pricinuite de altii in marmura, iar bucuriile venite, in nisip. Daca am face invers, viata noastra pe pamant ar fi mai frumoasa. „Ori sfinti, ori nebuni...” Mai este ceva ce se leaga de tema duminicii de azi. Problema divortului. Toata lumea stie ca un divort este o tragedie, de multe ori pentru unul dintre divortati sau chiar pentru amandoi. Divortul este un fel de accident si trebuie sa fie taxat in acest fel. Cel accidentat are nevoie de mai multa iubire si mai multa intelegere. Altceva este daca cineva divorteaza din distractie. Insa lasam toate acestea in seama lui Dumnezeu. Dar ce se intampla cu copiii nostri care, in vazul parintilor, traiesc in: casatorie de proba…in concubinaj, iar noi spunem ca „are un prieten”…Si, dupa doi ani, vine alt asa zis prieten! Ce este in realitate? Divort dupa divort, iar cei in cauza sunt taxati de societate drept oameni cinstiti – putem citi toate acestea in ziarul bisericesc din Elvetia: Katholisches Sonntagsblatt. In concluzie, trebuie sa pornim de la noi insine. Fiecare dintre noi are pretentia ca Dumnezeu sa fie ingaduitor cu noi. Atunci si noi trebuie sa ne comportam la fel. Daca suntem crestini, trebuie sa trecem de la judecata la iubire… de la condamnare la examinarea vietii noastre… lumea se va schimba numai atunci cand ne vom schimba si noi. Lumea suntem noi. Tot ce v-am spus suna anacronic, poate ca, pentru unii „a fi crestin” inseamna o nebunie. Ne raspunde italianul Pirandello: Ori sfinti (crestini adevarati), ori nebuni! Cale de mijloc nu exista. Heinrich Francisc