Duminica a IX-a de peste an: Blestem sau binecuvantare?

Dupa ce, prin vizitele sale apostolice, Sfantul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea a cutreierat globul pamantesc, a facut aceasta trista declaratie: „Sunt foarte trist din cauza sortii omenirii. Pe langa saracie, boala si tot felul de mizerii, un miliard de oameni sunt analfabeti, nestiutori de carte...” (1995 – Roma). Da! Exista si mizerie intelectuala si sufleteasca. Este greu sa traiesti fara sa stii sa scrii si sa citesti! Este trist daca cineva semneaza printr-o cruce! E trist sa nu cunosti religia! Va spun toate acestea fiindca, pe langa mizeria materiala si intelectuala, lumea se confrunta cu o mare problema: mizeria sufleteasca. Pe langa un miliard de analfabeti mai sunt multi crestini care sufera din cauza analfabetismului religios. Asa cum analfabetismul atrage dupa sine mizeria materiala si saracia, analfabetismul religios atrage dupa sine saracia sufletului. Este vorba despre tot felul de superstitii. Tara noastra este un teren fertil pentru aceasta pacoste care face ravagii in viata crestinilor de buna vointa, dar imprudenti. In discutiile credinciosilor de azi auzim, de multe ori, expresii ca: sunt blestemat..., cineva a citit ceva pe mine..., cineva a aruncat pe nepotul meu apa de pe mort..., fa ceva dezlegare, parinte, fiindca sunt legat..., am de platit sapte liturghii la sapte preoti..., si multe altele. Este greu sa auzi aceste cuvinte fiindca, dupa aceste expresii, se ascunde o soarta omeneasca foarte trista, se ascund tragedii care trebuie inlaturate cat mai repede. Ce este blestemul? Ne punem aceasta intrebare in aceasta duminica fiindca si Sfantul Paul foloseste acest cuvant: blestem. Blestem, in greceste anatema, inseamna un dar adus zeilor, considerat ca fiind incarcat cu pacatele oamenilor, cu scopul de a fi nimicit pentru a impaca sau potoli mania lui Dumnezeu. Acelasi inteles il avea si la evrei. In acest sens, anatema, blestemul este un gest pozitiv pus in slujba nimicirii raului. Sfantul Paul critica dusmanii evangheliei, afuriseste erezia, pacatele comise impotriva adevarurilor credintei relevate de Cristos. De ce? Pentru ca Isus Cristos, pentru aceasta Evanghelie si pentru nimicirea pacatului s-a facut anatema, adica blestemat, a luat asupra sa pacatele lumii, fiind atarnat de lemnul crucii, nimicit ca un vierme al pamantului. Fiind rastignit pe cruce, era considerat blestemat de Dumnezeu si de oameni. Dar acest blestem a fost pus in slujba nimicirii pacatului si in slujba mantuirii. Culmea iubirii Sfantul Paul, indurerat de faptul ca insisi fratii sai de sange, evreii, s-au lepadat de Cristos, doreste sa fie chiar el blestemat, pentru a-i aduce pe evrei la mantuire. Aceasta forma de blestem – anatema – constituie culmea iubirii. Insa, pe parcurs, crestinii au schimbat destinatia blestemului. Au inceput sa foloseasca blestemul nu impotriva nimicirii raului, ci impotriva aproapelui. Din pacate, multi crestini din zilele noastre ii blesteama pe altii spre a-i nimici, pentru a intimida si pentru a-i invinge pe dusmani. Iar unii indraznesc sa-l blesteme chiar pe Dumnezeu si tot ce este sfant. Iubirea lui Cristos fata de oameni, prin Biserica sa, ne avertizeaza ca orice blestem impotriva aproapelui nostru este un pacat grav si ne atrage atentia ca numai un singur blestem este permis: blestemul impotriva raului. Blestemul il pune pe om in slujba diavolului. Cine cere sprijinul diavolului pentru a blestema pe cineva, acela devine un posedat al diavolului. Omul care blestema va auzi, la judecata, singurul blestem justificat, sentinta lui Isus care spune: „Plecati de la mine, blestematilor, in focul cel vesnic pregatit diavolului si ingerilor lui!”. Binecuvantati si nu blestemati! Cristos zice: binecuvantati si nu blestemati! Ne putem intreba: Cum ar arata lumea daca noi am folosi rugaciunea impotriva raului si nu impotriva aproapelui? Cu siguranta ar disparea ura, razbunarea, calomniile, blestemele... Centurionul roman care avea o sluga bolnava, la care tinea mult, nu a cautat rezolvarea problemei la vrajitori, la descantece, la sarlatani, ci la Isus care, pana la urma, i-a vindecat servitorul bolnav. La fel ar trebui sa procedam si noi. Raul exista si este puternic, lucreaza in mii de feluri, dar nu va fi invins niciodata de un altul asemeni lui, adica de un alt rau. Cine apeleaza la afurisenie, la blesteme, si el va fi blestemat. Diavolul te ajuta sa faci rau, dar la urma te vrea pe tine. Diavolul l-a ajutat si pe Iuda sa-l tradeze pe Isus dar, la urma, a avut nevoie de Iuda, de sufletul lui. Dupa cum ne avertizeaza Cristos, problemele se rezolva numai prin iubire. Crestinul razbunator, crestinul fara iubire este un fanatic, un intolerant, un habotnic, chiar un ateu fiindca nu crede intr-un Dumnezeu drept, ci crede intr-un Dumnezeu razbunator si un astfel de Dumnezeu nu exista. Leacul impotriva blestemului este iubirea si rugaciunea si nu afurisenia si blestemul. Sa nu uitam ca Isus a murit cu aceste cuvinte pe buze: Doamne, iarta-i! Nici noi nu putem proceda altfel. Heinrich Francisc